Colţu’ meu / Cum se pun murături în 2015!

M-a apucat pusul pe iarnă, de conserve de tot felul, cu cei de acasă. Eu fiind responsabil cu achiziţionarea de legume şi fructe. Am început când se găseau afinele de pădure, nu de cultură, şi cu vişine pentru o reţetă bestială de gem şi sirop. Copilăria mi-am jucat-o între aceste coordonate. Ca produs rezidual a fost o vişinată ce pare gustoasă din damigeana de sticlă ce se învecheşte pe un raft al cămării mele exterioare. Au urmat şi altele, iar acum suntem la momentul murături.

Nu este uşor, dar nici greu, mai ales atunci când faci ce faci cu un pic de pasiune. Desigur, nu totul a fost precum un cântec şi o adiere de vânt, am întâmpinat greutăţi unde m-aş fi aşteptat mai puţin. Ambalajele sunt o problemă din care ieşi cu migrene, nervi, mici depresii de gospodină ce nu poate face cum doreşte.

Am vrut să punem tot în sticlă sau butoi de lemn, cum însă nu avem aşa ceva, am căutat borcane. Desigur, nu am găsit aproape deloc. Cu chiu, cu vai, câteva de 4,25 litri. Cu capace din tablă destul de subţire. Am pus ce am pus şi, la înşurubat, mai multe capace au scăpat, iar zeama de murătură a curs pe masa din bucătărie în momentul în care nu ar fi trebuit. La alte conserve puse, capacele au făcut figuri şi la borcanele mici. Din zece borcane, trei capace se duc.

M-am gândit să apelez la metoda veche, cea cu celofan. Caută celofan! Se uitau vânzătoarele la mine ca la marţian. După aproape o juma de zi, am găsit unde nici nu mă aşteptam. Pe Moldovei, la un mic magazin în care lucra o tanti mai în vârstă. Şi celofan, nu plastic ce nu e bun, dar vândut pe post de celofan pentru borcane.

Apoi am mai văzut o porcărie. Sunt borcane de 300 şi ceva gr, pe care mulţi le vând ca fiind de 400 şi ceva. De fapt, producătorii locali ce fac conserve comercializează în astfel de borcane mai mici, un produs la un preţ de borcan de 400 şi ceva de grame, net.