Cele trei legende ale poienarilor

Drumul de la concret la legenda n-are nici o scurtatura, poteca obiectivitatii ducand spre altundeva. Cu toate acestea, oamenii din satele maramuresene mai pomenesc inca batranescul proverb: „nu iasa foc, fara fum”. Adica, in orice legenda exista un dram de adevar. Procentul acestuia il stabileste fiecare, in functie de gradul de credibilitate sau de argumentele pe care le accepta. Poienile Izei, situata in Maramuresul istoric, la jumatatea distantei dintre Sighetu Marmatiei si Borsa, detine pe langa recordul de „comuna cea mai mica din judet”, farmecul vechii biserici de lemn (inclusa in patrimoniul cultural mondial) si notorietatea pensiunilor agroturistice si cateva interesante legende. Legenda uriasului Se spune ca vatra satului maramuresean Poienile Izei (resedinta a celei mai mici comune din Maramures) a fost pusa in vremuri imemoriale de catre un urias aciuat prin partile locului, atras in zona de suprafetelor mari de padure de brad. Uriasul s-a stabilit pe valea cunoscuta astazi sub numele „a Izei” si a inceput confectionarea covetilor (albiilor) din lemn. Mai tarziu, taman pe locul gospodariei sale s-a construit un mic sat, care in secolul XIV, a ajuns in proprietatea voievodului Ioan de Rozavlea. In documentele din 1430, asezarea apare sub denumirea Poienile Glodului, apoi localitatea purtand denumirile Poienile Sieului, Poienile lui Ilici, Poieni, Poeni. In anul 1995 s-a dat o lege privind reinfiintarea comunei sub denumirea actuala. Legenda semilunei Astazi, comuna Poienile Izei este un reper al ortodoxiei romanesti contemporane, intreaga suflare fiind de acelasi rit! Conform lui Razvan Bucuroiu, aceasta stare este explicata printr-o decizie luata la inceputul anilor ’90 de catre batranul Dumitru, inteleptul satului. Intrebat de obste daca n-o fi bine sa se revina si la vechea religie, cea greco-catolica, acesta a raspuns: „Fratilor, are asezarea noastra bani si posibilitati sa tina doi preoti? Apai daca n-are, sa ramanem cu aista pe care-l avem, cu popa ortodox!” Si a ramas pana in zilele noastre, toti cei putin peste 1.000 de poienari fiind ortodocsi. Si vechea biserica din Poieni, construita in secolul XVII cu hramul Cuvioasei Paraschiva, monument UNESCO, are propria-i legenda. Conform povestilor din batrani, semiluna de metal de sub crucea turnului (unicat in regiune), ar fi fost pusa de sateni in fata invaziei turcilor, ca un semn de inchinare (ca invadatorii musulmani sa creada ca asezamantul este o moschee!), pentru a nu fi incendiata de necrestini. Legenda credintei O ultima istorie, tragica si reala, cea a bisericii noi, impresioneaza profund. In timpul construirii noului lacas, in martie 1989, preotul Gheorghe Ilies (socrul actualului paroh, Ioan Pop) a murit pe santierul bisericii, fiind strivit accidental de un camion cu pietris. Lumea a vazut in asta un semn ceresc, si s-a apropiat mai tare de credinta. Azi ei sunt cu totii ortodocsi, frecventeaza biserica in proportie de 70 %, iar preotul (al patrulea paroh din ultima suta de ani!) este si lider spiritual si sfatuitor al tuturor, in toate privintele. Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro