Cinstirea sfintelor moaște

Pr. dr. Nicolae Lauruc

Aș dori să încep abordarea acestei probleme cu replica la replică. Cei care încă nu cunosc bine Sfânta Scriptură au slobozit în mass-media aceste vorbe: „eu nu pup oasele sfin­ți­lor, nu mă închin oaselor ome­nești, ci mă închin lui Dumnezeu!”.
Această replică și-a pierdut, însă, veridicitatea, lovindu-se de o altă replică, pe care, de fapt, a generat-o: „păi, atunci, nici eu nu sărut Sfânta Scriptură, căci nu mă închin hârtiei, ci lui Dumnezeu!”
Prețuim Sfânta Scriptură nu datorită calității materialului pe care este scrisă, ci datorită cuvântului dumnezeiesc aflat în ea. Tot așa cinstim sfintele moaște, nu datorită materiei (pământești) din care sunt create, ci datorită lui Hristos euharistic care, prin lucrarea Sfântului Duh, sălăș­luiește în ele.
Atât de departe suntem, în toate, de viața primilor creștini care prețuiau și umbra Sfinților Apostoli, și hainele lor.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Multe sunt mărturisirile adevărate despre dumnezeirea Domnului Hristos… Mărturisesc cei doisprezece Apostoli, care au propovăduit adevărul nu numai prin cuvinte, ci și prin pătimirile și moartea lor. Mărturisește um–bra Sfântului Petru, care prin puterea lui Hristos îi vindeca pe bolnavi (F.A. 5,15). Mărturisesc ștergarele și șorțurile Sfântului Pavel, care vindecau pe loc prin puterea lui Hristos (F.A. 19,12)”¹.
Același sfânt părinte vine cu încă o frumoasă și profundă învăță­tură privitor la darurile trupurilor sfinților. „Acest fapt dovedește – spune el – că în trupul sfinților, chiar dacă în el nu se mai află sufletul, se află o putere, datorită faptului că sufletul lor drept a locuit atâția ani în trup și trupul a fost vreme îndelungată slujitorul sufletului”².
Învățătură asemănătoare găsim  și la Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfânta Scriptură spune că atunci când „… a murit Elisei și l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în țară cete de moabiți. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete  și, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioarele sale (4 regi 13, 20-21)”.
Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune privitor la această minune că mortul „… a înviat numai prin puterea sfântului trup al lui Elisei”³.
„Nu căuta la aceea că trupul martirului zace înaintea ta gol și lipsit de activitatea sufletească – spune Hrisostomul într-o altă cuvântare – ci la aceea că în el sălășluiește o altă putere, mai mare decât însuși sufletul, adică harul Sfântului Duh, care, prin lucrările sale cele minunate, ne încredințează pe noi despre adevărul învierii”⁴.

