Cele 10 porunci ale GAZETEI

Pentru risipirea confuziilor: in acest context, „porunci” se refera exclusiv la misiuni pe care ni le-am autoimpus, uneori involuntar (drumul spre genialitate al cainelui lui Pavlov, cel cu reflexul neconditionat - ha-ha-ha). Ratiunea, atat cat mai e functionala la aceasta ora din creierul noptii, imi certifica faptul ca ignorand acel cuvant fermecat, care a devenit cel mai vandabil in intreaga istorie a presei, am ales cea mai putin comerciala alegere pentru inceput: „pentru”. Recunosc, „porno” era mai comercial. Dar acesta nu e un text comercial. Am inceput sa scriu acest text ignorand scenarii si reguli ale profesiei. Sunt vinovat de inlocuirea voluntara a rolului „firului epic” (huo, jos sabloniada!), desfasurand haotic litere dintr-un „ghem al Ariadnei ilogicului”, asa cum imi dicta... nici nu stiu cine, nici nu stiu ce. Habar n-am daca am gasit iesirea din labirintul tensiunilor cotidiene sau daca e inteligibil ceea ce ar trebui sa reiasa de aici. Recunosc, n-am nici o scuza. Nici o circumstanta atenuanta. Sunt vinovat. Mi-a mai ramas doar speranta ca voi fi disculpat macar de jumatate din vina. Asa se spune, nu? „O greseala recunoscuta e pe jumatate iertata” - alt sablon care alimenteaza perseverarea in erori. Si, in fond, despre acest subiect nu puteam scrie regizat. Poate am scris prost, dar nu regizat. Porunca 1: Drumul 25 noiembrie 2002. Anonimul american John Doe isi scotea curcanul din cuptor pentru a-i verifica gradul de rumenire (era Thanksgiving Day), pacifistii europeni marsaluiau in tacere (era Ziua Internationala a Nonviolentei), iar undeva, in estul batranului continent, aparea un ziar. Initial, stingher in noianul de celebrari internationale, evenimentul putea sa nici nu fie pomenit aici, „in definitiv, ce mare lucru?”, insa reguli eterne interzic ignorarea subiectului, iar acea aparitie publicistica e tocmai subiectul acestei scrieri. Poate misiunea ar fi fost ingrata daca nu era vorba chiar despre ziarul pe care-l tineti acum in maini, GAZETA de Maramures. Pentru ca timpul si maramuresenii au decis ca era „mare lucru”, sunt argumente suplimentare. Dar foarte importante. 25 noiembrie 2005. Dupa trei ani. Dumas a fost mai rabdator... „Dupa 20 de ani”. Nerabdarea o sa ne stagneze drumul catre esenta. Anonimatul a devenit notorietate (nu e o consolare, ci o realitate), macar pentru faptul ca ziarul a fost citat in SUA si Germania („ceasul” si „orologiul” presei mondiale), si citit in peste 50 de tari de pe toate continentele. Poate ca n-am spart muntii, dar asta a fost drumul. Drumul pe care ni l-am croit singuri. Si in care cred si acum ca a fost poate nu cel mai potrivit, ci cel necesar. Cat despre cei care l-au parcurs, acei globetrotteri... Porunca 2: Globetrotteri ... niste oameni. Au pornit la drum, inhamandu-se, unii inconstient, la un car cu spini. Uneori se mai intreaba daca nu cumva era mai bine sa schimbe „incarcatura”, inlocuind-o cu petale de trandafiri, dar prea ar fi semanat a telenovela (era sa comit un pleonasm - „telenovela proasta” - Doamne, iarta-mi reflexele necontrolate!). Numele-chipurile, visele-deziluziile, zilele-noptile, zambetele-lacrimile, bucuriile-tristetile, reusitele-esecurile... Prietenie-ura, echipa-solitar, coalitie-dezbinare, lauda-critica, truda-relaxare, liniste-zgomot, onoare-mita, calm-nervi... Infernal. Sablon: „si pentru ca trebuiau sa poarte un nume” (expresie-sirop sorescian) s-au numit: