Cimitirul mortilor vii

\"Bine ati venit in cimitirul mortilor vii... Aici viata nu valoreaza nimic! Cainii sunt tratati mai bine!’’. Detinutii italieni inchisi in „Internado Judicial” din Los Teques, un orasel situat la aproximativ 40 de km de Caracas, ne primesc cu aceste fraze lapidare. Pentru a ajunge la aceasta inchisoare lugubra, trebuie sa urcam un deal si apoi sa o luam pe o straduta abrupta care trece printre baracile unui ‘’barrio’’, cartier, dupa cum se numesc ‘’favelas’’-urile venezuelene. Intram in curtea in care detinutii beneficiaza acum de ora libera de luat aer, insotiti de personalul unei organizatii nonguvernamentale din aceasta tara. Detinutii se afla in cea de-a sasea zi de greva a foamei, in semn de protest impotriva relelor tratamente din partea gardienilor si a conditiilor in care sunt constransi sa traiasca. Ii intalnim pe italieni: au pierdut kilograme si sperante, in acest infern dantesc, noteaza ziarul L’Opinione, citat de Rompres. O lume cu o ordine schimbata Intreaga Italie este reprezentata la Los Teques, de la Bergamo in Sicilia, de la Roma la Neapole trecand prin Reggio Emilia si Bologna. ‘’Abuzuri de tot felul’’, ne povesteste un detinut, ‘’sunt la ordinea zilei. Este o tensiune continua. Din punct de vedere psihologic suntem la pamant. Noaptea nu ne lasa sa dormim sau suntem implicati intr-o bataie groaznica.... Daca suntem aici, fireste, cauza a fost aceea ca nu faceam trafic cu ciocolata, dar drepturile minime ar trebui sa fie garantate’’. Un altul ne aminteste ca in inchisoare trebuie platit absolut totul: ‘’Aici totul se plateste triplu fiindca fiecare lucru este gestionat de sefi de banda interni’’. ‘’Mancarea este ceva de neinchipuit’’ - striga un alt detinut -... In fiecare zi ni se da sa mancam arepa - un amestec de faina de porumb prajit cu sardine si apa’’. Cine sufera de diabet nu are doza necesara de insulina, iar medicamentele se platesc scump. Unii au dizenterie si cer cu disperare antibiotice. Altii nu mai reusesc sa comunice cu avocatul lor. Unii cauta numai un cuvant de imbarbatare. Exista o polemica in randul italienilor detinuti. Se simt parasiti si tradati: ajutoarele economice acordate de guvernul de la Roma sosesc cu mare intarziere. Il acuza pe Teodoro Mascitti, viceconsul onorific din Los Teques, responsabil cu acordarea acestor contributii: ‘’Banii sosesc la fiecare patru sau cinci luni, si aproape intotdeauna fara banii restanta. Aceasta nu se intampla in cazul spaniolilor sau al polonezilor!’’. In fine, se mai poate trece cu vederea intarzierea, dar lipsa sumelor ramase din urma este cea care dezlantuie furia detinutilor. Din fericire, exista si celalalt revers al medaliei, acela al eficientei si solidaritatii, lipsite de birocratie, care se manifesta prin forta si perseverenta unui preot italian. Este vorba de parintele Leonardo Grasso, de zece ani in Venezuela, care impreuna cu organizatia neguvernamentala „Icarus” le acorda asistenta detinutilor italieni printr-un sprijin moral, dar si alimente si medicamente de prima necesitate. Unele finantari sosesc aici gratie unei conventii incheiate cu Consulatul General din Caracas, care finanteaza direct proiectul de asistenta. Un exemplu de eficienta din partea institutiilor italiene, si de pragmatism al unei mici ONG. ‘’Toate acestea - afirma Parintele Leonardo - se nasc din vointa de a raspunde necesitatii detinutilor italieni, care, desi vinovati, raman totusi persoane cu o demnitate a lor. O drama pe care o intalnim in toate penitenciarele venezuelene’’. Italieni care nu starnesc polemici, despre care nu se vorbeste, si deci sunt uitati de toti si lasati in voia violentei si a unei birocratii apasatoare. Italia are in Venezuela cel mai consistent grup de detinuti din intregul continent sud-american. Potrivit datelor Ministerului de Externe italian este vorba de 40 de persoane, barbati si femei. Potrivit unor organizatii neguvernamentale, numarul acestora ar depasi 60, majoritatea detinuti din cauza traficului de droguri, avand o condamnare medie de opt ani. Aici nu exista garantism, nici nu ajunge ‘’urletul’’ de durere al guvernantilor italieni de tip Fausto Bertinotti (presedintele Camerei Deputatilor) sau Romano Prodi. Ne aflam in regatul lui Chavez. In regatul marxist, islamic si bolivarian sunt uitati. In fiecare zi moare un detinut Venezuela detine un primat trist: este tara cu cea mai mare rata a mortalitatii din institutele penitenciare. Cu o populatie de detinuti de circa 19.000 de persoane, mor 350 de puscariasi in fiecare an, aproape unul pe zi potrivit lui Humberto Prado - director al „Observatorio Venezolano de Prisiones”. Detinutii decedati in inchisoare cresc ca numar in fiecare an, iar la acestia trebuie adaugat si decesul din cauze ‘’naturale’’: 407 raniti numai in primul semestru al anului 2006. Ca sa nu mai vorbim despre arsenalurile de pusti, pistoale, bombe lacrimogene si cutite care apar dupa fiecare perchezitie, din cauza coruptiei si a paznicilor de inchisori. La Los Teques celulele sunt complet distruse, in semn de protest, cu tot felul de instrumente. Detinutii dorm pe jos, in incaperi in care stau ingramadite 80 de persoane, cu o singura baie. Inchisoarea are peste 800 de detinuti, in loc de 350 cat este prevazut. Aproape toti asteapta sentinta definitiva. Normele igienice sunt aproape inexistente, iar infectiile, fireste, fac ravagii. In caz de boala, detinutii trebuie sa plateasca pentru a beneficia de ingrijiri in timp util. Dar adesea aceste tratamente sunt refuzate, din ‘’motive de siguranta’’. Viata, in inchisoarea din Los Teques, o oglindeste pe aceea din intreaga Venezuela, multiplicata cu o suta in termeni de violenta, lipsa de reguli cat de cat normale, plina de birocratie si incalcari ale legii. ‘’Aici mirosul mortii te insoteste in permanentta’’, spune un detinut italian. Nu se vad zorii si nici apusul la Los Teques. In tinutul lui Simon Bolivar nu exista speranta pentru bietii incarcerati. Aici nu vin medicii cubanezi platiti de Chavez, militarul organizator de lovitura de stat imbratisat in parlamentul de la Roma. In Venezuela, aparatorii celor oprimati il ating pe Cain, ba chiar il iau la bataie, conchide autorul reportajului. L’Opinione