CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE – UN BRAND IDENTITAR

Dacă astăzi ar trebui să caracterizăm identitatea existenţei istorice moderne a oraşului Baia Mare, cel mai probabil ar trebui să oscilăm între două embleme posibile (adică „brand“-uri!): mineritul (profil industrial) versus artele plastice (profil cultural!). Cum profilul industrial a rămas de acum pură istorie odată cu dezindustrializarea, rămâne activ pe mai departe profilul cultural. De altfel, se poate observa că pentru un numeros public din ţară şi străinătate reprezentarea mentală a oraşului Baia Mare se face prin intermediul imaginii de „oraş al pictorilor”.

Oraşul pictorilor
Configurarea unei asemenea imagini simbolice este rezultatul unui proces evolutiv complex. În urma acestuia, mişcarea artistică de la Baia Mare s-a fundamentat pe structuri permanentizate ale unor instituţii specializate (colonia pictorilor, asociaţionismul profesionat, tezaurizarea muzeală, învăţământul artistic etc.). În 116 ani, peste 4.000 de artişti plastici s-au reunit anual la Baia Mare din cele mai diverse spaţii culturale ale Europei (pictori, sculptori, graficieni, ceramişti, designeri, scenografi etc.), şi au produs un patrimoniu artistic de o bogăţie şi diversitate remarcabile. Prin cotaţiile fixate la bursele caselor internaţionale de licitaţie după anul 2000, semnificaţiile culturale şi valorile de piaţă ale patrimoniu istoric şi contemporan fac din arta plastică creată la Baia Mare unul dintre cele mai competitive produse de export. Un export cultural de valori obiectuale, dar şi de imagine cu legitimare internaţională mereu mai amplă. Din asemenea motive, construirea identităţii unui centru urban şi a comunităţii sale civice printr-un simbol cultural reprezintă o raritate la scara întregului spaţiu european. În ce priveşte perimetrul românesc, cazul Centrului Artistic Baia Mare – situat în câmpul artelor vizuale – are valoarea unui unicat!
Furnizor de servicii educaţionale şi de competenţe profesionale
Însăşi poziţionarea Centrului Artistic Baia Mare în câmpul culturii artelor plastice din Transilvania a fost şi rămâne de asemenea una atipică. Pe de o parte el a îndeplinit multă vreme funcţiunea de „centru educaţional liber şi privat” de nivel similar/asimilabil – sau echivalent/complementar – învăţământului superior de tip academic: până în 1924 în postura de centru unic, apoi în tandem cu Şcoala de arte frumoase din Cluj (instituţie de stat: 1925-1933), ulterior cu Şcoala de arte frumoase din Timişoara. După 1950 funcţiunea educaţională s-a mutat în câmpul sistemului de stat: mai întâi (şi cu două intermitenţe) la standardele învăţământului de nivel mediu/liceal, apoi din 2001 şi la standarde de rang academic alături de instituţii universitare de stat din Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu şi Oradea. Pe de altă parte a alimentat centrele artistice zonale şi metropolitane cu resurse umane proprii, respectiv cu resurse umane atrase dintr-un areal variabil distribuit la scara Europei.

Colonismul artistic băimărean: geneză şi identitate paneuropeană
Esenţa procesului genezei mişcării artistice băimărene şi a rezistenţei sale în timp constă în cele două valori fundaţionale majore transplantate şi menţinute apoi până astăzi la Baia Mare: idealul unei comunicări culturale profund cosmopolite şi activarea principalelor modélelor estetice „internaţionalizate” la scară continentală.
Colonia artistică de la Baia Mare s-a cristalizat pe parcursul colonizărilor temporare de vară desfăşurate anual din 1896 până în 1901, între lunile aprilie/mai şi septembrie/octombrie.
Din 1898 li s-au asociat colonizările permanente individuale a numeroşi creatori care au consumat apoi la Baia Mare perioade mai scurte ori mai îndelungate din biografia lor artistică.
Toate s-au petrecut sub patronajul didactic şi mentoratul spiritual exercitate de Simon Hollósy – pictor interesant şi remarcabil pedagog de anvergură europeană. Timp de şase ani, o masă impresionantă de „artişti şi studenţi—artişti” (aproape 300 în 6 ani) şi-a dat întâlnire vara în oraşul de sub Dealul Florilor. Aici şi-au modelat personalitatea şi capacităţile creatoare artişti care au ajuns, mai târziu, la notorietate internaţională: polonezii Edmund Okun, Konrad Krzyzanovski şi Leo Kamir–Kaufmann, rusul Mstislav Dobujinski, germanii Emil Pottner şi Jakob Nussbaum, elveţienii Max Buri şi Hans Emmenegger, austriecii Ada Löwith, Richard Gerst, Leonhard Kober şi Josef Engelhart, ungurii Károly Ferenczy, Béla I. Grünwald, Dezső Wimmer - Czigány şi Sádor Kubiny, românul Arthur G. Verona.

Colonia temporară
O evaluare statistică a evoluţiei colonismului temporare este singura în măsură să ne ofere certitudini interpretative. Însumarea valorilor anuale din seria istorică lungă a intervalului 1896-2010 relevă prezenţa unui număr înregistrat de 6385 de colonişti temporari, cu o medie statistică anuală de 60,24 elevi, studenţi şi artişti prezenţi la Baia Mare.

Colonismul permanent
Trendul evolutiv al colonismului permanent oferă o imagine globală substanţial diferită în sensul că, dincolo de sincope conjuncturale de durată scurtă, de-a lungul istoriei de 116 ani această componentă se înscrie într-o tendinţă generală de creştere continuă.

Există însă şi o diferenţă specifică semnificativă care individualizează destinul istoric al colonismului artistic de la Baia Mare: continuitatea. Căci dintre toate celelalte colonii artistice europene născute în secolul al XIX-lea, colonii ale căror existenţe s-au consumat între limitele câtorva decenii, cea de la Baia Mare este singura care vieţuind activ până astăzi, conectează simbolic prezentul veacului XXI la spiritul şi idealurile intelectuale forjate în jurul anilor 1880-1900 datorită neîntreruptei sale funcţionări dinamice vreme de 111 ani.

În final, ca o concluzie deschisă, pe temeiul argumentelor prezentate mai sus putem susţine afirmaţia că în contextul amplu al spaţiului transilvănean extins, Centrul Artistic Baia Mare a reprezentat şi continuă să reprezinte unul dintre cei mai activi factori de dinamizare a vieţii artistice moderne şi contemporane, acesta manifestându-se într-o ipostază duală: pe de o parte ca centru de absorbire, formare şi promovare a resursei umane specializate cu semnificative extensii regionale în Europa Centrală şi de Răsărit; pe de altă parte ca receptor de modele estetice aflat în permanent dialog cu alte centre artistice europene – fie de tip „metropolitan”, fie de tip alternativ (regional, zonal, local).