• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 16 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 14 Octombrie , 2013

Colţu’ meu / Lecţia elevilor dintr-un sătuc maramureşean

Se întâmplă într-o şcoală din Maramureş. Se întâmplă lucruri uimitoare, într-o perioadă în care şcoala este undeva la diverse în preocupările multora.

O şcoală mică, într-un sătuc, nu chiar uitat de timp, dar dintr-o altă dimensiune. Vreo 20 de copii de vârste diverse acoperă plaja claselor primare.

După începerea şcolii, un profesor de engleză a luat calea micului sătuc pentru a preda limba lui Shakespeare.

Profesorul este din Baia Mare şi nu a mai predat la ţară, o ţară autentică, ruptă de oraş din toate punctele de vedere. Şcoala era amărâtă, la prima vedere, se vedea din stradă. Dar profesorul nu ştia ce comoară va găsi acolo. În curte mai mulţi prichindei, adică elevii, se jucau cu doi câini „comunitari”. A intrat în şcoală şi profesorul s-a prezentat celor doi dascăli care predau cam totul, mai puţin engleza. Când au auzit copiii că a venit profesorul de engleză, au izbucnit în urale. Nu le venea să creadă. Au venit să vadă profesorul. Intrau în ceea ce ar fi o cancelarie şi întrebau: Şcoală?, în traducere: chiar facem ore de engleză?

 

Cu ochii mari de uimire şi de încântare se retrăgeau, lăsând locul altui coleg să întrebe, să se lămurească. Erau nerăbdători să înceapă, să facă şcoală. Este fabulos! 20 de prichindei maramureşeni sunt înnebuniţi de faptul că vor face engleză. Profesorul predă de mai mulţi ani, dar nu a întâlnit niciunde un aşa entuziasm pentru ore, sete de carte. Copiii nu au nici un fel de manual, au făcut în anii trecuţi engleză cum a dat Domnul. Nu prea ştiu nimic, dar vor să înveţe. Profesorul a fost copleşit, mişcat de situaţie. I-a adunat pe toţi şi a început cu prima lecţie. Speră să poată face rost de copii după manualele necesare. Două fetiţe cu ochi albaştri, altele bălaie, băieţei cu ochii mari şi cuminţenie cum doar la sat întâlneşti, vor să facă şcoală cu toată fiinţa lor. În pauze, în curte vin câinii de prin sat pentru a se juca cu aceşti copii. Când încep orele, câinii pleacă.

Zilele trecute, venind la şcoală, profesorul le-a văzut pe fătucile cu ochi albaştri cum spălau cu un mop, pe coridor, deşi era oră. În micuţa şcoală se aduce mult noroi. Urma să vină profesorul de engleză şi au vrut să fie curat. Zilele trecute a întrat în clasă şi pe tablă era desenată o inimă, în care scria cu stângăcie: vă iubim!

Se întâmplă într-o şcoală din Maramureş!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.