Civil şi militar în lumea germanică

Parteneri în cadrul acestui proiect expoziţional sunt Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Judeţean Satu Mare, Asociaţia Terra Dacica Aeterna Cluj-Napoca şi Asociaţia Histarch Baia Mare, iar din echipa de proiect au făcut parte Marius Ardeleanu, Sorana Ardeleanu, Raul Cardoş, Zamfir Şomcutean, Dorian Ghiman şi Bogdan Bobână.

Expoziţia cuprinde piese din inventarul mormintelor germanice (vandale) descoperite la Zalău (Michelin-Dealul Lupului): umbo de scut, mâner de scut, vârfuri de suliţă, lance şi săgeată, cataramă, foarfece, amnare, o spadă îndoită ritual şi un vas-urnă cu cenuşă şi inventarul unui mormânt vandal descoperit la Boineşti, judeţul Satu Mare, ce conţinea un umbo de scut, un vârf de lance, un cuţit, un pinten şi o spadă. Acestora li se adaugă diferite alte piese, unele dintre acestea replici, cum ar fi forme ceramice vandale aparţinând culturilor Przeworsk şi Wilbark.

Descoperirea lumii germanice de către antichitatea clasică s-a făcut la început pe calea maritimă (Pyteas – sec.IV î.Hr.) şi apoi prin intermediul migratorilor germanici: bastarnii şi skirii în zona Mării Negre (sec.III î.Hr.), cimbrii şi teutonii în zona Alpilor (sfârşitul sec. II î.Hr.).

Către epoca lui Augustus, romanii au luat cunoştinţă despre amploarea şi relativa unitate a lumii germanice. Aveau nevoie de un nume pentru a-i desemna. Poseidonios (sec.I d.Hr.) este cel care, fără îndoială, a introdus în limba literară termenul de germani (gemanoi în limba greacă), popularizat apoi prin Comentariile lui Cezar (Bellum Gallicum) şi Geografia lui Strabon (aprox 18 d.Hr.).

Informaţii mai ample ne furnizează Pliniu cel Bătrân, în sec.I d.Hr. (Historia Naturalis), Tacit (Germania – 98 d.Hr.) şi Ptolemeu (Geografia – aprox.150 d.Hr.).

Autorii antici au propus diferite clasificări ale germanilor. În cartea sa, Pliniu cel Bătrân face o împărţire de natură topografică enumerând cinci grupuri diferite de populaţii germanice, făcând referiri directe şi la vandali. Primele trunchiuri de populaţii locuiau în nord, al treilea în sud-vest (grupul de pe Rin), al patrulea în centrul Germaniei, iar al cincilea în sud-est. Fără îndoială că graniţa sudică a vandalilor, burgunzilor, varinilor, charinilor şi a gutonilor (goţilor) era Marea Baltică.

Tacit, care a scris la sfârşitul sec.I d.Hr. ne transmite informaţii mai vechi, de natură mitologică, preluate după Herodot. Conform acestora, existau trei mari grupe de germanici care susţin că au strămoş direct pe zeul Mannus: în zona mării ingwänonii, în mijloc hermionii şi, la sud de aceştia, istwänonii. El mai cunoştea faptul că, potrivit tradiţiilor proprii, triburile marsiilor, gambrivierilor, suebilor şi vandalilor proveneau din alţi zei. Tot după Tacit în spatele marcomanilor şi qvazilor (situaţi la nord de Dunărea mijlocie) trăiau patru popoare: marsigmii, cotinii, osii şi burii.

Masignii şi burii se asemănau prin limbă şi mod de viaţă cu suebii, deci trebuie priviţi ca şi germanici. Pe lângă aceştia, limba cotinilor era o limbă galică, deci celtică, iar a osinilor une pannonică. Teritoriul în care erau aşezate aceste neamuri era unul format de un lanţ muntos care, după Tacit, parcurgea întreaga Suebie. După aceşti munţi (Carpaţii vestici şi Sudeţii) locuiau multe popoare, o mare parte dintre ele cuprinse în teritoriul cuprins de lugii. Aceştia, la rândul lor, se împart în mai multe triburi („civitates”). În spatele lugiilor stăteau gutonii (guotii, deci goţii) şi mai departe, pe coasta mării, rugii şi lemovii. La est de aceştia, tot pe coasta mării, îi avem pe aestii.

Conform acestor clasificări ale populaţiilor germanice, vandalii au jucat un rol esenţial în aceste înşiruiri de triburi şi uniuni de triburi. Mai mult chiar, după Pliniu cel Bătrân, vandili era numele unuia dintre cele cinci grupuri principale, afirmaţie ce ne permite să presupunem că ei se găseau în fruntea unor confederaţii de triburi, situaţie în care avem să-i găsim de-a lungul istoriei lor. Cercetătorii care se ocupă de perioada timpurie (preromană) a triburilor germanice sunt de acord că în spatele numelor de vindili se ascund triburi ce vor fi cunoscute mai târziu sub numele de vandali. De altfel, cele mai vechi aşezări cu caracter pur germanic (cultura Przeworsk) din zona Poloniei până în zona Carpaţilor se datează tot în această perioadă (începând din perioada La Téne).