Colțu' meu. Când nu avem ce face găsim subiecte „tari”

Am văzut și revăzut unele discuții despre premiile de excelență ale municipiului acordate în urmă cu doi ani unor ziariști. În număr de opt.
Cum nu mai sunt subiecte de dezbătut, cum pandemia, economia, războiul, protestele din toate părțile nu mai fac parte dintre subiectele zilei, revenim la niște pre­mii pe care câțiva ziariști le-au primit. Și nu doar revenim, dar facem și teoria conspirației, că tot suntem în ton cu conspiraționiștii din întreaga lume. Din păcate, cei mai deranjați se pare că sunt chiar unii ziariști.  În general nu îmi place să scriu despre ziariști nici de bine, dar mai ales de rău. Nu mi-au plăcut, în cei 26 de ani de profesie, campaniile de presă îndreptate asupra unor ziariști, din motive politice, economice, de invidie, din prostie.  Ziariștii sunt printre cei puțini  care se luptă cu sistemele mafiote, cu politicienii corupți, proști, nesimțiți. Ei mai cunosc unele probleme care nu sunt spuse de autorități și, în funcție de posibilități, le prezintă public. Ziariștii s-au luptat și se luptă, în general, pentru adevăr. Chiar dacă sunt voci care contestă asta, lucrurile așa stau. Pe de altă parte, această frumoasă profesie cere și sacrificii, compromisuri. Ziariștii au printre cele mai mici salarii, trăiesc din ce fac, iar instituțiile unde sunt angajați, în general, se luptă să supravie­țuiască. Să ne închipuim cum ar arăta viața publică dacă toate ziarele ar dispărea, ar rămâne un post două de televiziune, un radio și ceva online-uri. Ziariștilor li se cere, dar  nu li se oferă posibilitatea de a lucra fără teama că mâine se închide instituția media unde e angajat. Sunt probleme ce se rezolvă punctual și uzând de compromisul rezonabil. Nu se uită credința în adevăr, în cinste. În cazul premiilor de excelență, nu este nimic complicat. Nu există dedesubturi, conspirații. Până la urmă și ziariștii au nevoie de o recunoaștere publică. Atât.