Cetăţeni de onoare ai Aiudului!

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile

şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.

Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”.

Arhimandritul Justin Pârvu, preotul Ilarion Felea şi savantul Mircea Vulcănescu şi împreună cu ei, toţi cei care au suferit în temniţele comuniste, au iubit din tot sufletul lor pe Dumnezeu şi Neamul Românesc şi au depus cea mai de preţ jertfă pe altarul acestei iubiri: viaţa lor. De aceea, credem că s-au înălţat, prin jertfa lor, la statutul de eroi şi mărturisitori deopotrivă, fiind exemple şi modele demne.

Acesta a fost motivul pentru care GAZETA de Maramureş a propus, împreună cu Asociaţia Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti şi alte asociaţii din judeţul Maramureş, cu binecuvântarea ÎPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, acordarea post-mortem a titlului de cetăţean de onoare a municipiului Aiud pentru cele trei personalităţi. Pentru ca, prin recunoştinţa arătată lor, să se realizeze o reparaţie morală şi istorică pentru toţi cei care au pătimit şi au murit în cumplita temniţă de la Aiud - mormântul intelectualităţii româneşti - şi ale căror trupuri zac şi azi, neştiute de nimeni, în Râpa Robilor. Propunerea Gazetei a primit votul Consiliului Local, iar în 17 februarie a avut loc evenimentul de decernare a celor trei titluri de cetăţean de onoare. Un eveniment care s-a bucurat de prezenţa ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei şi a unei liste impresionante de personalităţi, dar şi cetăţeni simpli, în total peste 100 de persoane venite din toată ţara.

Manifestarea a început cu o slujbă de parastas, la finalul căreia ÎPS Irineu a adresat un cuvânt de învăţătură şi binecuvântare. Apoi, primarul municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan, a decernat cele trei titluri, în primul rând Schitului Înălţarea Sfintei Cruci- prin părintele stareţ Augustin, pentru a rămâne în muzeul mănăstirii, ca mărturie peste veacuri.

Apoi urmaşilor fireşti: Ioan Felea, fiul părintelui Ilarion Felea, doamnei Măriuca Vulcănescu, fiica savantului Mircea Vulcănescu. Dar şi părintelui stareţ Hariton Negrea, de la Mănăstirea Petru Vodă. GAZETA de Maramureş a acordat o diplomă de onoare ÎPS Irineu Pop şi primarului Mihai Horaţiu Josan pentru promovarea valorilor şi eroilor acestui Neam.

Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frăţească şi un parastas la Monumentul şi mănăstirea din Râpa Robilor. Titlurile acordate celor trei personalităţi nu sunt o recunoaştere şi o recunoştinţă arătate „după moarte”, ci dincolo de ea. Pentru că ceea ce facem în timpul vieţii are ecou în veşnicie. 

Părintele Iustin a trecut prin închisorile Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie. În 1960, este condamnat la încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţă. După eliberare, ajunge să slujească în mai multe mănăstiri, apoi preot la Mănăstirea Petru Vodă - judeţul Neamţ, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Părintele Justin Pârvu a continuat până în ultima clipă a vieţii lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale în care caută să facă cunoscută jertfa unei generaţii.

Arhimandritul Justin Pârvu a ctitorit atât mănăstiri cum este cea de la Petru Vodă, supranumită „Matca Ortodoxiei Româneşti” cât şi suflete pentru aceste mănăstiri, care s-au ridicat în memoria Sfinţilor din temniţele comuniste. Unul din multele suflete pe care le-a înnoit părintele Justin este şi al ieromonahului Augustin, stareţul Schitului de la Râpa Robilor din Aiud, care îndemnat fiind de duhovnicul său, a dat la o parte pământul aruncat pe osemintele martirilor morţi în Închisoarea de la Aiud, propovăduindu-i, din îndemn duhovnicesc, ca fiind cu adevărat cele mai scumpe odoare sfinte ale acestui Neam.

Părintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut mărturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu râvnă prin cuvânt şi mai apoi cu însăşi viaţa sa, fiind unul din cei care şi-au lăsat trupul de mucenic în “antimisul neamului romanesc”, Aiudul. În închisoare Părintele Felea a fost, alături de Parintele Dumitru Staniloae, o flacără arzândă a rugăciunii. Pe 18 septembrie 1961, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion s-a stins la Aiud. 

