Colțu’ meu / Case vechi şi noi

Am scris textul despre colonia pictorilor, supărat de situaţia de acum. De multe luni încerc să văd, când trec pe acolo, o mişcare, ceva ce arată că acolo lucrează cineva. Nu am văzut nimic, nu am auzit nimic, totul este pustiu şi cenuşiu. În timpul scandalului legat de colonie şi modernizarea acesteia am asistat la unele confruntări între cei pro şi cei contra.

Trebuie să recunosc că atunci eram de partea celor pro. Nu sunt un fan al caselor vechi, al imobilelor pline de istorie, construite de X sau Z… Am crezut că trebuie o colonie modernă, funcţio­nală, cu spaţii generoase de expunere şi tot ce trebuie pentru ca acest loc să fie al artiştilor şi în beneficiul creaţiei. Despre istoria locurilor, a clădirilor, numai de bine, dar… Privind la cele de acum, parcă am avut nostalgia vechii colonii. Am fost de multe ori acolo şi îmi mai amintesc câte ceva. Acum sunt sigur că nu e dracul atât de negru. De fapt, clădirile pline de istorie au farmecul lor. De exemplu, la Sighet, am fost la Casa Elie Wiesel. O casă obişnuită, de afară, dar impresionantă în interior. Cum să nu păstrezi un astfel de imobil?

La fel, am văzut în Italia, multe, enorm de multe case vechi. Din piatră construite şi cu faţadele pline de blazoane, sculpturi de mici dimensiuni, semne ale unor timpuri de mult apuse. Îmi tot spuneam că nu aş sta într-o astfel de casă. Multă piatră, camere exagerat de înalte, ferestre mici, uşi ce se închid greu şi la fel de înalte ca încăperile ce le ghiceai de afară. Asta până am vizitat câteva. Locuinţe în care stau familii cu sau fără copii, dar adevărate apartamente ce s-au dovedit a fi chiar elegante, dincolo de amenajările făcute de proprietari.
Am vorbit cu oamenii ce stăteau acolo, i-am întrebat dacă se gândesc la sutele de ani trecute de la construirea acestor case, istoria lor, fantomele trecutului… Au spus că nu. Nici nu realizaseră că stau într-o casă veche de sute de ani. E adevărat că acolo există o altfel de per­cepţie asupra proprietăţii, un alt mod de a înţelege spaţiul necesar pentru un trai normal.

Aşa că nu mai am nimic împotriva „ve­chi­turilor” imobiliare şi cred că ar trebui păstrate cât mai multe în forma lor originală.