Colțu’ meu / Culmea nesimțirii sau cum parchează fufele

Sunt destul de atent la comportamentul în trafic al șoferilor, al posesorilor de mașini, eu fiind pasagerul din dreapta, adică nu conduc! Probabil, deformație profesională. Nevoie de amănunte, detalii, din orice! Și cum urmăream o mașină ce intrase pe niște străduțe, din deja foarte aglomeratul nostru oraș, am ajuns în parcarea de la Lidl. Pe Cosmonauților. Aici am văzut o chestie, un fel de tupeu maxim al unui cetățean, în materie de cum ne comportăm în spațiul public în calitate de șofer.
După ce am terminat de cumpărat, am ieșit și ne-am îndreptat spre mași­nuța noastră, parcată regulamentar într-una din parcările oferite de magazin. În fața noastră, două rânduri de parcări. Cam la cinci metri era o mașină neagră, bengoasă, nici nu am reținut marca. Apăruse o tipă cu un cărucior mare, pe jumătate plin cu cumpărături. Vorbea la telefon și cu o mână manevra căruciorul. Trebuie să recunosc că avea dexteritate, probabil astfel de manevre face de mult.
S-a oprit în spatele mașinii și a golit căruciorul în portbagaj. Toată ma­nevra fiind făcută cu telefonul la ureche. După ce a terminat, a luat că­ruciorul și l-a dus în față, cam la vreo doi metri, l-a lăsat taman la inter­secția a patru parcări ce erau libere. Pur și simplu l-a lăsat acolo! Nu
mi-a venit să cred. Locul unde se parcau cărucioarele era cam la vreo cinci-șase metri.
Fufa, cu o nesimțire crasă, s-a urcat în mașina mare, puternică, tot cu telefonul la ureche și a plecat în trombă, cum s-ar spune. Noroc că geografia lo­cului nu permite o astfel de execuție.
Ce să mai spui? Am mai văzut din ăștia care parchează și pe locul de lângă el, probabil pentru a nu veni nimeni acolo, dar să ocupi patru lo­curi dintr-odată… Trebuia să îmi notez numărul și să îl pun între paginile ziarului. Din păcate, uluiala m-a făcut să ratez…