Colţu’ meu / Dă-te-n cianura mea!

Din plictiseală sau pentru că nu am avut ce face, deşi avem ce face, am ascultat o discuţie între ziarişti şi politicieni pe tema cianurii folosită în minerit, în general, şi la prelucrarea sterilelor de flotaţie, în particular. Evident că m-am enervat, nu pentru că nu ai putea discuta despre acestea, dar problema se pune în mod greşit. Este limpede că cei ce abordează subiectul nu prea îl stăpânesc, sau nu vor.

În paginile minunatului nostru săptămânal, în decursul anilor, am publicat multe materiale în care am încercat să explicăm, aşa ca pentru toată lumea, ce înseamnă cianura într-un flux tehnologic. Nu am pretenţia că ştiu totul, nu am pretenţia că dau explicaţii ca la carte, dar am înţeles o chestiune simplă!

Societatea care prelucrează sterilele de flotaţie nu este în mijlocul oraşului! Ce tot spuneţi fraţilor? De când zona aia e centrul?

E tot la margine de oraş! Până la urmă nu asta e problema, ci modul în care se trimit mesaje unor politicieni. Noroc că ăştia au fost pe fază şi nu au dat verdicte cum am văzut la parlamentarii de Maramureş. Nu are rost să ne mai luăm după teoriile tătariene prin care mineritul era pus într-o eprubetă.

M-am tot gândit ce vor face adepţii lui Tătaru dacă se va redeschide mineritul cu tot ceea ce înseamnă acesta. Dar dacă s-ar redeschide şi Romplumbul, dar dacă s-ar trece la deschiderea Flotaţiei Centrale, sau a altor Flotaţii unde se lucrează cu cianură!

Guvernul nu stă să întrebe comunitatea dacă dă voie Flotaţiei să lucreze cu cianură, din moment ce zeci de ani s-a lucrat aşa, din moment ce toate ţările care au minerit cât decât serios, folosesc cianura în procesul tehnologic. Sau problema Ungariei! De când avem nevoie de aprobarea Ungariei pentru a deschide o activitate minieră sau de altă natură. Ce suntem noi? Cine sunt ungurii?

Suntem două naţii membre ai UE, avem drepturi egale, noi ne vedem de ale noastre, ei ar trebui să-şi vadă de ale lor. Şi cred că aşa o fac. Cei de pe aici întreţin această situaţie idioată, probabil!