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Mircea Vulcănescu a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul din stâlpii rezistenţei din închisoare şi prin urmare i-au aplicat cele mai grele torturi şi dese izolări la crunta Zarcă. Într-una din astfel de izolări la Zarcă a lui Mircea Vulcănescu, un tânăr deţinut nu a mai rezistat şi s-a prăbusit din picioare. Asistenta medicală i-a fost refuzată. Încă o noapte de dormit direct pe ciment i-ar fi adus cu siguranţă moartea. Atunci, Mircea Vulcănescu a făcut o faptă demnă de Pateric. Filozoful s-a aşezat pe ciment şi l-a culcat pe deţinutul bolnav peste el. A murit lăsând ca testament cuvintele: „Să nu ne răzbunaţi”.

„Azi trăim un moment istoric unic, aici, la Aiud. Decernarea de titlu de cetăţean de onoare post-mortem unor adevăraţi eroi ai neamului românesc reprezintă un moment memorabil, un prilej deosebit de-a ne manifesta întreaga preţuire, iubire şi recunoştinţă veşnică la adresa acestor valori naţionale nepreţuite. Arhimandritul Justin Pârvu, preotul Ilarion Felea şi savantul Mircea Vulcănescu au devenit în conştiinţa noastră veritabile bunuri de patrimoniu naţional, înnobilate prin însăşi misiunea lor providenţială de a fi propovăduitori ai învăţăturilor creştine, ai înţelepciunii şi credinţei”.

Primar Mihai Horaţiu Josan

 

 

„Aiudul pătimirilor, Aiudul atâtor momente dramatice din istoria veacului nostru XX, astăzi trăieşte o altă pagină. Dumneavoastră care aţi venit de aproape şi de departe la Aiud n-aţi venit într-o călătorie, aţi venit în pelerinaj. Un pelerinaj în care să vă întâlniţi cu marile personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre româneşti care aici au pătimit, au scris pagini îndurerate de istorie şi de credinţă. Rugăciunile lor fierbinţi, pe care le-au rostit în celule lor, să ştiţi că dau rod astăzi. Mausoleul, mănăstirea şi tot complexul care se înalţă acolo sunt dovada preţuirii celor care au ştiut să-şi iubească credinţa şi Neamul românesc cu atâta patimă”.

Pr. Ioan Tocănel, protopop de Aiud

 

 

„Voi citi două mărturii, despre părintele Ilarion Felea şi despre Mircea Vulcănescu.

Prima mărturie provine din perioada când părintele Ilarion Felea era la închisoarea Gherla, în ianuarie 1960, şi reprezintă un extras dintr-o notă informativă. Menţionez că informatorul era greco-catolic. Mărturia sună astfel: „Este foarte bine văzut în cameră pentru cultura sa teologică, deşi de fapt este cam fanatic în ortodoxie şi nu-i prea simpatizează pe catolici, totuşi, se poartă cu fineţe faţă de noi, pentru care şi-a câştigat simpatia noastră.

A ţinut câteva conferinţe apreciate despre primele sinoade ecumenice, religiile orientale, erezii, secte. Este socotit ca un bun mânuitor de condei. A scris o carte (Spre Tabor n.n.) care este socotită ca o preţioasă operă dogmatică în ortodoxie.

În cameră are o comportare frumoasă cu preoţii greco-catolici şi cu toţi, dar intră în discuţii destul de serioase cu sectarii şi în sectarism se dovedeşte a fi bine pregătit.”

 

Cea de-a două mărturie, referitoare la Mircea Vulcănescu, îi aparţine lui Mircea Eliade, şi a fost scrisă în noiembrie 1967, la Chicago. Iată ce scrie Eliade: „Mircea Vulcănescu fusese dăruit cu toate darurile: era frumos, avea o sănătate de fier, nu fusese niciodată sărac, era înconjurat de prieteni şi admiratori, nu fusese încercat de nici o tragedie personală sau familială; triumfase întotdeauna şi pe toate planurile, chiar dacă uneori nu i se dăduse locul pe care-l merita. Dar era destul să-l cunoşti mai bine ca să-ţi dai seama că Mircea Vulcănescu privea toate însuşirile şi succesele lui ca pe nişte daruri ale Vieţii pe care le îngăduise Dumnezeu, şi că dacă ele i-ar fi fost retrase nu i-ar fi schimbat nici deplina încredere în viaţă, nici marea lui credinţă. Toate astea i se păreau de altfel fireşti. Căci, spunea, oamenii uită de obicei că darurile, ca şi încercările, vin tot de la Dumnezeu. Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a rămas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturisească, cu aceeaşi senină fermitate, credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti cu de-amănuntul, aici sau altă dată, viaţa pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii.

