Centrul artistic Baia Mare - BALLA JOZSEF

* Spirit lucid si robust, cu o deosebita vitalitate pana la anii senectutii, Balla József ramane in constiinta publica a cunoscatorilor si iubitorilor artei ca un reper esential al epocii contemporane din istoria Centrului Artistic Baia Mare. Animat de o nemasurata sete de cunoastere care ii mentinea vesnic treaz spiritul de observatie, nerefuzandu-si, spiritualiceste vorbind, nimic apriori, el a lucrat si citit, disecand lucrurile pana la esenta lor, pastrand pentru sine, pentru minte si suflet ceea ce a crezut ca poate sluji crezului sau artistic. S-a nascut in 1910 la Arad, s-a format profesional si intelectual mai intai la Budapesta, iar apoi la Baia Mare, in cercul artistic format in jurul celebrului Ziffer Sándor. A expus pentru prima data, fara ecouri mediatice deosebite, in 1934 la Arad, iar in 1946 la Baia Mare. Adevaratul debut public trebuie consemnat, insa, cu ocazia celei dintai expozitii personale prezentata la Baia Mare in 1947. Apoi, intreaga sa cariera de pictor s-a legat indisolubil de mediul artistic din Centrul baimarean, Balla József fiind astazi considerat, pe drept cuvant, drept unul dintre principalii artisti care au asigurat trecerea istoriei artistice baimarene de la etapa istorica la cea contemporana, dimpreuna cu alte nume importante precum Csikos Antonia, Aurel Popp, Ziffer Sándor, Mikola András, Petre Abrudan. A fost un om de mare omenie, un suflet de o imensa larghete – prefera sa daruiasca lucrari adevaratilor iubitori de arta decat sa vanda celor pe care ii „citea” ca vor sa tezaurizeze speculativ, un om de o cultura cu un deosebit discernamant, un remarcabil psiholog. Iubea oamenii si era iubit de acestia, iubea in mod special copiii, iar acestia il idolatrizau. Nu de putine ori, insolita prezenta a pictorului cu sevaletul montat era flancata, pe stradutele vechi sau in parcul orasului, de cohortele micilor admiratori ce ii dadeau „sfaturi” pe care Balla le transpunea prin propria viziune pe panza, colaborand astfel cu „publicul” in devenire printr-o „metodologie” pe care postmodernitatea zilelor de azi o denumeste cu expresia voit savanta – „creatie interactiva”! Si asta se petrecuse, sub proprii mei ochi, in urma cu aproape o jumatate de secol! A oscilat intre un debordant optimism si scepticismul lucid, dar masurat, specific intelectualului de rasa. Aparent parea o fire echilibrata, dar a fost de fapt mereu preocupat si framantat – nu de propria-i existenta cotidiana (punea prea putin pret pe aceasta si pretindea foarte putin pentru sine) – ci de scrutarea spiritului uman, de relatia om – natura si de raporturile interumane. Dupa parerea mea, aici rezida motivatia profunda a faptului ca in creatia sa, omul si natura au fost subiectele predilecte pe care le-a urmarit cu sublima incapatanare de la inceputul si pana la finalul longevivei sale cariere creative. Natura, frumusetile acesteia mereu reluate si etern regasite in scurgerea anotimpurilor – dar niciodata copiate, ci sistematic interpretate prin filtraje subiective spectaculoase, se regasesc pe panzele sale intr-un fel de metafora continua a bucuriei vietuirii pe acest pamant binecuvantat al Baii Mari. Urmarindu-i insa peisagistica, lesne constatam ca rare sunt acele lucrari din care sa lipseasca, mai mult sau mai putin explicit factorul uman. Cateodata estompate in peisaj, alteori ostentativ plasate in niste sintetice siluete, personajele umane ce ii populeaza pictura te indeamna sa te intrebi daca acesta este omul ce a fost zamislit sa domine natura?! Prin fragilitatea si atitudinea, lor, daca privesti cu atentie, poti constata ca.. nu! Nu omul este cel care domina ci tocmai el sta sub dominatia naturii, el este cel harazit parca de o alta forta, poate de Divinitate, sa se supuna spiritului naturii! Cotidianul, oameni si animale, clipa traita, se metamorfozeaza in panzele lui Balla in compozitii de un subtil rafinament, in lucrari cu un bogat substrat ideatic, chiar daca scena poate sa para aparent banala. Oameni in diverse ipostaze, targari, clovni, saltimbanci, trecatori pe strada, subiecte aparent comune devin teme majore pentru compozitii in care personajul uman, stilizat intr-o maniera de un expresionism particular, este privit si tratat cu multa caldura, intelegere si pretuire, chiar daca uneori transpare si cate o tenta de fina ironie ori amara compasiune. Indeobste personajele picturii lui Balla nu sunt vesele. Aproape toate poarta amprenta amaraciunii si a unui ciudat sentiment de neimplinire. Pana si clovnii si saltimbancii – artistul a glosat mult pe aceasta tema a lumii circului – sunt marcati mai mult de un rafinat grotesc decat de exuberanta. Nici chiar la circ lumea lui Balla nu se bucura! De altfel, aceeasi tristete de sub masca clovnului (cu exceptia catorva lucrari din perioada de inceput) domina si autoportretele in care Balla s-a imortalizat, ironizandu-se si autopersiflandu-se. Don Quijote insotit de vajnicul sau scutier, precum si Moartea lui Don Quijote au constituit subiectele mai multor compozitii reluate in diferite variante. Aparitia utopicului personaj cu tot ceea ce el simbolizeaza nu a fost deloc intamplatoare pentru ca, in viziunea lui Balla, pana si visul este cumva sortit pieirii. Intreaga sa cariera de pictor s-a legat indisolubil de mediul artistic din Centrul baimarean, Balla József fiind astazi considerat, pe drept cuvant, drept unul dintre principalii artisti care au asigurat trecerea istoriei artistice baimarene de la etapa istorica la cea contemporana. Mihai Musca - Muzeul Judetean de Arta, «Centrul Artistic Baia Mare»