Centenar comemorativ 1918 - 2018 Hollósy Simon (1857 - 1918)

Artistul Simon Hollósy s-a născut în data de 1 februarie 1857 la Sighetul Marmației, într-o familie de moldavo-armeni. Tatăl său, Simeon Corbul, comerciant de vază, în anul 1850 își schimbă numele de familie în Hollósy, în timp ce bunicul său, Crăciun Corbul, își păstrează numele și prenumele moldovenesc pentru toată viața. În 1873 călătorește la München, înscriindu-se la Academia de Belle-Arte, unde are succesiv trei maeștri pictori reputați în tradiția picturii locale: Otto Seitz, Alois Gabl, Ludwig von Löfftz, vorbind despre personalitățile acestora, elevului său, Alexandru Ziffer, prin care au rămas mărturii elocvente în acest sens.

Frecventează cursurile Academiei, până în 1882, inclusiv obținând la examene mai multe medalii de argint și una de bronz. Lucrează și participă cu realizări de marcă la expoziții organizate în Germania, dar totodată ia cunoştinţă cu fenomenul picturii, ce se desfășura la Paris: „Prea des s-a spus și s-a scris despre Hollósy, că a luat cunoştinţă de pictura franceză din auzite, din știrile ce îi fuseseră aduse, de la Paris de către foștii săi elevi. Cât de în grabă au fost făcute asemenea afirmații se poate constata din consultarea cataloagelor expozițiilor anuale de la Glaspalast. De exemplu în 1879, Hollósy a văzut la München o sumă de lucrări reprezentative semnate de J. Francois Millet, Theodore Rousseau, Ch F. Daubigny, J. B. Corot, Dìaz de la Peña.” În 1896, în 6 mai, Hollósy se deplasează cu elevii Școlii lui particulare de la München, la Baia Mare, întemeind din mai până în septembrie succesive perioade de studii.
Înzestrat cu o conștiință modernă, Hollósy nutrea dorința de a fi un artist liber, exprimându-se liber, căutând să exerseze în noile convenții de realizare a picturii în plein air. Aceste parti­cu­larități de exprimare au contribuit considerabil ca elemente fondatoare de tradiție la hotărârea lui Hollósy de a interoga, analiza și rezolva, pe coordonate artistice motivațiile impuse de către natură. Dintr-o asemenea perspec­tivă pare elocventă remarca privind: „abandonul fie și numai sezonier a mediului urban, în favoarea unei peri­ferii ruralo-citadine, care mărturisește dorința consumării unor experiențe deopotrivă esențiale și creatoare în medii naturale, adică în medii substan­țiale diferite de cele cuprinse în oferta marilor centre artistice.” Înlocuind școala academică cu academia naturii, creația de atelier cu cea de plein air, schimbând autoritatea normelor insti­tuțio­nalizate, ale metropolelor cu libertățile neconven­țio­nale agreate mai mult de colectivitățile marginale, practica artistică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost rede­senarea „hărții centrelor de artă”.

În acest sens, Școala de Pictură de la Baia Mare, al cărui inițiator a fost Simon Hollósy - considerat „maestru al maeștrilor” a avut peste 2000 de elevi.
Făuritor de școală de plein-air la Baia Mare, după ce din 1892-1893 încetase să mai picteze scene de gen, nemaifiind preocupat să execute cu migală și perfecțiune subiectul, artistul maramu­reșean, stabilit în capitala Bavariei, nu va mai acorda importanță decât sincerității și adevărului rostirii artistice. Reîntors pe meleagurile natale ale Maramureșului, unde în anii copilăriei acumulase cele mai profunde impresii, aduce cu sine, în speranța înnoirii artei sale, studenți germani, ruși, polonezi, români, americani, indieni, știut fiind faptul că el vedea nu numai corelația dintre „suflet și culoare” dar, și „miracolul de a descoperi noi forme ale emoțiilor, care nu fuseseră nici simțite, nici exprimate”.