Coltu’ meu / O zi fără curent electric. Ca în comunism!

S-a luat curentul! Ora 10 dimineaţa. Nu mi-am dat seama că nu este curent decât atunci când am încercat să spăl o farfurie şi nu se mai încălzea apa. Cred că a curs 342 de grame de apă pe Valea Sâmbetei, adică de-a moaca, pân’ să realizez situaţia. Cu un ochi pe fereastra ce se aburise din cauza diferenţei de tem­pe­ratură interior-exterior şi cu unul la calculatorul portabil pe care scriam texte minunate, am trecut peste impasul tehnologic, tehnic care înseamnă lipsa de curent electric. Tre­cuse deja o juma de oră şi nimic. Nici echipă de intervenţii, nici curent, nici o veste… Parcă eram pe vremea lui Ceauşescu, când se lua lumina şi răceala casei ne îndemna să stăm cuminţi sub pături. Măcar atunci se lua curentul după un program.
La vreo două ore de la decuplare a apărut o echipă de intervenţie. La transformatorul de lângă blocul în care stau şi care se defectează destul de des (după standardele de acum). Cei mai supăraţi au fost copiii. ce nu mai puteau să navigheze prin marea netului suveran. Trecuseră trei ore şi nu a venit decât vestea neli­niştitoare că este o defecţiune serioasă şi trebuie înlocuite nu ştiu ce piese. La aproape cinci ore de la decuplare a venit lumina. Am fost trecuţi pe o altă linie, că cea obişnuită era tot în reparaţii. Echipa de intervenţie era acolo, la transformator. Lucra.
În casă, frig şi toate s-au raportat la o situaţie pe care nu am mai întâlnit-o de foarte multă vreme. Lipsa curentului electric în tot cartierul, din câte mi-am dat seama. În scurt timp s-a înserat. Afară era mai întuneric decât de obicei. M-am uitat pe geam şi mi-am dat seama că iluminatul stradal nu funcţiona. Marea decuplare continua…
Muncitorii erau la transformator, se vedeau lan­ternele s-au ce aveau acolo. Nici pe bulevard nu era curent, pe partea cu blocurile noastre. Se vedea straniu, o parte luminat, una în beznă. Noaptea a cuprins uşor cartierul, iar noi ne-am culcat liniştiţi că o nouă zi va fi mai liniştită.
Dar cele trei ceasuri rele s-au adunat în cartierul nostru amărât.
La şase dimineaţa am deschis un ochi şi întunericul m-a determinat să caut telefonul. Nu se vedea nimic, nu ştiam că este şase. Lumina de veghe din hol plecase la culcare. Cu lanterna telefonului am bâjbâit prin casă în căutarea unui răspuns. Siguranţele automate căzuseră (ce descoperire minunată aceste sigu­ranţe, nu te mai chinui cu liţă să înlo­cuieşti siguranţa, ridici de bumb şi gata, ai curent). Eh, acu nu a mai funcţionat, nu era din nou curent. Cele mai calde gânduri s-au îndreptat spre multinaţionalele care au pus stăpânire pe curentul românesc. Şi pe toate multinaţionalele din ţară, că tot sunt ele de vină de orice lucru rău. Noroc că nu avem şi noi balene.