Colţu’ meu / Meserie, brăţară de aur!

Am ajuns să ne milogim de cei care ne conduc, să facă ceva pentru judeţul acesta nenorocit. Dar părerile acestora nu coincid cu cele ale vulgului. Noi, proşti, ei, deştepţi, noi vom trage, ei vor sta tot în picioare sub orice stăpânire. Parcă îţi vine să pleci departe, pentru că aici nu mai ai de ce să rămâi.

După momentul de refulare, aşa gândeam după o discuţie telefonică cu unul din cei care ne conduc, mi-am spus că trebuie să ne războim în continuare pentru Maramureş. Deja visam cum curge lapte şi miere pe cărările ciuruite ale judeţului. Eram undeva pe lângă magazinul Universal Maramureşul şi m-am blegit din nou. La locul obişnuit, valutiştii obişnuiţi îşi făceau meseria, schimbau valută. Apoi mi-am dat seama că i-am văzut şi mai sus pe bulevard şi pe Traian, şi…

Cândva, făceam mişto de aceşti valutişti, era în presa maramureşeană o fătucă ce avea un prieten ce era valutist. Fătuca aşa l-a şi prezentat. Ce distracţie a fost! Şi totuşi!După 20 de ani s-a dovedit că a fi valutist este o meserie, chiar bănoasă. Sunt multe poveşti cu valutişti care au case, maşini, bani de te îngroapă în ei. M-am gândit la părerile mele de acum 15 ani.

M-am uitat la ei, la stilul de viaţă, la standardul de viaţă pe care îl au, apoi m-am uitat la mine, sau la noi, în general. Cine este mai câştigat? Am încercat chestia cu: „eu dorm noaptea liniştit!”, dar nu mai merge. Şi ei dorm liniştiţi. Aţi văzut vreun cutremur în lumea celor care schimbă valută? Poliţia, numai de bine! Pe de altă parte, m-am gândit iar, ce au de câştigat oamenii ăştia? Cursul este destul de stabil, sunt multe case de schimb valutar, bănci…Care este şmenul? De unde câştigă de o duc aşa de bine? Nu am un răspuns, probabil mulţi îl au şi parcă nici nu vreau să îl ştiu, dar dacă mă uit uneori cu invidie la valutişti înseamnă că ceva nu e în regulă. Nu cu mine. Cu ţara asta!