Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Colțu' meu. Despre citit și cititori
Am constatat că nu se mai citește. Nu este o noutate, de mult timp cititul a devenit o activitate ciudată pentru mulți dintre cetățeni. Din păcate și tinerii au devenit non-cititori. Mulți se rezumă doar la paginile de socializare, acolo unde fac comentarii trăsnite, ca să nu spun altfel. Credeam că în Baia Mare lucrurile stau altfel, adică mai bine. Avem o bibliotecă frumoasă, cea mai tare din zona bibliotecilor publice, iar acolo mulți tineri vin să împrumute cărți, fie pentru studiu, fie pentru lectura personală. La bibliotecă încă mai vin tinerii, dar din păcate a scăzut interesul pentru librării. Suntem orașul care încă are un Centru de Librării și librării în sensul adevărat al cuvântului. Din păcate, și acestea au început să dispară sau să își micșoreze spațiul avut. Semn că nu mai este cerere așa cum era în anii trecuți. Explicațiile ar fi multe, de la prețul cărților, până la inapetența pentru lectură. Apoi, există un segment care cumpără cărți direct de la edituri sau de pe site-uri specializate. Aici prețurile sunt mai mici și cu 50% în anumite perioade. Dar cel mai vizibil argument că nu se mai citește este lipsa pensionarilor citind din ziare în fața blocului sau în părculețe. De fapt, ce ziare să mai cumpere? În Baia Mare sunt două publicații care mai apar pe hârtie, Graiul Maramureșului și minunatul nostru săptămânal.
A devenit greu să faci față cerințelor de pe piață, mai ales în ce privește presa scrisă. Ziare multe și pensionari citind ziare arătau nevoia de scris, de citit. Coincidență, în perioada în care erau mai multe ziare și mulți pensionari citind, și librăriile erau mai pline de clienți.
Noi, cei de la GAZETA, am încercat și încercăm în continuare să aducem în fața cititorilor noștri subiecte care fac parte și din zona culturală sau socială. Mulți apreciază această preocupare a noastră. De aceea le mulțumim cititorilor noștri și sperăm să revenim la normal. La citit!