• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 19 Ianuarie , 2009

Ciolaniada

Negocierile pentru functii publice s-au transformat intr-un fel de „razboi rece”. Impartirea functiilor publice intre PD-L si PSD a fost blocata inainte sa inceapa, pe motivul protocolului incheiat intre pesedisti si liberali, aflat inca in vigoare. Dupa principiul „divide et impera”, Mircea Man pune in corzi organizatia judeteana PSD, mizand pe faptul ca, insetati de putere, pesedistii vor accepta conditiile impuse. Asta are, asta n-are, asta e castigatoare”. Functiile de conducere din institutiile publice sunt jucate la „alba-neagra” de fostii „inamici” politici, transformati peste noapte in parteneri de guvernare. Cu mana intinsa spre ciolan, fiecare vrea sa obtina o felie cat mai consistenta din tortul functiilor publice. In timp ce in PSD se practica eternul joc intern „care pe care”, pedelistii asculta sfiiti comanda de „atac” a lui Man. Numai ca mai marele PD-L-ului nu se grabeste cu negocierile. In fond, o parte dintre directorii de institutii sunt inca portocalii. Teoretic, cauza blocadei o reprezinta protocolul incheiat inainte de turul doi al alegerilor locale intre PSD si PNL. Man le-a cerut pesedistilor sa rupa protocolul inainte de inceperea negocierilor. Anularea intelegerii cu liberalii le-ar aduce pedelistilor cel putin un post de viceprimar si unul de vicepresedinte al Consiliului Judetean, in timp ce PSD ar pierde postul de viceprimar de Baia Mare, fara sa mai castige ceva in plus. Asa ca pesedistii tin cu dintii de protocol, pe motiv de onoare, iar Man insista sa il anuleze. „Asul” din maneca PSD e faptul ca protocolul incheiat la nivel central cu PD-L nu face nicio precizare legata de intelegerile politice anterioare. Asadar, fara un ordin „de sus”, protocolul cu liberalii ramane in picioare. Numai ca presiunea asteptarii si efectul celor patru ani de opozitie se resimt deja in tabara pesedistilor. Toti se feresc, deocamdata, sa-si afiseze pretentiile, de teama sa nu fie faultati de colegi. Cea mai crancena batalie se da pentru cele doua posturi de suprefect. Mai toti candidatii la alegerile parlamentare din noiembrie s-au inscris pe lista de pretendenti: Alexandru Cosma, Aurora Revnic, Gheorghe Visovan. In final, lista „CV-urilor” s-a completat si cu Alexandru Metes, Horia Scubli, Dorin Buda, Ovidiu Stefan, Anton Rohian si Calin Matei. Social-democratii au stabilit ca posturile de subprefect sa fie impartite „frateste” intre Maramuresul Istoric si Maramuresul de dincoace de Deal. Pentru Maramuresul Istoric, se contureaza tot mai mult ideea numirii lui Horia Scubli, in timp ce dincoace de Deal se va alege intre Metes si Buda. Pare-se ca, in ciuda numarului mare de pretendenti si a aparentelor democratice de alegere, doar vreo 3-4 CV-uri au ajuns la Bucuresti: Cosma, Scubli, Metes si Buda. Zvonurile spun ca al doilea post de subprefect va fi ocupat, probabil, de Buda, sustinut puternic de gruparea lui Dolha. La capitolul prefect, lucrurile sunt ceva mai clare. Sandu Pocol, inspectorul scolar general, e despartit de functia de prefect doar de „unda verde” de la Bucuresti si de... absolvirea programelor de formare specializata. Altfel spus, Pocol nu poate deveni decat prefect interimar al judetului, pentru ca nu indeplineste conditiile prevazute de lege: absolvirea programelor de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici ori exercitarea unui mandat complet de parlamentar. Dar, cum si alti viitori prefecti din tara se afla in situatia lui Pocol, se discuta tot mai aprins despre modificarea legii. Asa ca, Pocol ar putea scapa de scoala. Daca PD-L si PSD vor ajunge la o intelegere legata de protocolul-discordiei dintre pesedisti si liberali, partenerii de guvernare au la