Coltu’ meu / Faţa nevăzută a României

Am fost până în Coltău cu treburi gazetăreşti. Aproape de oraş, la o aruncătură de băţ. Am mai fost şi altă dată, dar acum am avut o revelaţie. În Satu Nou de Sus sunt o mulţime de case, vile, după cum le numeam pe vremea lui Ceauşescu, adică casele alea mari, frumoase, cu o arhitectură deosebită.
Aşa sunt şi aici, dar par a fi executate după modelul american, sau ca în filme, să spunem. Casă lângă casă, unele ase­mă­nătoare, cu o curte mică, dar locuin­ţele sunt chiar frumoase. Şi nu câteva. Am mers cu maşina mult. Şi pe partea stângă a drumului şi pe partea dreaptă se înşiră case demne de cataloagele de prezentare imobiliară. În Cătălina, la fel, iar în Coltău nu sunt multe astfel de case, noi, acolo casele au o vechime, dar sunt îngrijite, semn că cei ce locuiesc acolo sunt gospodari. Revenind în oraş am fost lovit de mulţimea de maşini bengoase care circulă pe străzile Băii Mari. Nu este ceva ieşit din comun, şi în alte locuri este la fel. Dar fenomenul, în ansamblul lui, e interesant. Case plus maşini egal bunăstare. Sunt prea multe ca să spunem că sunt excepţii. Atunci cine protestează pentru salarii mici, cine se plânge că veniturile sunt insuficiente pentru un trai decent?
Nemulţumirile afişate în diverse locuri şi cu diverse ocazii nu se potrivesc cu imaginea asta de prosperitate ce o vezi mai la tot pasul. Nu spun că nu sunt oa-meni necăjiţi, dar ceva nu se potriveşte. Sau poate se fură în ţara asta de s-a ajuns la o prosperitate comună, indivizibilă.
Desigur, nu cred că există o astfel de si­tuaţie catastrofală generalizată. Doar eu cunosc o grămadă de oameni care nu fură, care trăiesc din salariu, care au un trai mai demn sau mai puţin demn. Dar nu fură!
Şi totuşi, de unde bunăstarea asta? Un cunoscut spunea că este efectul traficului de droguri şi carne vie, prostituţie. O fi un oarecare procent şi din astfel de ocupaţii oneroase. Dar marea majoritate de unde provin? Se spune că sectorul privat nu merge, că bugetarii o duc destul de prost, că tinerii pleacă, vor să plece, că sunt mulţi dincolo şi se trimit bani acasă. Toate aceste situaţii au un rezultat care nu poate fi o abundenţă de maşini luxoase, case tip vilă, proprietăţi deosebite şi fără număr.

În fond, ar fi trebuit să mă bucur pentru această faţă nevăzută şi prosperă a României. Şi să îmi doresc să fac şi eu parte din ea. Sau nu?