• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 26 Iunie , 2006

Cine conduce Sighetul?

Desi intrarea in UE preconizeaza modificari in bugetul central, implicit si o finantarea mai mare a localitatilor, primarii precum Sighetu Marmatiei traiesc intr-o lume in care promisiunile tin loc de foame. In ultimii doi ani, banii europeni atrasi de municipalitate abia au atins vreo 100.000 de euro, la care se adauga proiectul „Mara”, in care sunt prinse majoritatea oraselor maramuresene, si care a adus Sighetului inca vreo 760.000 de euro. Sighetul sta prost cu: infrastructura, locuintele, transportul, mediul, dezvoltarea spatiului periurban, absorbtia investitiilor straine, caile de acces, atragerea turistilor si strategia de dezvoltare. Desi Primaria a promis ca Planul Urbanistic General va fi finalizat pana in mai 2006 (ceea ce inseamna ca a depasit termenul impus de lege cu vreo 4 ani), nici azi nu se stie in ce stadiu este documentul, indispensabil pentru atragerea fondurilor structurale. Primaria Sighet, ca orice adminstratie respectabila, are un Birou de Strategii de Dezvoltare, in care isi desfasoara activitatea vreo trei persoane, conduse de Gheorghe Turda. Ce fac acestia, nu este prea clar, dar de cate ori am patruns in sanctuarul atragerii fondurilor, acestia munceau. Ce anume, nu stim, insa oamenii nu au atras fonduri. In privinta planurilor intocmite de primar si de echipa sa din CL la preluarea mandatului, treburile sunt clare. Acestia promiteau: aductiunea gazului metan, finalizarea a 136 de apartamente ANL, demontarea garajelor actuale din cartiere, si realizarea de garaje tipizate, sau reamenajarea spatiilor verzi pe intreaga suprafata a municipiului. Ce s-a facut pana acum? Gazul metan n-a aparut, si avem dubii ca va veni, desi orasul este ciuruit de tevile „gazarilor” care au uitat sa si repare asfaltul stricat. Asadar, aductiunea a ramas la stadiul de promisiuni. Din cele 136 de apartamente ANL, incepute cu ani in urma si aproape terminate in 2004, au fost finalizate cam jumatate. Garajele din cartiere nu au disparut, ci, din contra, s-au inmultit, blocand alei sau fiind montate chiar in fata geamurilor apartamentelor de la parterul blocurilor. Tipizari de garaje s-au realizat doar in 2003-2004, in doar doua locuri din oras. Spatiile verzi au fost distruse. In vara lui 2005, o firma-fantoma din Bucuresti a taiat o multime de arbori in Sighet, fara aprobarea CL, primind pentru mareata „realizare” un cec de peste 800 de milioane de lei, apoi… dusi au fost. In ultimii doi ani, nu s-a amenajat nici macar un metru patrat de noi spatii verzi. Daca Primaria si-a propus cele de mai sus, in mare parte nerealizate, CL a facut alte promisiuni, cuprinse in Strategia de Dezvoltare a Municipiului pe perioada 2005-2012. Conform acesteia, pana anul acesta trebuiau inlocuite retelele de termoficare din cartierele Unirii si Bogdan Voda, infiintata Unitatea Medico-Sociala din incinta Spitalului Municipal, terminata o scoala cu 16 sali de clasa, trebuiau asfaltate si iluminate pietele orasului, finalizat PUG-ul, redelimitat intravilanul, evaluate suprafetele agricole, reabilitate cladirile detinute de CL, crescuta atractivitatea turistica a municipiului (prin elaborarea unei strategii coerente), intocmita baza de date cu spatiile excedentare ale agentilor economici si, infiintarea unui Centru de Informare a Cetatenilor. Desigur, si din strategie s-a ales praful: cu exceptia modernizarii relative a pietelor urbei, nu s-a facut absolut nimic. Nu e de mirare ca Sighetul a ajuns dator vandut pe la banci, nu are putere economica, nici atractivitate pentru investitori, si arata ca un oras mort din care fiecare fuge unde poate. Si te apuca nervii, cand vezi ce echipa ne va baga, cica, in Europa! Consilierii propriilor interese Cei 19 consilieri locali, care impreuna cu aparatul Primariei ar putea urni lucrurile, isi primesc indemnizatiile de cele mai multe ori degeaba, si mai voteaza si din interes. Cand a fost vorba de modernizari de strazi consilierul Gheorghe Rusu a cerut sa fie inclusa in program si strada Tompa, pe care locuiesc 11 familii, desi strazi, precum Iapa si Valea Hotarului (unde locuiesc 3.000 de oameni) nu au asfalt, apa curenta din reteaua centrala, canalizare. Si consilierii au votat pentru. Pentru ca Rusu locuieste pe acolo... Cand au trebuit modificate zonele permise parcarii pe cea mai aglomerata strada din oras, C.Coposu, consilierii au interzis parcarea in fata magazinului Plimob, pentru ca patronul Vasile Godja (consilier local) sa-si poata desfasura afacerea in liniste, impingand toate masinile in fata Memorialului Sighet (vizitat de zeci de mii de turisti), a Judecatoriei si a Administratiei Financiare. Cand s-a hotarat declararea unei zone turistice intre case si unitati economice, pentru ca Petru Batin, consilier local, sa poate atrage fonduri europene pentru propriul proiect edilitar-turistic, consilierii au votat pentru. Doar omu’ era de-al lor. In astfel de situatii, nu conteaza partidul, nici doctrina, ci interesul. Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.