Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
CL Baia Mare, o extraordinară!
A avut loc o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local Baia Mare, din ciclul „fără număr”. După ședința ordinară au rămas unele proiecte de hotărâre în suspensie, din motiv de aleși veniți la ședințe să bruieze bunul mers al administrație locale. Pentru a îndrepta ce nu s-a făcut a fost convocată o extraordinară. Și tot așa! Acesta este mersul în CL Baia Mare, un fel de „ce se construiește ziua, se dărâmă noaptea”.
Această ședință a fost convocată pentru a dezbate problema contractului de susținere financiară a echipei de rugby CSM Știința Baia Mare. La ședința precedentă, aleșii din Coaliție au votat împotriva acestui proiect de hotărâre. Vârful de lance al Coaliției, Radu Ardelean, și-a „îndeplinit obiectivul” și a dus la un vot negativ. Au fost discuții și explicații puerile legate de vot. Drept urmare, o nouă ședință, într-o zi de joi, pentru a se îndrepta ce s-a stricat luni. Asta da eficiență!
Nu au venit la întrunirea consilierilor locali decât 18 dintre cei 23 de aleși. La ora 11 și 10, încă se umbla prin sala de ședințe, se discuta liber, se spuneau povești, glume și se aștepta ca lumea să ia loc la masa de ședințe. Se vede lipsa de fermitate a primarului, un mic Rob ce stătea cuminte pe scaun și privea liniștit în sala dezordonată.
Au fost demarate procedurile de începere și, când credeam că ședința în sfârșit va debuta, au început consilierii să solicite cuvântul pentru declarații politice. S-a cerut ca cetățenii să nu mai fie trimiși de la un birou la altul, pentru semnăturile necesare pe diverse solicitări, ceea ce, în opinia unor aleși, este o bătaie de joc la adresa cetățenilor.
Un punct de vedere corect, dar respins de secretarul Primăriei, Lia Mureșan.
Pe când ne gândeam că va începe ședința, i-a fost dat cuvântul directorului de la Drusal, pentru susținerea solicitării de mărire a tarifelor către băimăreni.
În esență, cei de la Drusal au spus că trebuie mărite tarifele, deoarece a crescut salariul minim pe economie, ceea ce micșorează profitul firmei. În plus, prin OUG s-a instituit o taxa de mediu pe care cei de la Drusal vor să o recupereze de la cetățeni, pe principiul „poluatorul plătește!”. Dacă acum băimărenii plătesc circa cinci lei și ceva pe lună, după aceste măriri ar crește tarifele cumulate la circa 11 lei pe lună. Nu s-a acceptat, deocamdată!
După mai bine de o oră, s-a intrat pe ordinea de zi ce prevedea cinci puncte pe borderoul normal și unul pe cel suplimentar.
Cu chiu, cu vai, s-au dezbătut proiectele, cu discuții inepte de multe ori, ceea ce trădează pregătirea precară pe administrație a celor care conduc administrativ orașul.
La punctul mult așteptat, finanțarea echipei de rugby, nu s-au lungit discuțiile chiar dacă axa Gligan-Ardelean a fost activă.
S-a aprobat contractul de susținere financiară a echipei de rugby pentru suma de un milion opt sute de lei. Punct! A fost prezent în sală și președintele Clubului, Călin Matei.