Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Colțu’ meu. De la guvern, la Colonia Pictorilor
În sfârșit, avem guvern nou. Adică, un guvern condus de social-democrați. Liberalii fac parte din guvern, dar udemeriștii au ieșit de la guvernare. Maghiarii nu au vrut să renunțe la Ministerul Dezvoltării, un minister care a ajuns în coșul liberal.
Pare ciudat că udemeriștii s-au cramponat de acest minister, având în vedere că au primit altele. Se spune că Ministerul Dezvoltării este unul cu foarte mulți bani, ca atare județele cu pondere udemeristă ar fi beneficiat de fonduri consistente.
În mod normal, aceste alocări de bani se fac după cum se hotărăște în guvern, deci o alocare suplimentară sau preferențială nu pare a fi posibilă. Și totuși. Există mai multe modalități de a mulțumi județele care au organizații puternice din partidul aflat la conducerea ministerului. În fond, așa fac și pesediștii, și liberalii. Dar, pe lângă problema fondurilor, Ministerul Dezvoltării se ocupă cu o posibilă regionalizare. Ministrul liberal care a preluat portofoliul a și declarat că problema regionalizării se va afla în atenția ministerului. Probabil aceeași atenție asupra subiectului a fost dată și de maghiari. Numai că dorințele udemeriste pe acest subiect nu prea coincid cu cele liberale, românești. Să nu uităm că, în județele în care UDMR are un număr foarte mare de susținători, vin foarte multe fonduri din Ungaria și încet, încet, se creează o structură economică maghiarizată, dar și socială. Și în alte județe se lucrează la acest capitol. De exemplu, la noi, în Maramureș, unde avem o facultate de artă, se vorbește prin târg că se lucrează la obținerea conducerii aceste facultăți, cu tot ce implică asta, de către udemeriști. Mai departe vorbim de discrepanțe la Muzeul de Artă, în Colonia pictorilor, unde se spune că activează ceva asociații maghiare. Toate astea, sub faldurile cortinei politice. Nu știu cât de adevărate sunt aceste teorii, dar, cu siguranță, că valul de revoltă românească din oraș este mare și interesant.