Cererea de schimbare a denumirii şcolii din Bârsana, abuzivă şi ilegală

Solicitarea Institutului „Elie Wiesel” de schimbare a denumirii şcolii din Bârsana, care poartă numele marelui om de cultură Mircea Vulcănescu, martirizat în temniţele comuniste, continuă să genereze reacţii şi revoltă din partea societăţii civile. Federația Română a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști, prin președintele Mar­cel Petrişor a transmis săptămâna trecută o adresă Prefecturii Maramureş, Primăriei şi Şcolii gimnaziale „Mircea Vulcă­nescu” din Bârsana prin care solicită: „Vă rugăm să binevoiți să constataţi ca­racterul abuziv şi ilegal al solicitărilor INSHR şi să respingeţi, în baza argumentelor legale de mai jos, schimbarea numelui Şcolii „Mircea Vulcănescu” pe care cu onoare o conduceţi”.

Adresa Federaţiei explică în detaliu ar­gu­mentele legale şi istorice, „demo­lând” mai multe mituri cum ar fi înca­drarea aiuristică a unor personalităţi care n-au pus mâna pe armă în categoria criminalilor de război. Redăm integral textul adresei. 
„INSHR invocă în solicitarea sa, drept argumente, articole din OUG 31/2002. Dar, așa cum se va vedea mai jos, argumentele INSHR sunt prezentate separat față de limitările impuse acestor articole chiar de OUG 31/2002 cât și de legislația internă a României cât și de ce internațională la care România a aderat.
 
Mai precis:
A. – din punctul de vedere al OUG 31/2002 actualizată, invocată de INSHR, la Art. 1, din Capitolul I intitulat „Dispoziții generale” se enunță în mod clar și explicit scopul acestei reglementări legislative:

„Pentru prevenirea și combaterea inci­tării la ură națională, rasială sau reli­gioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război(...)

Iar la Art. 2 din aceeași ordonanță sunt exemplificate sau enumerate faptele care pot fi condamnate, acestea fiind, cităm: „ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor demo­cratice, naționalismul extremist”.

Așa cum am arătat mai sus, scopul OUG 31/2002 este acela de a prevenii și combate incitarea la ură națională, rasială etc., iar incriminarea unor fapte sau organizații se poate face numai dacă acestea incită la ură, violență etc. Se înțelege clar că, în cazul când faptele respective nu incită la cele enumerate în. Art. 2, din ordonanță, adică la ură, violență xenofobie etc., atunci acestea nu mai pot fi incriminate. Ceea ce este și cazul faptelor de numire a unor străzii, licee, școli etc., cu numele unor personalități culturale, științifice, religioase, didactice etc., din perioada interbelică (a se vedea lista înaintată de Institutul pentru studiul holocaustului „Elie Wiesel”- prescurtat INSHR, către Ministerul de Interne, listă atașată prezentei solicitări).

Atunci când o instituție publică a motivat și aprobat numirea unor străzi sau licee, ridicarea unor busturi etc., cu numele unor personalități interbelice, a făcut-o ca o recunoaștere și promovare a operelor, a faptelor didactice sau a eroismului anticomunist al respectivelor persoane și nu ca laudă sau promovare a posibilelor lor fapte penale în plan politic.

De ani de zile, în unele cazuri de peste 25 de ani, există asemenea denumiri date după numele unor mari oameni din interbelic. Iar faptul că aceste denumiri nu au dus sau nu au produs nici o incitare „la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvâr­șirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război...”  este încă o dovadă că nu se încalcă OUG 31/2002.

Dacă pe placa ce indică denumirea unei străzi, a unui liceu sau a unui bust ar scrie: „X – condamnat pentru crime de război” atunci clar s-ar ridica un semn de întrebare privitor la scopul denumirii străzii, dar dacă pe ea scrie „X – poet, scriitor, pedagog etc.”, atunci nimeni nu poate fi incriminat că ar fi încălcat OU31/2002. În Craiova există o stradă ce poartă numele poetului Adrian Păunescu iar în București s-a ridicat un bust al lui, ca o recunoaștere a talentului său literar și nu pentru calitatea acestuia de politruc al regimului comunist și aplaudac al lui Ceaușescu.

De altfel, atât personalitățile din interbelic, incriminate de INSHR, cât și Adrian Păunescu, sunt cunoscuți pu­blicului larg pentru operele lor literare etc. și nu ca persoane vinovate de crime de război. Așa încât, solicitarea de către INSHR prin Ministerul de Interne și recte prin Prefectură, de a se schimba respectiva denumire este practic un abuz în serviciu și o încălcare a scopului OUG 31/2002.
Este absurd să consideri un pericol existența unei străzi sau a unei instituții de învățământ cu numele unei perso­nalități din interbelic și, în același timp, în librării, pe internet, în conferințe etc., să apară și să fie lăudată personalitatea respectivă pentru opera sa culturală sau didactică sau pentru lupta sa anti­comunistă.

