• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 15 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 30 Martie , 2015

Colţu’ meu / Îngheţata de la Revoire, dragoste la prima vedere

Primăvara din acest an este mai aşteptată decât în alţi ani, parcă. O fi din cauză că a fost un fel de iarnă mai lungă decât de obicei, sau din cauza stresului generat de situaţia politico-justiţiară din ţară. Chiar dacă nu te uiţi, chiar dacă nu urmăreşti, tot afli că X sau Z a mai furat un colţ de România, iar nouă, fraierilor, ne rămâne să ne consolăm suflând în palmele obosite de frecat a pagubă.

Într-o astfel de zi în care stresul s-a prelins pe mâneca cămăşii mele de la Gotech şi a picurat în geanta în care am tot arsenalul meu de ziarist la minunatul nostru săptămânal, am zărit vitrina cofetăriei Revoire, luminată de găletuşele sau cum s-or fi numind, în care îngheţata, buna îngheţată a cofetăriei, şi-a mijit mustăţile spre aerul primăvăratic de afară. Brusc, stresul mi-a trecut.

Mi-am amintit de dezmăţul îngheţatoristic (inventez şi eu cuvinte acolo unde nu am) din anul ce a trecut. Vreo 20 feluri de îngheţată, una şi una, pentru toate gusturile, dar mai ales pentru îmbunarea papilelor gustative. Se folosesc doar ingrediente naturale, smântână adevărată, unt, frişcă bună, fructe, biscuiţi, ciocolată, vanilie… Am servit aproape în fiecare zi câte o porţie de îngheţată până când a venit iarna şi cofetăria a tras oblonul gelateriei.

După mine, ar fi mers în continuare, dar la Revoire nu se vând produse ce zac în galantare, chiar dacă este vorba de îngheţată. De aceea m-am bucurat ca un copil când am văzut că la Revoir s-a reluat un obicei foarte bun. Se face din nou îngheţată.

Desigur, nu este ofertă ca în plină vară, dar sunt un tip răbdător, iar caramelul cu unt sărat va veni la momentul potrivit. Mă mulţumesc cu vanilie şi ciocolată, asortate cu nişte minunate miniecleruri franţuzeşti, mici bastonaşe moi şi înfoiate cu cremă de nu mai vrei să mănânci altceva. Cofetăria Revoire dă dependenţă, dă bucurie gustului, dă o clipă de linişte în cea mai frumoasă cofetărie din Baia Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.