Colţu’ meu / DGASPC, un subiect continuu

Nu mă pot decupla de la subiectul DGASPC. Poate şi pentru că sunt multe nedreptăţi care se fac acolo, iar bine se lasă aşteptat pentru copiii din sistem. Am fost acuzat de multe ori că nu mă interesează soarta acestor copiii, că am interese în a ajunge director unul sau altul, că sunt supărat pe Boitor şi multe altele…

Fals, neadevărat. Cine mă cunoaşte ştie că scriu despre DGASPC de pe vremea directoratului lui Griguţă Botiş. Şi acum, când ne mai întâlnim prin târg, acesta îmi reproşează materiale scrise prin anii ’90. Nici nu mai ştiu exact cine a urmat după Botiş, dar am trecut cu materiale de presă prin directoratele a vreo cinci politicieni ce au fost şefi la această instituţie care se numeşte acum DGASPC. În fiecare mandat al fiecărui director au fost cazuri zguduitoare, situaţii grave, de la afaceri, la situaţii sociale, de la decese la spitalizări ale unor copii ce nu au nicio vină că sunt într-un sistem în care protecţia promisă prin lege este o chestiune facultativă pentru cei plătiţi să o pună în practică.

Cei mai vinovaţi sunt directorii, deoarece după chipul şi asemănarea lor se comportă şi ceilalţi angajaţi.

De ce ar face bine o infirmieră dacă directorul este văzut în ipostaze dezgustătoare, dacă unii căutau ce nu aveau acasă în dormitor, alţii căutau puşculiţa Direcţiei, alţii donau venituri unor şefi pentru a fi menţinuţi pe funcţii în care făceau de toate, mai puţin să se ocupe de copiii nimănui.

În decursul anilor am văzut atât de multe, încât nu mă mai poate lămuri nimeni că se doreşte a se face totul pentru interesul superior al copilului.

Poveşti de adormit copiii, ca să fim în ton cu întâmplările de prin Casele Direcţiei. Probabil că cea mai bună soluţie pentru a readuce speranţa în activitatea acestei instituţii ar fi fost participarea la concursurile Direcţiei a ziariştilor băimăreni, aşa cum se vorbea mai în glumă, mai în serios înainte de ultimele concursuri.

Colegii mei nu s-au dus la concurs, deoarece se vorbeşte că sunt salarii mici, nu că în presă s-ar câştiga foarte mult, dar…

Dar, mai ştii ce va urma?!