Ca o primă concluzie,
se poate constata, din punct de vedere al scopului OUG 31/2002, că solicitarea INSHR este, juridic vorbind, netemeinică.

B. - Totodată, din punct de vedere al legislației interne, respectivele personalități române din interbelic au fost condamnate pentru așa zis „crime de război”, în baza Legii 312 din 24 aprilie 1945, lege dictată de URSS ca stat comunist totalitar.

Articolul din OUG 31/2002, invocat de INSHR în aceste sens este Art. 13, care precizează:
„Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice.”

Însă, ceea ce este foarte important, respectivele infracțiuni de crime de război trebuie să se încadreze nu în de­finiția dată de comunista Lege 312/1945, ci în cea dată de Carta Tribunalului Militar International înfiin­țat prin acordul de la Londra – 1945 (prescurtat: CTMI), așa cum tocmai OUG 31/2002 prevede la Art. 6 alin. 2, cităm:
Art. 6 alin. 2 din OUG 31/2002: „(...) a genocidului, a crimelor contra uma­nității și a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internațional, în Statutul Curții Penale Internaționale și în Carta Tribunalului Militar International înființat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945”.

Definițiile date crimelor de război în CTMI din august 1945(deci după apariția legii comuniste nr. 312/1945), se găsesc la art. 6 din Cartă. Dar faptele pt. care au fost condamnate persoanele enumerate la începutul prezentei adrese nu corespund acestor definiții.
ASTFEL că Radu Gyr, Mircea Vulcă­nescu, Horia Vintilă, Visarion Puiu, Gheorghe Jienescu și I. C. Petrescu nu pot fi încadrați în categoria persoanelor prevăzute al Art. 13 din OUG 31/2002 adică în CTMI.

Mai mult, la art. 6 al CTMI, la primul aliniat se spune:
„Tribunalul stabilit prin acordul la care se face referire în articolul 1 al prezentei Convenții pentru judecarea și pedepsirea marilor infractori de război ai țărilor Axei Euro­pene (...)”.
Însă nici unul dintre cei enumerați nu au făcut niciodată parte din „marii infractori de război” și nici faptele lor nu pot fi încadrate în categoria: „(B) Crime de război: și anume, încălcări ale legilor sau obiceiurilor de război.”- așa cum specifică la art. 6 punctul B din CTMI.

În mod normal INSHR cât și Ministerul de Interne sau Prefectura, trebuiau să atașeze, la adresele lor către diverse instituții privitoare la personalitățile interbelice enumerate mai sus, actele de condamnare ale lor și să specifice, să justifice cum, faptele respective menționate în actele lor de condamnare, corespund definițiilor crimelor de război date la Art. 6 din OUG 31/2002, adică de punctul B din art. 6 al CTMI.
Dar Institutul „Elie Wiesel” nu a făcut asta căci știa că cei incriminați nu pot fi acuzați de „crime de război”. A preferat însă, prin omisiune de la definițiile date de CTMI, să lase să se înțeleagă acest lucru.

Ca o a 2-a concluzie asupra celor expuse până aici, se poate constata că soli­citarea INSHR este, din punct de vedere juridic al limitărilor impuse de OUG 31/2002, nefondată.

În plus, Carta TMI, după umilele noastre cunoștințe, nu a fost niciodată tradusă și publicată în Monitorul Oficial, așa încât, sub aspect stric juridic, toate prevederile din OUG 31/2002 legate de definițiile impuse de CTMI sunt nule, așa încât Art. 13 din ordonanță nu are nici o valabilitate legală până la publicarea în Moni­torul Oficial măcar a Art. 6 din CTMI.

Totodată, majoritatea persoanelor interbelice menționate aici, au fost judecate și condamnate în baza Legii 312/1945 după anul 1945, adică în anii 1946-1948 etc. Dar, la ultimul articol din Legea 312/1945, adică la art. 18 - ultimul paragraf, se precizează:
„Urmărirea și judecarea, în baza pre­zen­tului decret lege a celor vinovați de de­zas­trul țării sau de crime de război se va putea face pana la 1 Septembrie 1945”.

Motivația acestui ultim paragraf este aceea că URSS, care dicta totul în România în acei ani, cunoștea demersurile făcute la nivelul forțelor Aliate (din care URSS făcea parte și avea un cuvânt greu de spus) și știa că se va forma un Tribunal Militar International și că, în baza viitoarei Carte a acestui tribunal, cartă care se contura încă din 1944, se vor schimba regulile și normele după care vor fi judecați presupușii cri­minali de război și atunci a limitat valabilitatea Legii 312/1945 până în 1 Sept. 1945 (CTMI a apărut în 8 August 1945).
Rezultă că toate condamnările date după 1 sept. 1945 în baza Legii 312/1945nu au nici o valabilitate.