Dan, Puiu, Claudia, Teo, Nelu, Silviu, Ioana, Dora, Cipri, Mihaela, Florin, Mircea, Claudiu, Danut, Fana, Doina, Anca, Luca, Andrei, Marcel, Lavinia, Atti, Cristi, Mihai, Gabi, Catalin. Unele prenume le puteti citi de doua sau trei ori, pentru a respecta cu strictete realitatea, iar unii au plecat lasand o bucatica din viata lor aici, in aceste pagini pe care le tineti acum in maini. Pentru ca intre rock si manele, cuiva trebuia sa-i placa si rock-ul. Porunca 3: Esecul Dupa trei ani, ni se pare ca a trecut o eternitate si ceva, in fapt cat de mult mai avem pana la „destinatie”! Si in timpul asta, privim, ascultam, adulmecam, gustam si pipaim tastele calculatorului, asternand partizan, cu ura, cu indignare intamplari petrecute langa noi, langa noi toti. Uneori ni se pare ca incercam, inutil, sa ridicam pleoapele unor ochi care si-au vandut irisii-n iarmarocul dezonoarei. Si sa strigam: priveste! Se intampla sub ochii nostri, priveste! Fiti distanti, fiti echidistanti!, ni s-a spus. Voi fotografiati cotidianul si il aratati cititorilor vostri, asa cum este. Ei, doar ei, sunt cei care judeca, concluzioneaza. N-am reusit. N-am vrut. N-am vrut sa ne limitam, si n-am vrut sa fardam ochiul invinetit al cotidianului nostru nenorocit. Credeam (mai credem?, sper...) ca legea, dreptatea, adevarul trebuie sa fie aceleasi pentru toti. Nu fotografiem realitatea, desi aceasta e menirea profesiei noastre. E un lux pe care nu ni-l permitem. Nostra culpa. Porunca 4: Victoria „Sa nu scrii despre reusite, fii modest!” Nu suntem modesti, habar n-am de ce, dar nu suntem. Avem argumente, dar de fiecare data cand le folosim suna a disculpare. Iar acum chiar nu e momentul. „Laudarosilor!” Am invins macar momentul balconului, din decembrie 2002, un moment pe care, ingaduiti-ne macar asta, il vom pastra in „lada cu secrete” a GAZETEI. Noi am invins, fara a castiga niciodata. E o tactica al carui secret n-am reusit sa-l descifrez. Si cu toate ca am invins de cele mai multe ori, infrangerile, blestematele, au reusit sa estompeze toate victoriile. De aceea, atat de incruntati-incrancenati? Dau toate victoriile noastre pentru viata. Pentru Nelu Petrusan, de exemplu. Un exemplu... care ne-a infrant. Porunca 5: Cauza ... cauza pentru care a luat fiinta GAZETA o cunoaste Dan (nobila, cel mai probabil). Cauza pentru care continuam? Dilema. Urmeaza expunerea unor posibile raspunsuri corecte. Inertia? Credinta (ca ajuta la ceva)? Neputinta (de a face altceva)? Iarasi credinta (ca e important sa continuam)? Frustrarea (prea multe argumente)? Iarasi credinta (ca o facem bine - dar o facem?!)? Incapatanarea (a renunta e sinonim cu a te recunoaste infrant)? Iarasi, pentru a cata oara?, credinta (ca presiunea dezvaluirii reduce numarul „greselilor” neindreptate)? Porunca 6: Efectul ... un raspuns unanim nu exista (doar nu suntem partid politic, din fericire!). Asa ca efectul scrierilor GAZETEI starneste controverse. Pentru a le descrie unii opteaza pentru comparatia cu „efectul de sera” (adica „te ia cu transpiratie”), altii cred mai degraba in efectul-bumerang (imi voi permite sa-l citez pe „ilustrul” primar din Tautii, intr-o memorabila tentativa de a explica „cu cuvintele sale”, perseverenta: „dati in noi, ca imblaciu’ la fasole. Cand il luati pa unu’, ala nu mai scapa. Dati in el, pana sa cere singur afara!”). Insa cei mai putini (de ce e mereu citata majoritatea?, mai ales ca e axiomatic faptul ca gradul de credibilitate nu e direct proportional cu numarul emitentilor unei pareri) cred ca indiferent de efect, trebuie sa continuam