Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Coltu’ meu / Banii europeni vin, dar cu ce costuri? Cât câştigă vestul?
Problema banilor europeni, a banilor care vin în ţară nu este aşa de simplă. Ceva de genul, vin baniiiii… Ei vin, dar cu ce costuri?
Rămânând în sfera problematicii banilor ce au venit în Maramureş pentru lucrări de apă şi canalizare, voi puncta câteva lucruri ce trebuie ştiute de toată lumea şi din păcate nu sunt spuse oamenilor, să ştie ce urmează.
În negocierile de preaderare la UE, s-a discutat şi problematica apei şi canalizării. Ei au spus că ne dau banii, dar cam 80% din aceste sume se returnează celor din vest. De exemplu, niciun utilaj de la Uzina de apă sau de la staţia de apă nu-i făcut în România sau, dacă e făcut aici, e făcut subantrepriză, adică banii merg înapoi prin obligaţia de a lua utilaje şi tot ce trebuie de la ei, de la firmele lor sau agreate de ei.
Noi ne bucurăm că vin banii, milioane, sute de milioane de euro… Vestul anticipează nişte sume pentru ca noi să muncim până ne sar capacele, sau să mergem să lucrăm acolo, iar din banii pe care îi trimitem acasă să plătim impozit statului şi tot ce decurge de aici. Din banii ăia se fac plăţi etc. … se închide cercul. Povestea europeană a banilor are mai multe aspecte. Noi dăm 1 la sută din PIB cotizaţie şi luăm 2,7%, altfel spus, de doi virgulă şapte ori mai mult. Daaa… avem posibilitatea să tragem de 2,7 ori mai mult, dar noi nu avem capacitatea de a atrage atâtea fonduri, o chestiune care se cunoaşte acolo. Altfel spus, ei ne dau banii pe care ştiu că nu îi vom folosi niciodată deoarece nu suntem capabili să atragem atâtea fonduri. Ce se întâmplă cu banii care rămân? Se duc la cei ce ştiu să atragă fonduri. În concluzie: noi cotizăm, dar nu atragem pe cât cotizăm. Alţii atrag mai mult decât cotizează şi la final rezultă că au cotizat, de fapt, mai puţin decât tot afirmă că dau! Alte chestiuni ce nu se spun! Anul trecut am dat înapoi din banii luaţi cam un miliard de euro pentru porcăriile care s-au făcut în derularea proiectelor cu finanţare europeană. Şi aşa, dacă calculăm cât dăm şi cât primim…