Colţu’ meu / Digul indiferenţei

Am participat la toate manifestările legate de invenţii organizate în Baia Mare, în ultimi zece ani, poate şi mai mult.

Am fost interesat, dincolo de partea profesională, de oamenii care inventează tot felul de chestii.

În primii ani m-am minunat mai mult de inventatori, nişte tipi obişnuiţi, ce foarte uşor s-ar pierde în peisaj, dacă i-ai pune într-un loc cu neinventatori.

Avem ideea preconcepută că ei, inventatorii, sunt mari, puternici, că au mai multe mâini, mai mulţi ochi, că sunt deosebiţi…Sunt deosebiţi! Inteligenţi şi fac totul pentru a pune în practică idei grozave.

După ce m-am convins că am de-a face cu indivizi comuni, ca aspect fizic,

m-am uitat mai cu atenţie la invenţii. De ani de zile văd fel şi fel de invenţii. Din toate zonele economice.

Din păcate, nu am avut şansa să văd una pusă în practică, să producă mai bine pentru toţi.

De fiecare dată am ascultat cu atenţie explicaţiile inventatorilor şi, fiind familiarizat cu industria, am putut să separ poveştile de o posibilă realitate. Dar, dincolo de un astfel de exerciţiu, nu am reuşit să merg deoarece inventatorii sunt la mâna autorităţilor şi a oamenilor de afaceri. Toţi ar vrea să câştige repede şi fără mari investiţii financiare. Şi inventatorii ar vrea să câştige ceva, măcar, să poată continua munca.

Dar inventica este o parte a cercetării care nu produce pe bandă rulantă, instantaneu, produse ce prin aplicare scot sume uriaşe. Inventica este o parte a cercetării în care investeşti pentru a putea coace câte ceva, când şi când. Sau poate niciodată! Un risc pe care cei cu bani, fie publici, fie privaţi, ar trebui să şi-l asume.

De aceea, povestea invenţiei băimărene, digurile modulare, mi-a lăsat un gust amar. În sfârşit, avem ceva palpabil, un produs ce şi-a dovedit utilitatea, competitivitatea… şi… îl tratăm cu indiferenţă.