Chemoterapia şi radioprotecţia

Ce înseamnă chemoterapie şi radioterapie de fapt şi care sunt raţiunile pentru care acest tip de tratamente sunt realizate? Dacă chemo-terapia îşi propune un efect citostatic, adică inhibitor al diviziunii celulare, radioterapia îşi propune distrugerea formaţiunilor neoplazice de o manieră fizică, prin iradiere.

Dar este ştiut faptul că citostaticul administrat intravenos se răspândeşte în întreg corpul, deci va inhiba diviziunea celulelor din tumori, însă şi din ţesuturile sănătoase, ceea ce determină temutele efecte adverse. În cazul radioterapiei, undele iradiante de asemenea ating şi ţesuturile sănătoase pe calea lor spre tumori, ceea ce provoacă iarăşi efecte secundare importante. În ambele cazuri trebuie pus în cumpănă în ce măsură terapia aplicată aduce sănătate şi în ce măsură provoacă altă îmbolnăvire. Un corp poate suporta o vreme o boală, însă două mai greu. Poate că, de la o limită mai departe, suferinţa adusă corpului de către tratament depăşeşte rezistenţa acestuia şi ajunge să îl doboare, chiar dacă tumoarea pare sub control. De aceea dacă ne-am gândi şi la sănătatea pacientului, nu doar la boala lui iniţială, ar trebui obligatoriu luate măsuri de protejare faţă de efectele adverse.

În ultimul timp noţiunile de chemoprotecţie şi radioprotecţie sunt folosite excesiv, din raţiuni comerciale. Căci cancerul este nu numai o suferinţă îngrozitoare, dar generează şi o piaţă vârstă, adică de cam 200 de miliarde pe an la nivel planetar. Se pare că suplimentele nutriţionale au cuprins circa 10% din această cifră de afaceri uriaşă. Iată de ce întâlnim tot mai des bizarerii organice de sezon, pe post de nutraceutice cu acţiune antitumorală, chemo- şi radioprotectoare. Ele sunt concepute şi lansate pe piaţa de persoane care nu lucrează cu pacienţi, ci doar în baza unor demersuri mentale ce pornesc de la lecturi despre produse naturale, ori despre studii de laborator, făcute cel mai adesea doar pe culturi celulare, sau cel mult pe animale. Nu se bizuie pe o experienţa practică de lucru cu pacienţi, situaţie când este obligatoriu de ţinut cont de condiţiile de viaţa din societate, care sunt complet diferite de o cultură celulară care trăieşte într-o cutie de sticlă, sau de cele ale unui şoarece de laborator. Cele mai multe astfel de produse nu trec proba timpului, căci prin lipsa efectelor entuziast prezentate, dispar la fel de repede ca şi o modă. Dar în acest timp înşeală nişte oameni care au nevoie nu de supoziţii, ci de un ajutor real. În mod superficial respectă regula “Primum non nocere” (“în primul rând să nu faci rău”), căci nu sunt deloc toxice. Dar nici nu aduc binele anunţat, deci tot rău aduc în final.

În cazul propolisului, chemoprotecţia se realizează prin efectul detoxifiant, chelator de metale grele, antioxidant şi biostimulator. Efectul lui radioprotector este cunoscut de la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Fiinţele care au supravieţuit cel mai aproape de epicentrul exploziilor atomice au fost şobolanii, graţie galeriilor adânci din pământ, arborele Ginkgo biloba (cel mai vechi copac cunoscut), şi albinele, datorită învelişului de propolis al stupului. Experimental se ştie că propolisul este uşor, repet, uşor radio-opac. Suficient cât să permită radioterapiei să distrugă celulele canceroase, mai sensibile, dar protejând în bună măsură ţesuturile sănătoase. Detoxifierea şi valenţele anti-oxidante completează efectul şi mecanismul acesta radio-protector. În plus, din fericire, propolisul însuşi are şi o valenţa citostatică, acţiunea sa inhibitoare fiind deja dovedită.

Experimentele realizate pe animale de laborator au demonstrat că, dacă se administrează propolis concomitent cu radio- sau chimioterapia, tumorile regresează mai repede, iar subiecţii au o rată de supravieţuire mai mare şi o stare mai bună decât cei care nu primesc şi propolis. În Japonia se lucrează de mai mulţi ani, într-o clinică de oncologie, cu tinctura de propolis administrată în paralel cu chimio- şi radioterapia, obţinând aceleaşi rezultate.

Patrice Percie du Sert, un om în a cărui activitate cred, a realizat un studiu clinic important în Franţa despre utilizarea propolisului în afecţiunile oncologice. Acest studiu a fost prezentat şi în România la Congresul Societăţii Române de Apiterapie de la Cluj din 2007. Expunerea sa publică a debutat cu explicarea greutăţilor aproape insurmontabile care au trebuit depăşite pentru ca medicina convenţională să permită această activitate, din pricina structurii chimice complexe a propolisului. Finalmente, după ani de pertractări, studiul a fost permis şi a pus în evidenţă că pacienţii care au urmat programul convenţional de tratament, adică chimio-radio-terapia, utilizând şi propolis, au suportat mai bine aceste proceduri extrem de severe, au trăit mai bine şi mai mult, iar unii dintre ei s-au tratat, deşi iniţial sorţii nu le erau favorabili.

În consecinţă, dozele utile pe care le recomand adulţilor cu probleme oncologice, potrivit experienţei mele, sunt de 2-3 ml de 2-3 ori pe zi, din tinctura cu concentraţia de 30%. Este imposibil de apreciat de o manieră generală şi de recomandat fără analizarea situaţiei pacientului. Dozele şi ritmul de administrare trebuie adaptate necesităţilor individuale. Încercând o recomandare generală, s-ar putea lua câte trei săptămâni cura şi o săptămână pauză. Administrarea trebuie demarată anterior chimio- sau radioterapiei, continuată pe toată durata acestora, cât şi după, în total o lungă perioadă de timp. Se începe cu o doză mică, de 2 x 0,5 ml/zi, câteva zile, apoi se creşte etapizat la 2 x 1ml/zi, după care 2 x 2 sau 3 x 1 după caz, şi se continuă până se ajunge la doza optimă pacientului respectiv.

În curând despre efectele benefice şi utilizarea propolisului în alte suferinţe.