Cei doi Iosif din viața pământească a Mântuitorului

Din Sfânta Scriptură știm că un rol foarte important l-a avut, la începutul vieții pământești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, iar la sfârșitul vieții pământești a Mântuitorului un rol deosebit de important l-a avut Iosif din Arimateea. Nu coincidența numelor m-a determinat să abordez această învățătură biblică, ci mai ales asemănarea virtuților.

1. Iosif,  logodnicul Fecioarei Maria, Maica Domnului

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei spune că: „Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns” (Mt.1,19). De la început și până la revenirea Sfintei Familii în Nazaret, lui Iosif i s-a arătat în vis de patru ori îngerul, spunându-i că este vorba de o mare taină a lui Dumnezeu, pe care el trebuie să o împlinească. Marele nostru biblicist Vasile Gheorghiu spune că probabil i s-a arătat același Arhanghel Gabriel, cel care s-a arătat și Fecioarei Maria.

Iată ce spune despre el Sfântul Ioan Gură de Aur. „Ai văzut ascultarea și supunerea! Ai văzut suflet treaz și cu totul cinstit! Când o bănuia pe Fecioară de o faptă urâtă și rușinoasă nu suferea s-o țină lângă el, dar când a scăpat de această bănuială nici nu s-a mai gândit s-o lase, ci a ținut-o și a slujit întregii iconomii a întrupării Domnului” (Omilii la Matei).

2. Iosif din Arimateea

Toți cei patru Sfinți Evangheliști vorbesc despre el.

Sfântul Evanghelist Matei spune despre el că: „era un om bogat și era ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Și Iosif, luând trupul, L-a înfășurat în giulgiu curat de in și L-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus” (Mt. 27, 57 - 60).

Fiecare dintre Sfinții Evangheliști are câte o mențiune aparte și merită să amintim pe toți.

Sfântul Evanghelist Marcu zice că acest Iosif din Arimateea era: „...sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu și îndrăznind a intrat la Pilat...” (Mc. 15, 43).

Sfântul Evanghelist Luca îl numește „sfetnic și bărbat bun și drept. Acesta nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor” (Lc. 23, 50 - 51).

Sfântul Evanghelist Ioan, vorbind despre el, spune că: „...era ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns de frica iudeilor... Și a venit și Nicodim aducând ca la o litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat trupul lui Iisus și L-au înfășurat în giulgiu cu miresme...” (In.19, 38 - 40).

Privitor la atitudinea lui Iosif din Arimateea, Sfântul Ioan Gură de Aur are o exegeză foarte frumoasă. „Acest Iosif este acela care mai înainte era ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns. Acum, însă, după moartea lui Hristos, are mare îndrăzneală. Nu era om neînsemnat, nici un necunoscut, ci făcea parte din sfat... de aici se poate vedea curajul lui. Se dădea pe sine morții și-și atrăgea ura tuturor prin dragostea sa pentru Iisus și prin îndrăzneala de a-I cere trupul. Și nu s-a oprit până n-a reușit... Și nu s-a rânduit la întâmplare îngroparea lui Hristos într-un mormânt nou, ci ca să înlăture orice umbră de bănuială că a înviat altul în locul Lui” (Omilii la Matei). Sfântul Epifanie al Ciprului zice că: „Iosif este vrednic de laudă pentru îndrăzneala și starea în fața lui Pilat. Căci acesta, lepădând toată frica, a intrat cu îndrăznire la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Și, intrând, a pus la cale cererea prea cu înțelepciune. N-a grăit către Pilat graiuri mândre și înalte, ca să nu-l aprindă de mânie și astfel să nu-și dobândească cererea... Dă-mi-L pe străinul acesta, căci străin și singur este... Dă-mi-L mie pe străinul acesta Care S-a născut în iesle ca un străin în țară străină... Dă-mi mie un mort spre îngropare, trupul lui Iisus..” (Din „Cuvânt la îngroparea Dumnezeiescului Trup al Domnului și Mântuitorului”).

Punând în fața ochilor noștri sufletești slujirea pilduitoare a Mântuitorului de către cei doi Iosif, Biserica ne cheamă să adăugăm zi de zi fapte de lumină în inimile noastre, căci numele de Iosif înseamnă „adăugire”.  Vom auzi în Săptămâna Mare aceste  frumoase cuvinte: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită”. Care este acea cămară? Inima noastră este acea comoară tainică a fiecăruia dintre noi, în care punem sfârșit întunericului. Un părinte grec a scris chiar o carte pe tema aceasta, denumită „Orice sfârșit e un început”. Împodobită, adică curățită și umplută de fapte bune, pe care Mântuitorul le numește „lumină” (Mt. 5, 16), să ne luptăm a ieși din acest Mare Post biruitori a tot întunericul, căci dacă ieșim din acest Post precum am intrat nu vom avea niciun folos duhovnicesc, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

În cartea „Sfinții Părinți despre Moartea și Învierea Domnului”, publicată la Editura Sofia, în anul 2008 se spune că, după învățătura Sfinților Părinți, cei care fac strâmbătate sunt ca și cum L-ar răstigni pe Mântuitorul și cei ce au grijă de săraci, ca și cum ar acoperi goliciunea lui Hristos.