• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 30 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Noiembrie , 2005

Cine iSi bate joc de lege?

Obligati de lege sa-si declare averea si interesele economice, sefii functionarilor publici “bat cuba” cu declaratiile de avere. Rezulta niste amarate de “omisiuni”, cu care nimeni nu-si bate capul desi incalca Articolul 16 din Constitutia Romaniei (“Nimeni nu este mai presus de lege”). In 1996, pentru prima oara in Romania au fost introduse declaratiile de avere. Vina apartine unei legi, “celebra” 115 (privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor si functionarilor publici). Pe atunci, legea nu dadea caracter public acestor declaratii, adica alegatorul sau cotizantul nu avea posibilitatea sa afle de ce avere beneficiaza cel platit din bani publici. Abia in 2003, Legea 161 a conferit acestor declaratii statutul de informatie cu caracter public, instaurand institutiilor publice obligativitatea de a le pune la dispozitia populatiei. Cronologia transparentei averilor functionarilor publici mai are un punct important in anul 2004 cand, printr-o Ordonanta de Urgenta a Guvernului, s-au introdus modificari in continutul declaratiilor. Aceste modificari obliga persoana platita din bani publici sa ofere informatii detailate cu privire la bunurile imobile, autovehicule si economiile personale, stabilind totodata ca declaratiile sa cuprinda si averea familiei declarantului. Cum in procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana una dintre problemele “de nerezolvat” este coruptia, declaratiile de avere au devenit extrem de importante, putand ridica semne de intrebare privitoare la onestitatea prin care s-au obtinut aceste averi. Cu toate acestea, obligatiile legii sunt ignorate, in cele mai multe cazuri declaratiile publice nefiind intocmite sau fiind incomplete. Seria “miserupistilor” Cu toate ca legea ii obliga, o serie de directori ai Directiilor descentralizate din Maramures nici macar nu a catadicsit sa-si completeze o astfel de declaratie. Conform paginilor web ale diferitelor institutii, chiar daca s-au operat schimbari in organigramele institutiilor, noii directori au omis sa-si declare averile. Economistul inginer Marinel Zoicas este directorul Casei Judetene pentru Asigurari de Sanatate de cateva luni. Cu toate acestea, chiar daca pe site-ul CAS apare CV-ul noului director, declaratia de avere lipseste cu desavarsire. Nici Sandu Pocol, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Maramures, numit in functie la inceputul anului, nu s-a ostenit sa-si prezinta declaratia de avere. Aceeasi situatie este intalnita si la Directia de Sanatate Publica Maramures. Dorina Elena Miclea, noul director, intra sau iese din ministerul de resort in calitate de director executiv al DSP Maramures, dar la rubrica declaratii de avere, in dreptul directorului executiv, apare… declaratia fostului director. In domeniul “Muncii”, cei proaspat investiti ignora legea, cot la cot cu veteranii din domeniu. Atat Delia Tarlea, noul inspector al Inspectoratului Teritorial de Munca, cat si Victor Vaum, director al Directiei de Munca inca din vremea guvernarii PSD, nu si-au declarat averea. Declaratii de… familie Deseori, cei care si-au completat declaratia de avere au facut-o necorespunzator. De exemplu, Alexandru Bondrea, directorul executiv al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Maramures (AJOFM) a declarat pe propria raspundere ca detine 3/8 dintr-o casa de locuit, dar nu se numara printre titularii actelor de proprietate. Practic, omul are un bun, dar in carte figureaza altcineva. Dar asta este o nimica toata in comparatie cu declaratia nevestei. Din declaratia Susanei Bondrea, angajata si ea in cadrul AJOFM, aflam doar ca este angajata in functia de consilier superior. Oare chiar nu are nimic, nici macar salariu? Daca este asa, inseamna ca sotul este vinovat de fals in inscrisuri oficiale, intrucat in declaratia lui de avere e trecut si salariul sotiei. Or fi uitat oamenii sa stabileasca de acasa care si ce isi trece in declaratie. Dar daca din partea unui inginer minier te astepti la gafe, surpizele vin din partea magistratilor. Gabriela Pop, presedintele Judecatoriei Baia Mare, a declarat pe propria raspundere ca in 2000 si-a cumparat un apartament „din banii rezultati in urma vanzarii” si atat. Noi nu am inteles care vanzare, ca doar nu a apartamentului pe care tocmai il cumparase. Aceste cazuri nu sunt izolate. Desi in 2004 s-a stabilit ca numele celor care nu isi depun declaratia de avere vor fi facute publice, “stabilirea” a ramas un balon de sapun. In aceste conditii, la capitolul “Coruptie” mai e mult de lucrat. Mihaela MIHALEA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.