Colţu’ meu / Nimic

Urmează alegerile alegerilor, adică nişte alegeri cum nu au mai fost. Aşa se spune, aşa simt şi eu când mă uit pe canalele din televizor. Telecomanda geme de durere în încercarea mea de a găsi un program, o emisiune în care să nu mai auzi că ăla este neisprăvit, iar celălalt este la fel. Trebuie să ai nervi de oţel ca să repeţi seară de seară acelaşi lucru. Mă refer la cei care produc şi care moderează, dar şi la invitaţi, cam aceiaşi. Sunt două mari grupuri ce se duelează verbal, în documente, musai exclusive, în imagini, filmuleţe. Între cele două grupuri stăm noi, cei mulţi şi privim. Dacă vorbeşti cu unul sau altul, afli că lumea nu se prea mai uită la aceste emisiuni, probabil excepţia o face nucleul dur. Atunci de ce atâta zbatere?

Nimeni nu poate răspunde, deoarece nici unul implicat în această campanie nu vrea să recunoască acest adevăr: lumea e plictisită de aceeaşi placă zgâriată, murdară, ruptă pe ici-colo. Nici măcar noile „şouri” ce vor începe în toamnă nu vor aduce acel ceva ce te va determina să te uiţi la televizor. Fiind plină campanie, toate orarele se vor supune acestui eveniment. Discuţii sterile!

Ar fi varianta să vezi un film, dar câte filme poţi vedea pe săptămână? Copiii mei nu au nici o problemă, dar de la o anumită vârstă începi să fii selectiv, şi la primele ore ale serii, fie sunt filme în reluare, fie nu vrei să vezi ce este.

Dacă distribuitorii mizează pe segmentul tinerilor, şi aici dau greş. Chiar dacă ei sunt potenţiali consumatori susţinuţi de filme, de cele mai multe ori preferă să îşi petreacă timpul altfel. În general cu prietenii în zonele virtuale.

Şi atunci de ce se mai chinuiesc cei din televiziuni? De ce se mai bagă atâţia bani în publicitatea care nu este consumată la nivelul pe care îl reclamă firmele de profil? Greu de răspuns. Se pare că se merge în mod automat! Spre nimic şi nimeni!