Colțu` meu / Director sau manager? Asta-i întrebarea

Instituția purtătorului de cuvânt este una respectabilă şi utilă în multe dintre instituțiile românești de stat şi de nestat. Depinde cum este folosită de către cei care efemer sunt pe fotolii de şefi. Cei mai mulţi  au ajuns în poziţia de director din considerente politice.

Un oarecare, fie bărbat, fie femeie, are o revelație într-o dimineață că ar fi cazul să ajungă într-o poziție de conducere, cea mai comună este cea de director.

După ce dorința anonimului a ajuns unde trebuie, încep negocierile. Aşa s-au numit directorii la toate instituțiile din subordinea administrației locale şi județene. După ce sunt numiți anonimii, deveniți brusc mai cunoscuţi, dau şi un examen greu, greu…În 99,9% din cazuri, respectivii iau cu brio examenul. Ca să vezi ce inspirați sunt analiștii partidelor, cum știu ei să aleagă doar cadre bine pregătite.

Este și cazul lui Robert Ștrebeli de la Muzeul de Artă Baia Mare. Doar că ăsta se numește mai altfel, manager. Sună mai „artistic”.

Altfel, este un mister ce se întâmplă cu noii şefi după ce trece perioada de început. De ce devin neprofesionişti, nu mai ştiu mare lucru, fac gafe după gafe şi nimeni nu îi întreabă nimic. Nu generalizez, dar aşa de multe cazuri de nulităţi sunt, că nu mai are importanță apariția unor meseriași. La Muzeu e groasă rău!

Ăștia cu partidu’ încearcă să găsească o modalitate de a se apăra de intrușii ce vor să le tulbure fragilul echilibru. Aşa găsesc, regăsesc purtătorul de cuvânt. Când un director nu dorește să te primească, nu știe să se descurce, nu știe ce să spună. Când îi este teamă de o întâlnire față în față, te pasează pe tine, solicitant, purtătorului de cuvânt. Ăstuia trebuie să îi spui ce vrei şi să aștepți un răspuns. Evident, purtătorul de cuvânt nu ştie sau nu are ce să îţi răspundă şi te îndreaptă tot spre director, mai ales în cazurile unor solicitări venite de la ziariști. Şi te pui pe așteptat până directorul binevoiește să îţi răspundă în scris, trei rânduri, cinci cuvinte din care nu înțelegi nimic. Nu îţi rămâne decât să faci un material în care să te folosești de informațiile pe care le ai. După apariție, toată lumea îţi sare în cap şi te acuză de reavoinţă... Deh, metehne de directori anonimi. Din fericire, ăştia dispar destul de repede, din nefericire, vin alţii cam la fel...