sa scriem. Argument: starnesti, deci existi. Iar puritatea o lasam Albei-ca-Zapada. Si celor sapte pitici. Porunca 7: Trecutul ... a fost cu bune si rele, altfel decat prezentul. Restul e arhiva. Istoria o va consemna ca atare. Porunca 8: Prezentul ... de cremene sa fiu si nu pot sa ignor imensa onoare de a lucra alaturi de cea mai valoroasa echipa de investigatie jurnalistica din tot coltul asta de tara. Dead-line. Bat clopote in limba inclestarii. „Scrie unspe mii de semneee!” Ucid hartia virtuala. Traiasca uordu’ cu toate tainele lui. Si cu toata capacitatea sa infinita de suportabilitate. Cine altcineva ar putea rezista, tacit, la propriu-i masacru? Imi vine sa sterg „masacru”, e un cuvant prea dur pentru un text aniversar. Un text care ar fi trebuit sa fie altfel, nu-i asa? Iar sfasitul... nu-i aici (asta o stim de la domnul Bob Dylan). Porunca 9: Viitorul ... adoratul nostru viitor e o bucata de plastilina, pe care o poti modela imaginandu-ti ca esti un nou Michelangelo. Un prieten imi spune: cel mai bine ma simt atunci cand dorm. Atunci visez ca sunt cel mai mare chitarist, ha-ha-ha. Viitorul e „alimentatorul nostru de idealuri”. De aceea-l iubim cu totii. Firesc, nu putem finaliza aceasta pledoarie, realmente e o pledoarie „pro viitor”, fara sa comunicam faptul ca vom continua sa invingem si ca vom continua sa uitam sa zambim, regretandu-ne toate esecurile. Dar visand, partizan, ca suntem cei mai buni. In fapt, singura certitudine ne-o ofera simplificarea la maximum a acelui enunt, simplificare care ar suna cam asa: suntem. Si asta e foarte important. Porunca 10: Judecata ... Sa nu poruncesti! Niciodata. Cronologia GAZETEI F 25 noiembrie 2002 - apare primul numar al GAZETEI de Maramures (24 de pagini reunite sub sloganul „Toata saptamana intr-un ziar” - ulterior publicatia avea sa se „stabilizeze” la 32 de pagini). F 20 ianuarie 2003 - se „inaugureaza” Interviurile GAZETEI, o pagina care a gazduit dileme si raspunsuri ale unor prestigioase personalitati mondiale. F 17 februarie 2003 - sloganul publicatiei devine: „Revista de rafinament si atitudine” (inscris pastrat si astazi). F 24 februarie 2003 - se inaugureaza site-ul de internet al GAZETEI, adresa www. gazetademaramures.ro fiind accesata, in timp, de cititori din peste 50 de tari de pe toate continentele. F 14 mai 2003 - prima agresiune fizica impotriva jurnalistilor nostri (din nefericire nu ultima, lantul violentelor amplificandu-se cu fiecare investigatie). F 5 octombrie 2004 - cel mai tragic moment, Nelu Petrusan, colegul si prietenul nostru, seful departamentului Sport, paraseste aceasta lume, una prea incrancenata pentru sensibilitatea lui. F 24 martie 2004 - apare numarul 100. F „Raul facut” (destituirile unor personaje principale din investigatiilor noastre) am incercat sa-l „spalam” printr-o implicare directa in proiecte pe care le-am considerat benefice spiritului libertatii castigate in decembrie ’89. GAZETA a sponsorizat (prin donatiile proprii sau adunate de la cititorii sai): monumentul luptei anticomuniste, al carui simbol va fi Elisabeta Rizea - peste 100 de milioane de lei; cinci adolescenti maramureseni de perspectiva - burse lunare de 1 milion de lei, timp de un an; spirometrul necesar cabinetului de alergologie din cadrul Spitalului Judetean - peste 3.000 de euro. F 25 noiembrie 2005 - GAZETA sarbatoreste 3 ani de existenta, impliniri, regrete si foarte multa munca (ne pare rau ca nu am descoperit o alta reteta care sa garanteze reusita!). Catalin VISCHI