Ca o a 3-a concluzie, sub aspectul juridic
al excepției, sentințele date lui Mircea Vulcănescu, Horia Vintilă, Visarion Puiu, Gheorghe Jienescu și I.C.Petrescu sunt nule.

C. - Mai mult, din punct de vederea al legislației Uniunii Europene există Decizia Cadru nr. 913/JAI din 2008 (prescurtat DC913/JAI), decizie obligatorie pentru toate țările UE începând cu data de 01.12.2010.

Decizia Cadru face parte dintr-un tratat internațional în care România este parte și, în conformitate cu prevederile Art. 11 alin b.) și Art. 20 din Constituția României, prevederile ei primează în fața legislației interne pentru că devin parte din dreptul intern și totodată sunt mai favorabile, mai permisive decât legislația României, dată de legiuitorul român și, în consecință, prevederile DC913/JAI sunt aplicabile în cazul de față și nu cele ale OUG 31/2002.
 Astfel la Art. 1 aliniatele (c) și (d) din DC 913/JAI se specifică în ce condiții o persoană poate fi condamnată pentru apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public a gravității crimelor de genocid, a crimelor contra umanității și a crimelor de război, din care cităm punctul (d):
„(d) apologia publică, negarea în mod pu­blic sau minimizarea vădită în mod public a gravității crimelor definite la articolul 6 al Cartei Tribunalului Militar Interna­țional anexate la Acordul de la Londra din 8 august 1945, săvârșite împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică, atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violență sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup.”
Cu alte cuvinte, dacă o persoană sau o instituție (căci în Decizia Cadru este prevăzută și sancționarea persoanelor juridice) face apologia unor crime de război, deci inerent a unui cri­minal de război, atunci această persoană nu poate fi condamnată decât dacă apologia o face cu incitare la violență sau la ură. Cum OUG 31/2002 trebuie să se supună, conform Constituției, articolelor  din DC913/JAI, atunci orice persoană sau entitate care ar face prin absurd apologia unui criminal de război, inclusiv prin denumirea unei străzi sau clădiri cu numele criminalului respectiv, atunci această persoană sau instituție nu poate fi trasă la răspundere decât numai dacă acordarea denumirii străzii sau a clădirii s-a făcut cu incitare la violență sau la ură. Ceea ce, în cazurile de față este exclus.

Ca o ultimă concluzie: inclusiv din punctul de vedere al legislației obligatorii a UE, adică al Deciziei Cadru 913 / JAI / 2008, menținerea sau denumirea cu numelor personalităților interbelice indicate mai sus, a unor străzii și a unor instituții publice este perfect legală iar demersurile făcute insistent și repetat de către INSHR pentru ștergerea acestor denumiri, reprezintă un abuz și o inducere în eroarea a unor terțe autorități de stat.

Încheiem aici și vă rugăm ca, în lumina argumentelor legale de mai sus, să binevoiți să constataţi caracterul abuziv şi ilegal al solicitărilor INSHR şi să respingeţi schimbarea numelui Şcolii „Mircea Vulcănescu” pe care cu onoare o conduceţi.

PS. Știați că dacă se eludează scopul OUG 31/2002, anume așa cum l-am prezentat la punctul A de mai sus, atunci Ministerul de Interne împreună cu toți angajații săi se fac pasibili de încălcarea art. 4 din ordonanță căci toate emblemele, siglele, insignele, firmele MAI folosesc la loc de cinste, ca simbol, FASCIILE, adică simbolul pur al Statului Fascist Italian întemeiat de Mussolini?”.

Definițiile date crimelor de război în CTMI din august 1945 (deci după apariția legii comuniste nr. 312/1945), se găsesc la art. 6 din Cartă. Dar faptele pt. care au fost condamnate persoanele enumerate la începutul prezentei adrese nu corespund acestor definiții. ASTFEL că Radu Gyr, Mircea Vulcă­nescu, Horia Vintilă, Visarion Puiu, Gheorghe Jienescu și I. C. Petrescu nu pot fi încadrați în
categoria persoanelor prevăzute al Art. 13 din OUG 31/2002 adică în CTMI.

Răspunsul Prefecturii Maramureş

Culmea, deşi solicitarea Institutului „Elie Wiesel” a fost trimisă prin MAI via prefecturi, la adresa Federației Române a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști, Instituţia Prefectului Maramureş răspunde: „Urmare adresei dumneavoastră ce face referire la solicitările Institutului pentru studiul Holocaustului din România – «Elie Wiesel» cu privire la schimbarea denumirii unor străzi, licee, şcoli şi demolarea unor busturi conform OUG nr 31-2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, vă comunicăm că unităţile administrativ teritoriale funcţionează în temeiul principiului autonomiei locale iar solicitările dumneavoastră exced sferei de competenţă a Instituţiei Prefectului”.