Colivia - Vincze Edit (1948)

dr. Dorel Topan

M. Vincze Edit s-a născut la Iara, jud. Mureş, în 1948. A terminat Ins­ti­tutul de Arte Plastice Ion Andeescu din Cluj-Napoca, în 1969. Cea mai mare şi relevantă parte a creaţiei sale artistice a desfăşurat-o la Baia Mare unde s-a stabilit după terminarea studiilor şi a locuit până în 1988. A fost căsătorită cu pictorul György Madarassy. A avut expoziţii perso­nale la Braşov, Satu Mare şi Baia Mare. A fost o prezenţă activă la expoziţiile de grup organizate la Baia Mare, dar şi la Bucureşti, Cluj-Napoca, Budapesta, Gyula, Ivano­francovsk. Are lucrări în colecţia Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» şi în colecţiile Muzeului Naţional al României din Bucureşti.

Lucrarea Colivia din 1978 a intrat în colecţiile muzeului băi­mă­rean prin achiziţie fiind evaluată la vremea respectivă de Comisia judeţeană de specialişti.
O atmosferă tristă, susţinută de to­nurile reţinute de brunuri, domină atmosfera pe care lucrarea o dega­jează. Artista foloseşte un inventar de motive  capabil să transmită sentimente de îngrădire, de tristeţe, de însingurare. Atât elementele moti­vis­tice, dar mai ales relaţionarea lor într-o schemă compoziţională în acelaşi timp narativă dar şi lirică, metafizică, tabloul evidenţiază mai degrabă un spaţiu al înstrăinării de o anume realitatea concretă, recognos­cibilă în ambianţa lumii reale.
Traseul de descifrare este unul uşor incomod, invers decât în mod normal, de la personajul feminin din stân­ga jos, la masa cu colivie, mario­netă, spre partea superioară sub bolta sub care este descrisă strada, o uşoară stare de disconfort al perso­na­jului se transmite astfel prin schema compoziţională către privitor.

Personajul principal, cel feminin (poate autoarea însăşi) este plasată în ambiguitatea limitei dintre exterior şi interiorul marcat de bolta care în partea superioară închide compo­ziţia. Orientată spre mijlocul tablou­lui, dar plasată în partea stângă, ca o concluzie dar totodată ca element principal, tânăra femeie este înfă­ţişată cu chipul trist, cu privirea în gol, în tonuri deloc vivace. Coafura sa şi rochia renascentistă, evocă atemporalitate. Pe masa din faţa sa, o colivie cu o pasăre închisă  suge­rea­ză limitarea libertăţii spiritului uman.

Lângă colivie, pe masă, câteva mici volume care seamănă cu jucăriile din lemn pentru copii sunt pregătite pentru un joc auster. În stânga, o mario­netă este manevrată de un personaj din afara tabloului. Suntem victime ale manipulării colective, lucru subliniat prin această marionetă. Cu atât mai mult cu cât, având în vedere anul în care a fost executat tabloul - 1978 -, ne putem gândi la limitarea libertăţii de mişcare şi exprimare a individului în regimul comunist. În jumătatea superioară, sub bolta care apasă peste strada ce mai degrabă coboară decât urcă pe o diagonală abruptă de la dreapta la stânga, sunt înşirate clădirile austere, monotone, pustii.
Clădiri lipsite de orice ornament, de orice scop arhitectural estetic, destinate strict habitării, sunt la fel de goale ca şi strada, ca şi sufletul personajului feminin proiectat pe fundalul străzii cenuşii. Poate că avem de a face cu o ars poetica a artistei M. Vincze Edit. O curajoasă luare de atitudine prin artă, o prezentare a sentimentului generat de regim, cel al însingurării individului.

Au existat diverse forme de eludare a unei direcţii care încerca să impună artiştilor o anumită orientare ideologică. O bună parte din artişti, pentru a eluda directivele de creaţie ale realismul socialist au recurs la abordarea subiectelor istorice sau de inspiraţie etnografică, subiecte bine tolerate ba chiar agreate de regim. Anii ’80 urmau să fie dominaţi de o formă a neoexpresionismului.

Mare parte a artiştilor anilor ’60, ’70, ’80 ai secolului trecut, ca protest la directivele politice care încercau să impună o artă dedicată regimului, partidului comunist şi conducă­to­rului, au recurs la compoziţii alegorice. Dintre aceştia face parte şi Vincze Edit. Metafora a fost una dintre căile prin care artiştii au reuşit să încifreze mesaje de cele mai multe ori ambigue sub pretextul evocării experienţelor  şi trăirilor individuale aşa cum erau ele prezentate în faţa cenzurii.  Descifrăm însă, cu mare cla­­ritate afirmarea unui protest împotriva manipulării şi îngrădirii libertăţilor de expresie.