Colţu’ meu / Cum să salvăm satul maramureşean?

Am asistat la discuţiile legate de salvarea satului maramureşean. Un proiect generos, la care se lucrează de mai mulţi ani şi care merge greu deoarece lipseşte chestiunea principală. Dorinţa maramureşenilor de a-şi salva satul, casele de lemn, porţile, şurile.

Până la urmă, de ce ar face-o? A fost cea mai des întrebare pusă.

S-au dat răspunsuri, specialiştii dau exemple peste exemple de străini ce apreciază lemnul şi construcţiile din lemn, dar nu spun şi de ce sunt astfel de iubitori. Pentru noi, românii, este greu de înţeles de ce ar vrea un om normal să stea într-o casă făcută din lemn sau lut în condiţiile în care ar putea să îşi facă o casă din cărămidă, termopane, inox, plastic şi ce alte cuceriri ale tehnicii sunt acum pe piaţă. Eu nu cred că vor fi lămuriţi cei de la ţară să renunţe la un confort la care noi cei din oraşe nu renunţăm.

În fond, blocurile şi casele din Baia Mare sunt garnisite cu termopan, plastic, inox, etc. Dacă mergem la viloacele de pe Deal, la căsoacele îmbogăţiţilor de după Revoluţie, ne vom cruci de soluţiile urbanistice şi arhitecturale. Pă ăştia nu îi deranjează nimeni. În fond, şi la oraş s-ar putea cere o anumită decenţă, frumuseţe, mai ales în oraşul cerului albastru, în care pictorii ce au călcat pe aici au imortalizat case frumoase, ce ar fi exemple de cum ar trebui să arate o casă, un apartament, un balcon sau un loc în care stau oameni.

Această dublă măsură nu face decât să îi determine pe ţărani să fie orăşenii de la ţară.

Pe de altă parte, am aflat că în judeţul nostru mai sunt 350 de şuri, multe dintre ele vechi de zeci, poate sute de ani. Există proiecte destinate şurilor, salvării lor. La GAL Maramureş Vest va exista posibilitatea de a obţine finanţare pentru reabilitarea şurilor şi punerea lor într-o ecuaţie chiar productivă.