Elisei s-a umplut de harul lui Ilie. Vorbind despre Elisei, înțeleptul Isus Sirah spune că atunci când „... Ilie a fost răpit  la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale, nu s-a temut de biruitori și nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui și întru adormire a proorocit trupul lui. Și în viața sa a făcut semne și la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Is. Sir. 48, 12-15).
Extraordinare dezvăluiri!
Cinstirea sfintelor moaște ne trimite și la o adâncă cugetare  asupra tainei omului. De la poporul nou, de la poporul creștin, Domnul Dumnezeu vrea roadă nouă, vrea să nu fim doar purtători de cuvinte dumnezeiești pe buzele noastre, ci purtători ai legilor sale în inimile noastre. Această dorință a Sa a vestit-o prin prorocul Ieremia: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda legământul nou. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel… voi pune Legea Mea înăuntrul lor și pe inimile lor o voi scrie și le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor” (Ier. 31, 31-33).
Unul din Sfânta Treime, Logosul Tatălui, s-a întrupat luând trup ome­nesc (In. 1,14). Acesta va înnoi dorința Tatălui, exprimată prin vocea prorocului Ieremia. „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el” (In. 14,23).
Această sălășluire a lui Dumnezeu în ființa omului presupune și participarea trupului la viața duhovnicească. Trupul omului trebuie să devină templu duhovnicesc. Sfântul Apostol Pavel spune: „... nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?” (1 Cor. 6,19). Nu poate fi vorba niciodată de o viețuire duhovnicească exclusiv sufletească.
Cuvântul psalmistului „cum voi cânta cântarea Domnului în pământ străin?” (Ps. 136,4) este tâlcuit de către Sfântul Ioan Scărarul  ca fiind „pământul împătimirii”, adică trupul omenesc stăpânit de patimi. În acest trup nu poate lucra Sfântul Duh.
Sfântul Apostol Pavel a făcut cea mai profundă afirmație atunci când a spus: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2,20). Însă, tot el a spus: „.. Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte” (Fil. 1,20).
O astfel de ființă, care s-a biruit pe sine însăși, care nu face rău nimănui, care și-a omorât patimile, care răspândește lumină și bucurie, oare cum poate fi numită? – Sfânta Scriptură numește o astfel de ființă „cuvios”, „cuvioasă”.
Despre astfel de oameni prorocul David are două mențiuni, care merită să fie bine cunoscute.
Întâi el spune că: „scumpă este înain­tea Domnului moartea cuvio­șilor Lui” (Ps. 115,6).
Pe urmă vorbește  despre neputrezirea trupurilor cuvioșilor zicând: „… nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea (Ps. 15,10). Trupurile neputrezite ale cuvio­șilor se numesc sfinte moaște. Cuvântul este de origine slavă și înseamnă „a avea putere”.
Gradul cel mai înalt al cuvioșiei este mucenicia. Mucenicii au parte de a o cinste cu totul deosebită în Biserica Ortodoxă, în cea Romano-Catolică și Greco-Catolică.
Fără o părticică din sfintele moaște ale mucenicilor nu se poate sluji Sfânta Liturghie. La sfințirea unei biserici, părticica din sfintele lor moaște este pusă în piciorul sfintei mese, unde urmează a fi slujită Sfânta Liturghie. De asemenea, o părticică din sfintele moaște se pune în Antimis (pânza cu icoana Pogorârii de pe cruce a Mântuitorului).
De ce li se acordă o cinste așa de mare? - Pentru faptul că, în descrierea Liturghiei cerești, Sfântul Ioan Teologul menționează că a văzut „… sub jertfelnic sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o” (Apoc. 6,9).
Dacă în ceruri sufletele lor se află sub altar și aici, pe pământ, părticica din moaștele lor trebuie să fie așezate tot în sfânta masă a altarului.
„Acest altar ceresc este cel la care Domnul, înconjurat de îngeri, martiri și sfinți, oficiază zilnic Liturghia cerească”⁵. Despre mucenici se spune, tot în Apocalipsă, că „împărățesc cu Hristos mii de ani” (Apoc. 20,4). Această perioadă de mii de ani este perioada întreagă a creștinismului, căci este o perioadă harică. Așa de adânc se exprimă Sfântul Apostol Pavel, spunând romanilor că: „… precum a împărățit păcatul prin moarte, așa și harul să împărățească prin dreptate, spre viața veșnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 5,21). Mucenicii care au trăit în Hristos viața pământească, s-au jertfit pentru Hristos. Însă, „… mucenicii nu mor doar spre binele lor, ci aduc folosință obștească. Bărbăția lor se face îndemn celorlalți și cunoștința de Dumnezeu s-a zidit pe sângele sfinților”⁶.
Deci, mucenicii împărățesc cu Hristos în Liturghia cerească, prin sufletele lor, iar prin moaștele lor în Liturghia pământească. Împă­rățind cu Hristos, ei se roagă pentru noi, cei de pe pământ, din Biserica luptătoare, iar această durată a activității lor binefăcătoare, spune marele biblist Vasile Gheorghiu, va fi „… până la sfârșitul lumii”⁷.
În concluzie, putem afirma că Dumnezeu cinstește trupurile sfin­ților Săi, arătând lumii cele pe care le voiește, care s-au făcut, în viața lor pământească, temple ale Sfântului Duh.
Primii creștini, adunând rămășițele mucenicilor, batjocoriți și omorâți pentru apărarea credinței mântuitoare, spuneau: „adunăm pe Hristos cel euharistic din trupurile ciopârțite ale mucenicilor.
Moaștele sfinților au, în general, culoare galbenă, culoare aurie și un miros bineplăcut. Se spune că au culoarea hristică și mirosul hristic. Sfântul Serafim de Sarov zice că sfintele moaște ne pregătesc pentru înviere, arătându-ne anticipat cum va arăta cetățeanul Noului Ierusalim.
Dacă așa de multe minuni a făcut Dumnezeu la moaștele sfinților Săi, ne întrebăm: de ce această repulsie față de cinstirea lor? – Această repulsie vine de la stăpânitorii întunericului acestei lumi.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „demonii tremură nu numai de la Hristos  cel Răstignit, ci și de la moaștele sfinților care pentru El
și-au dat viața”.

NOTE DE SUBSOL
1 Sf. Chiril al Ierusalimului, la Sf. Iustin Popovici, „Dogmatica Bisericii Ortodoxe”, vol. II, Editura Doxologia, Iași, 2020, pag. 83.
2 Idem, la pr. I. Uscă, „Vechiul Testament în tâlcuirea sfinților părinți, 3-4 Regi”, Editura Christiana, București, 2006, pag. 326.
3 Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei”, Editura I.B.M.O., București, 1994, pag. 663.
4 Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvânt în amintirea Sf. Vavila”, la Prot. Dr. P. Deheleanu, „Manual de Sectologie”, Arad, 1948, pag. 173-174.
5 Pr. dr. Ioan Mircea, „Apocalispa. Introducere, note și comentariu”, Editura Harisma, București, 1995, pag. 129.
6 „Tâlcuirea Apocalipsei dumnezeiescului evanghelist Ioan Teologul alcătuită de Oecumenius”, Editura Egumenița, Galați, 2017, pag. 90.
7 Dr. V. Gheorghiu, „Împărăția de mii de ani”, la pr. dr. I. Mircea, op. Cit., pag. 348.