• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 28 Martie , 2014

CL Bocicoiu Mare, la un pas de dizolvare

Premieră administrativă! Consiliul Local din Bocicoiu Mare e la un pas de dizolvare. Forul nu a avut cvorum două şedinţe consecutive, iar dacă situaţia se repetă şi la următoarea şedinţă din 2 aprilie, vor fi organizate alegeri parţiale.

 
 
 

După Borşa şi Săpânţa, încă o localitate maramureşeană la un pas de alegeri. De această dată vina nu o poartă primarul, ci Consiliul Local. După alegerile din 2012, în cadrul Consiliului Local din comuna Bocicoiu Mare s-a creat o adevărată blocadă. Deşi au candidat pe liste comune, în cadrul USL, consilierii din PC şi viceprimarul de la aceeaşi formaţiune politică au trecut în tabăra adversă primarului. Un consilier nu a fost validat, aşa că a început un război rece, cu 6 consilieri la 6.

Neavând nicio tabără majoritate, lupta nu a fost câştigată de nimeni, dar, de pierdut, au pierdut oamenii. Deşi luna martie e pe final, iar termenul legal a trecut demult, comuna Bocicoiu Mare nu are încă bugetul pe acest an aprobat. Motivul? Cei 6 din opoziţie nu vor să voteze, iar la ultimele două şedinţe nu s-au prezentat.

 

Primarul Liviu Lazarciuc explică: „Mai avem în data de 2 aprilie o şedinţă decisivă, dacă se întruneşte consiliul, problemele vor merge probabil mai departe, pentru că numai probleme avem din cauza unor consilieri, dacă nu, vom trece la dizolvarea consiliului şi alegeri parţiale.

Cum s-a ajuns aici? Problema aceasta este de doi ani. A început de atunci când viceprimarul de la PC şi un consilier tot de la PC au trecut de partea PDL. Au format o majoritate, împreună cu alţi doi consilieri, prin care ne fac numai probleme. N-au vrut să voteze niciun fel de hotărâre, legată de buget sau lucrări pe care le-am avut prin comună.

Spre exemplu, oamenii au rămas două luni de zile fără apă pentru că nu am putut lega o conductă. Ei votează contra primarului şi probabil o fac pentru a demonstra că primarul nu face nimic. Avem lucrări în continuare, legea spune clar că trebuie continuate, nu se pot începe altele noi până când nu se finalizează acestea. Ei vor să dirijeze bugetul pentru camere de filmat prin comună, câte 16 pe fiecare sat, un teren sintetic la şcoala Tisa când acolo scrie în proiect că întâi trebuie terminat gardul şi trotuare, vor o maşină Duster pentru viceprimar. Şi atunci parte din consilieri, cei 6 nu votează. Dincolo sunt tot 6: e unul de la PSD, trei PNL, unul de la UUR şi unul de la PNŢCD.

Va fi a treia şedinţă ordinară la care ceilalţi 6 nu s-au prezentat, iar ăştialalţi 6 nu mai vor să se întrunească în şedinţă. Problemele au început cu bugetul de anul acesta, care nu e votat. Dacă în 2 nu se întâmplă nimic, noi avem deja acces la sume, bugetul merge mai departe, nu se întâmplă nimic rău. Probabil bugetul se va vota în noul Consiliu”. Vom reveni.

Comentariile celorlalți

Liviu Lazarciuc pe 04.04.2014 la 20:57
Hafia, elodia, chucky, sau cum iti mai zici, miciunosi au fost cei care nu au ajuns primari.
Agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării.
Hafia pe 01.04.2014 la 19:04
niste minciuni spuse de primarul mincinos !!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.