Colțu' meu. Despre câinii nimănui

Cu ceva timp în urmă am văzut o chestie care m-a impresionat, la modul negativ, teribil. Era pe vremea în care adăpostul pentru câini al orașului se chinuia să supraviețuiască. Îmi amintesc că se făceau apeluri la inimoși pentru a primi hrană și toate cele necesare pentru câinii nimănui. Aveam în acea vreme un cățel deosebit, un prieten al familiei noastre pe care l-am iubit toți. De aceea, poate, eram mai sensibil la situația câinilor de la adăpost. Am și fost o dată acolo, dar am plecat destul de repede. Imaginea câinilor fără stăpân, flămânzi, m-a urmărit o perioadă de timp. Poate de aceea am început să dau de mâncare unor câini de pe la magazinele mari, când mergeam pe acolo. În cele din urmă, apelurile au avut ecou și a început să vină mâncare pentru acești câini.
Am revenit la adăpost, luasem și noi un sac cu hrană uscată, și lucrurile păreau mai normale. Până am văzut o porcărie ce m-a indignat. Avem lângă noi un magazin pentru mâncare de animale. Într-o zi am văzut cum o mașină de-a municipiului, una care se ocupa de adăpostul de câini, a descărcat la acest magazin vreo doi-trei saci cu hrană uscată. Ca să vezi și unde se fac afaceri oneroase. Am scris atunci și nu am mai văzut astfel de chestii. Au trecut anii.
De ceva vreme văd o mașină a poliției locale cum vine la un garaj din zona noastră. Un tip, care nu poate fi decât din zona poliției locale, mă gândesc, descarcă un sac de hrană uscată și îl pune în garaj. Nu îl cunosc, dar am văzut asta de două sau trei ori. Nu știu dacă e o nouă afacere cu mâncarea animalelor aflate la adăpost. Poate omul aduce mâncare cumpărată de pe undeva și o aduce  cu mașina de serviciu, nu știu. Am și făcut o poză, dar apoi am șters-o. Nu mai aveam chef de astfel de subiecte. Cățelul meu s-a dus la cele veșnice și amintirea lui mă face să fiu mai permisiv, probabil. Mai duc mâncare la niște câini de la o firmă de pe traseul de mers la cumpărături. Ne-am împrietenit!