Coltu’ meu / Poluarea ca mod de viata

Referendumul ce va fi organizat in Baia Mare a scos la iveala fel si fel de probleme ce tin de organizarea unui astfel de demers. Dupa ce acesta a fost votat in Consiliul Local, a urmat un fel de liniste, de parca referendumul se organizeaza singur. Evident ca degetele acuzatoare se indreapta spre executivul Primariei si spre unii politicieni. Se spune ca nici presa nu mai e ce-a fost. Speculatii? Vorbe aruncate in vant sau realitati ale unui oras parca blestemat sa traiasca intre extreme. Ba poluati, ba scapati de noxele otravitoare. Dupa sperante se revine la deznadejde. Un ciclu in care baimarenii traiesc agonia si extazul ecologic. Dar ce se poate intampla in Baia Mare, in bine, atata timp cat orasul este construit pe galeriile de mina, vechi de cand lumea. Vremea s-a schimbat si platim pentru lucrarile facute de mantuiala. Inchiderile de mina, multe din ele sunt facute doar sa fie, iar acum, cand incalzirea globala, si-nuciderea balenelor si disparitia ghetarilor sunt subiecte la ordinea zilei, incep sa apara consecintele. Ape care izvorasc din pamant in casele oamenilor, ape aruncate in Sasarul nostru atat de incercat. Aer greu de respirat, la propriu. Metale si otravuri se insinueaza in viata noastra de zeci si zeci de ani. Si inca mai incape! Referendumul ar fi locul de la care se incearca un nou inceput. Oamenii ar trebui sa stie ca au o putere pe care nu am fost educati sa o exercitam. Pare o chestie facuta, sa fie doar. Pe de alta parte, nici nu sunt cei care ar trebui sa explice. Activistii ecologisti autentici. Nu se poate face educatie vorbind intr-un cerc, practic inchis. Degeaba sunt prezenti aceiasi pe toate meridianele, daca oamenii nu stiu, sau nu inteleg, sau nu cred. Referendumul ar putea fi piatra de incercare pentru o administratie care bajbaie in norul poluarii noastre. Sau al lor, al poluatorilor? Cine stie unde se duce gazul otravitor, unde se duc aburii cu gust dulceag? Nimeni!