 

Pentru că ştim cum a murit!  Iar ultimul lui mesaj din temniţă, adresat fiecăruia dintre noi, a fost acesta: „Să nu ne răzbunaţi!”.

Despre părintele nostru, Arhimandritul Justin, numele sfinţiei sale a fost în sufletele noastre, ale tuturor, ca fiind un adevărat stareţ, un adevărat mărturisitor al ortodoxiei, un adevărat om care se apropia sufleteşte de fiecare dintre noi, se cobora la nivelul sufletesc al fiecăruia şi ne ridica sufletul în orice greutate era”.

 

Părintele Augustin, stareţul Mănăstirii Aiud

 

 

„Iertaţi-mi emoţia, vă mulţumesc că sunteţi aici şi găsesc un sprijin în dumneavoastră” 

Măriuca Vulcănescu, fiica savantului Mircea Vulcănescu

 

 

„Vreau să mulţumesc GAZETEI de Maramureş şi Primăriei Aiud pentru riscul pe care şi l-au asumat pentru finalizarea acestui proiect.”

Ioan Felea, fiul preotului Ilarion Felea

 

 

„Mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor care au făcut posibil acest moment foarte important pentru toată viaţa ortodoxă, pentru noi şi pentru toată ţara. S-au amintit trei personalităţi cu totul deosebite pentru neamul românesc. Mai îndeaproape l-am cunoscut pe părintele arhimandrit Justin, dar prin el, am cunoscut şi personalitatea părintelui Ilarion Felea, care se potriveşte foarte bine cu starea de spirit a părintelui Justin şi a domnului Mircea Vulcănescu, o altă personalitate puternică ce vorbeşte despre filosofia română, despre intenţia dânsului de a fi preocupat de viaţa românească. Avem mijlocitori, avem exemple prin care Neamul acesta nu poate fi dezrădăcinat. Consider că aceste trei personalităţi sunt podoabe de patrimoniu naţional. Va veni o vreme, când va dori Sfântul Sinod, când vor fi trecuţi în sinaxarele noastre. Până atunci, nu ne rămâne decât să respectăm ceea ce ei au clădit în ţara aceasta”

Hariton Negrea, stareţul mănăstirii Petru Vodă

 

 

„Mă bucur să fiu prezent în sediul primăriei Aiud pentru a comemora trei personalităţi care au purtat în viaţa lor şi în sufletul lor pecetea Crucii. Suferinţa şi jertfa lui Hristos s-au perpetuat în istorie prin ucenicii sau urmăritorii săi fideli care s-au făcut părtaşi la starea de jerfă a lui Hristos. Domnul a spus: „sluga nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă pe Mine m-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea. Veţi fi prigoniţi din pricina numelui meu, dar acela care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Sângele, sudorile şi lacrimile mărturisitorilor credinţei s-au scurs în şiroaie de-a lungul veacurilor şi au constituit o sămânţă a creştinismului. Acest sânge, aceste oase, aceste lacrimi, aceste sudori au îmbibat spaţii geografice din România, cum este Aiudul, de aceea acest spaţiu poate fi numit Antimisul Neamului Românesc. Părintele Dumitru Stăniloae spune că „durerile vieţii pot fi mai mari decât durerile morţii”. Prin astfel de dorinţe poţi deveni mărturisitor şi mucenic chiar dacă sângele tău roşu nu s-a vărsat, devii mărturisitor prin sângele alb, al duhului tău aflat în suplicii, suferinţă şi dispreţ. Astfel de martiriu au experimentat românii noştri buni în temniţele comuniste. Îi felicit pe domnul primar şi pe organizatorii acestui memorabil eveniment de la Aiud, de care şi cerul, şi pământul se bucură”

Î.P.S. Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei