Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Colţu’ meu / Fabrici şi uzine, pe coline, în vitrine
Am mai văzut campanii electorale, am scris şi descris multe prostii care s-au spus în astfel de momente. Partidele politice scot oameni din largul buzunar cu „profesionişti”, pe cei făcuţi la apelul bocancilor drept ştiutori a toate. Drept urmare, avem parte de chestii tari, în materie de promisiuni electorale. Aşa a fost de fiecare dată, dar nu m-am gândit că după 20 de ani se va mai veni cu o propunere de genul celei pe care voi încerca să o pun aici în minunata mea rubricuţă din minunatul nostru săptămânal.
Nu are importanţă candidatul şi nici la ce candidează. De fapt, nu ştiu, deoarece am urmărit un fragment dintr-o emisiune electorală la unul din canalele tv locale. Un domn, altfel simpatic, spunea că ar trebui să facem producţie, să avem întreprinderi care să producă. De pildă: confecţii, maşini unelte, dar şi construcţii de maşini. Cum noi nu avem tehnologie ca cei din vest, mult mai dezvoltaţi ca biata noastră ţărişoară, am putea să fim doar mână de lucru ieftină, adică să facem anumite faze de producţie, în timp ce ăia de dincolo ar vinde produsul finit, sub marca lor şi cu profitul aferent.
Până aici, oarecum era omu’ pe un subiect despre care s-ar putea discuta mult. Dar vine cu un exemplu concret. Spune el că în Baia Mare a fost o întreprindere care făcea piese de schimb pentru Mercedes, nu ştia numele fabricii, dar ştia că a fost. Apoi spune că poate APSA e numele ei. După efortul de a identifica, vine cu soluţia. Ar trebui să reluăm producţia la respectiva fabrică, că doar mai există liniile de fabricaţie. Un mic efort şi putem produce din nou pentru Mercedes piese de schimb.
M-am scărpinat în cap şi am zis că nu poate fi adevărat. Un candidat, probabil la Primărie sau la CJ, care nu ştie că APSA nu mai există de mulţi ani, ce să mai vorbim de linii tehnologice şi alte bazaconii.
Dacă nici acum nu venim cu oameni cu neuroni, înseamnă că totul e degeaba.
Sigur, exemplul este unul, iar candidaţii sunt mai mulţi, dar i-am văzut pe unii citind de pe hârtii, spunând enormităţi sau totul. Nu ar fi mai simplu să spui ce poţi face? Strict!