dispozitie mai multe metode de impartire a functiilor. Cea mai convenabila pentru PSD ar fi aplicarea algoritmului de Bucuresti, care presupune ca, de la adjuncti si directori din teritoriu, pana la ministri, toti sa aiba aceeasi culoare politica. Numai ca aceasta metoda n-ar fi deloc convenabila pedelistilor, pentru ca PSD ar lua dintr-un „foc”, numai pentru Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale: AJOFM, Casa de Pensii, Directia Muncii, Inspectoratul Teritorial de Munca, Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. O alta varianta ar fi metoda de alegere consecutiva a sefilor de institutii: partidul care detine presedintia Consiliului Judetean alege prima data, iar celalalt, pe urmatoarele doua. Doar ca Mircea Man a sustinut, inca de la finele anului trecut, ca Maramuresul nu trebuie sa aplice modelul de la centru. Potrivit surselor noastre, cele mai ravnite institutii sunt Inspectoratul Scolar si Directia Silvica. Daca Inspectoratul Scolar va reveni PSD, viitorul inspector scolar general ar putea fi Delia Ardelean, Ana Moldovan sau Elena Carausan. Pedelistii ar dori sa o impuna in functie pe Mariana Pop, candidatul partidului la Senat pe Colegiul Baia Mare, al carei nume a fost avansat, de altfel, si pentru functia de prefect. Odata cu schimbarea inspectorului scolar general, se asteapta si schimbarea directorilor de scoli. Operatiunea va fi destul de dificila in cazul in care inspectoratul scolar va reveni PSD, deoarece multi dintre directori sunt „portocalii”. Si deh, nu-i frumos sa schimbi directorii partenerului de guvernare... La Directia Silvica, lucrurile sunt ceva mai incalcite. Se zvoneste ca directorul interimar are adeziuni atat la PSD, cat si la PD-L, ca sa fie sigur ca va ramane in functie. Pe de alta parte, mai ales grupul de Peste Deal ar dori un „om de casa” la Directia Silvica. Directia Finantelor Publice nu pare prea atractiva pentru PSD, asa ca Teodor Luputi are toate sansele sa ramana director. In schimb, fotoliul celorlalti directori portocalii ramasi in posturi depinde de modul de impartire a institutiilor. Pentru Inspectoratul Teritorial al Muncii, se avanseaza numele lui Dan Kunjak, un nume aproape necunoscut in PSD, iar pentru Directia Agricola, Rohian. Pentru Casa de Asigurari de Sanatate, si-au exprimat deja optiunea Vasile Stefanca, fostul candidat la Camera Deputatilor pe Colegiul Sighetu Marmatiei si doctorul Ioan Blajan. Pe de alta parte, tot susotit, se vorbeste si de schimbarea altor sefi, teoretic apolitici, cum e mai marele Inspectoratului Judetean de Politie, Ioan Isac. Pesedistii ar trebui sa „arunce” niste firimituri si partenerilor de alianta din campania electorala: PC. Razvan Birisan ar vrea sa fie sef peste Oficiul pentru Protectia Consumatorului. Numai ca, pentru aceeasi institutie, s-a inscris pe lista si Elena Carausan. Oricum, mai intai, vor trebui „rasplatiti” oamenii care s-au implicat in campanie. De altfel, PD-L si-a cam „aranjat” fostii candidati. De exemplu, Dan Marinca a devenit consilierul primului ministru. Din PSD Maramures, deocamdata doar numele Ioanei Pop, sefa TSD, este dat ca sigur pentru o functie in capitala. Pop va ocupa, cel mai probabil, functia de secretar de stat in Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul, condus de Victor Ponta. Se zsvoneste insa ca si Dan Mihalache va obtine macar o functie de consilier de stat. Vom reveni. Cine sunt negociatorii? Din echipa PSD fac parte: Eugenia Godja, Mircea Dolha, Matei Calin, Anton Ardelean si Catalin Chereches. Din comisia PD-L fac parte: Mircea Man, Corin Chereches, Gheorghe Mihai Barlea, Doru Lese-Brasoan si Gheorghe Marian. Ioana LUCACEL Mircea CRISAN ioana@gazetademaramures.ro mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.