• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 29 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 14 August , 2006

Cod rosu la primari

* Avertizari cu clopote si „oameni de legatura” Pentru o mai buna gestionare a situatiilor de criza aparute in urma fenomenelor meteorologice nefavorabile, Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) si Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, transmit avertizarile meteorologice si hidrologice folosind mesaje si coduri de avertizare. Daca la nivel national sistemul este viabil, in judete situatia nu este asa de „favorabila”. Pentru o buna prognoza au fost instalate 14 radare meteorologice performante pe intreg teritoriul tarii. Unul dintre ele se afla in Maramures, in zona Ignis. Aceste radare pot da prognoze, respectiv avertizari meteorologice pe termen lung. In cazul acestor avertizari, perioada de timp de la care „va curge” fenomenul este de la 36 de ore pana la 72 de ore, in functie de gravitatea fenomenului prevazut. Daca avertizarile meteorologice nu par a fi spectaculoase, pe termen scurt (respectiv trei ore), se pot face prognoze corecte, gratie acestui sistem performant de radare meteorologice. Codurile meteo Pe termen scurt, mesajele de la ANM se dau in teritoriu sub forma de coduri. Sunt patru coduri: verde, galben, portocaliu si rosu. Cele mai grave sunt ultimele doua care prognozeaza furtuni puternice, cu grindina si ploi ce depasesc 35 de litri pe metru patrat si furtuni foarte puternice cu ploi ce depasesc 50 de l/mp, dar si risc de viituri majore. In cazul acestor avertizari, fenomenele meteorologice vor avea loc in termen de trei ore de la semnalare. Sistemul este facut sa mearga „brici”. De la Bucuresti se trimite avertizarea cu mentionarea codului care va fi valabil intr-o regiune. Avertizarile sunt atat de precise, incat se poate spune localitatea sau zona in care vor fi furtuni foarte puternice, revarsari de ape sau alte fenomene naturale potrivnice. De aici inainte apar „fenomenele” ciudate. La mana paznicilor De la autoritatea din Bucuresti codul rosu, sa spunem, ajunge in judet la Centrul Judetean pentru Situatii de Urgenta. Aceasta structura judeteana trimite codul prin fax sau telefonic in localitatea care va fi „maturata” de furtuna. Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta urmeaza sa ia masurile care se impun, de la avertizarea cetatenilor pana la evacuarea acestora din zonele periculoase. Totul, in cele trei ore de gratie. Teoretic, situatia pare a fi OK. Practic, dupa bunul model romanesc, lucrurile se incurca la cei care beneficiaza de avertizare. Daca furtuna este dimineata, mai e cum e, dar daca situatia periculoasa are loc dupa-masa sau noaptea, este limpede ca Primariile, respectiv primarii care sunt sefii Comisiilor Locale, au o problema. Pentru a primi fax ai nevoie de aparatul potrivit, de consumabile, sau telefoane care sa „se prinda” de la capitala judetului. Este posibil ca primarul sa fie plecat, sau sa nu fie hartie de fax, ori sa nu fie auzit telefonul fix. Am vorbit cu mai multi primari si am primit raspunsuri hazoase. „Daca nu sunt eu? Este viceprimarul, daca nu, este paznicul!...Cineva tot este, ca avem permanenta”, a spus primarul de Viseu, Vasile Ciolpan. L-am intrebat pe Ciolpan care este cel mai „rau” cod. „Aaaaa… pai ne spune: vedeti ca va fi furtuna, nu vorbim codificat!!!”, crede Ciolpan. „Avem permanenta pana la sfarsitul lui septembrie. Daca avem o avertizare, trag clopotele, avem oameni de legatura. Pai…”, ne-a spus Vasile Dunca, primarul din Poienile Izei. La Sapanta am sunat pe toate telefoanele posibile si imposibile mai bine de trei ore, dupa-masa. Putea fi de la „judet”! Primarul, Maria Stetcu, nu a raspuns. Dar cel mai elocvent exemplu de cum sunt pregatiti primarii e ca, din cei intrebati de noi cu privire la ultima avertizare primita (de la Prefectura a fost data luni 7 august, ora 17, in 14 localitati), nici Ciolpan, nici Dunca, nici alti primari nu au stiut de aceasta avertizare. Pacat de sistemul performant de radare! Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.