Colțu’ meu / Baia Mare, oraşul cărţilor

Am fost într-o librărie şi am fost copleşit de numărul de titluri aflat pe rafturi. Ca de fiecare dată, Baia Mare este oraşul în care îngerul păzitor al cărţilor şi-a construit o casă la centrul de librării, altfel nu se poate explica de ce librăriile oraşului au rămas librării şi nu au devenit crâşme sau magazine. Au fost mai multe, dar prietenii noştri de la centrul de librării au lăsat câte o librărie pentru fiecare cartier. Şi vânzarea de carte şi papetărie este, în ultimă instanţă, o afacere din care trăiesc mai multe fa­milii, o afacere supusă regulilor econo­miei de piaţă. Vinzi, trăieşti, nu vinzi, ai închis şi te apuci de cultura cartofului. La noi, librăriile au rezistat datorită celor de acolo, a librarilor care au ştiut ani de zile să ofere o carte, dar şi pentru că băimărenii au continuat să cumpere carte. Şi încă cumpără. Nu mai sunt lucrurile ca înainte de 1989, dar încă se vinde carte în oraşul în care se află cea mai importantă bibliotecă publică din România.
A venit un prieten din Cluj şi l-am dus prin târg să vadă, nu fusese de mult în Baia Mare. A fost încântat de faptul că avem zone verzi multe.
„Aveţi ceva copaci!”, mi-a spus omu’ încântat. Am dedus că în Cluj zonele verzi nu sunt aşa vizibile ca la noi. Pe lângă zonele verzi, prietenul a sesizat că avem multe librării. Chiar a vrut să intre şi mirarea a continuat. Erau multe cărţi, mai multe ca partea cu papetărie.
I-am explicat că în oraşul nordului, fost oraş minier şi acum cu industria la pământ, s-a citit şi se citeşte.

Prietenul a plecat fără să vadă Biblio­teca, nu am mai avut timp să mergem şi acolo, a rămas pe o altă dată. Concluzia este că cei ce vin în Baia Mare, mai ales din oraşele mari, mai mari ca municipiul de pe Săsar, vin cu o prejudecată. Baia Mare, un oraş de mineri, inculţi sau slab pregătiţi, oraş în care ne chinuim să trăim, nu avem multe, de la parcuri, la locuri de distracţie. Adică, suntem un fel de români amărâţi ce trebuie ajutaţi să supravieţuiască.

Sigur, am exagerat şi am îngroşat tuşa asta. Dar nu sunt departe de adevăr. Mulţi ne văd ca pe nişte amărâţi, iar când văd că lucrurile nu stau chiar aşa în­cearcă să găsească explicaţii absurde. Asta e!