Cea mai scumpa campanie electorala

Cand vor incepe mitingurile si dezbaterile in Iowa si New Hampshire, unde in mod traditional se da startul la fiecare patru ani unui nou ciclu electoral in SUA, va incepe totodata una din activitatile cele mai asidue, mai polemice si mai decisive, la care aspira orice candidat credibil: strangerea de fonduri si a cat mai multi bani. De data aceasta, cu o campanie deosebit de lunga in fata - alegerile primare vor avea loc peste un an, iar cele prezidentiale peste aproape doi - sumele de care se va avea nevoie trebuie sa fie mai mult decat substantiale, se arata intr-un articol publicat de ziarul El Pais, citat de Rompress. 100 de milioane USD pentru a intra in joc Un calcul aproximativ facut de Comisia Federala pentru Alegeri se ridica la 1 miliard de dolari - cheltuielile de ansamblu pe care vor trebui sa le faca principalii candidati ai ambelor partide. „Cota minima de intrare in aceasta campanie va fi de aproximativ 100 de milioane de dolari”, anticipeaza presedintele acestui organism, Michael Toner. Ceea ce inseamna ca orice aspirant care nu poate strange aceasta suma cand vor incepe alegerile primare va opta probabil pentru retragere. Dar, de unde se strang acesti bani? Cati bani se pot strange in final? Cine ii controleaza? Nici una din aceste intrebari nu are un raspuns direct si simplu, desi toate reflecta indoielile asupra unui sistem de finantare considerat deja desuet si care ii obliga pe candidati sa-i „curteze” in exces pe proprietarii celor mai „umflate” conturi curente din tara, acordandu-le in schimb prea multa influenta politica. In mod legal, fiecare contribuabil la o campanie nu poate inmana unui candidat mai mult de 4.200 de dolari - 2.100 pentru alegerile primare si tot atat pentru cele prezidentiale. Un multimilionar atat de cunoscut precum George Soros si-a anuntat deja o contributie de 4.200 de dolari pentru campania democratului Barak Obama. El ar putea, eventual, sa doneze o contributie egala pentru campania lui Hillary Clinton - ceea ce probabil ca va face - dar nu poate depasi aceasta suma. Nu o poate face, conform legii, nominal pentru un anume candidat, dar sistemul dispune de suficiente subterfugii pentru ca banii lui Soros sau ai oricarui alt binefacator sa ajunga in cantitati mult mai mari in vistieria partidelor. Candidatii trebuie sa obtina fonduri prin intermediul donatiilor - nelimitate - acordate comitetelor partidelor prin organizarea - la fel de nelimitata - de conferinte si dineuri la care se ajunge sa se plateasca 1.000 de dolari tacamul si, nu in ultimul rand, cu ajutorul influentei asa numitelor lobby-uri, care sunt in prezent cea mai importanta sursa de finantare. Lobby-urile au, desigur, excelente agende de contact si dorinte infinite de a accede la puterea politica. Biroul unui grup de presiune poate ajunge sa colecteze intre clientii sai mii de cecuri in favoarea candidatului asupra caruia isi vor exercita ulterior presiunea. Si, desi fiecare dintre aceste cecuri trebuie sa se ajusteze la o limita de 4.200 de dolari, per ansamblu se poate ajunge la sume importante. Daca acestea se multiplica prin proliferarea grupurilor de interes, intr-un oras precum Washingtonul, ne putem inchipui sumele astronomice care circula prin intermediul lor. Donatii sau bani de la stat? Acesti bani, obligatorii pentru a suporta costul campaniilor in care candidatii parcurg sute de kilometri si sunt protagonisti ai sutelor de anunturi aparute in mass-media, sunt in mare masura vinovati de imaginea proasta pe care o are capitala ca simbol al activitatii politice in randul cetatenilor americani. Zilele acestea, in discutiile din Congres privind propunerile de reforma pentru finantarea campaniei electorale, unii congresmeni au recunoscut ca isi petrec o mare parte a zilei dand telefoane pentru a-i contacta pe cei dispusi sa le dea bani de campanie. Dupa scandalul de la Watergate, cand prestigiul oamenilor politici a fost profund lezat, au inceput sa se faca eforturi pentru o mai mare transparenta in finantarea activitatii politice si supunerii ei, in limita posibilului, controlului puterilor publice. In acest sens a fost pus in aplicare, in 1976, un sistem de finantare a campaniilor de catre stat. Banii provin din cei trei dolari pe care fiecare cetatean, care doreste, ii poate include in acest scop in declaratia sa anuala de venituri. Aproximativ 33 de milioane de contribuabili marcheaza „da” in respectiva casuta, astfel incat banii care se strang la fiecare ciclu electoral de patru ani se ridica la suma de 400 de milioane de dolari. In prezent, cu o campanie electorala care va dura aproape doi ani si cu candidati puternici in cursa, acest sistem de finantare, care limiteaza cantitatile la care politicienii au acces, nu satisface nevoile aspirantilor. Hillary Clinton a renuntat deja la finantarea publica si alti candidati vor face probabil acelasi lucru in urmatoarele luni. Conform acestui sistem, statul plateste fiecarui candidat, care a reusit sa stranga 100.000 de dolari, 250 de dolari pentru fiecare donatie privata, cu conditia ca aspirantul la Casa Alba sa nu fie in masura sa colecteze fonduri private dupa ce Conventia partidului l-a desemnat oficial drept candidat al sau la presedintie. Estimand cantitatile care se manevreaza in aceasta campanie, se calculeaza ca aspirantii la cursa prezidentiala vor primi in total de la stat aproximativ 150 de milioane de dolari, o cantitate foarte departe de ceea ce Hillary Clinton, Barak Obama sau Rudolph Giuliani preconizeaza sa o stranga numai din donatii private. Hillary Clinton care preconizeaza sa stranga de trei ori mai mult decat cantitatea pe care o putea primi din fondurile publice, a fost prima candidata din istorie care a renuntat la aceasta finantare cu atata anticipatie. Masinaria specializata in strangerea fondurilor George W. Bush si John Kerry nu au acceptat nici ei fonduri publice acum patru ani, dupa ce au strans 270 de milioane de dolari primul si 230 de milioane al doilea. Banii care raman in vistieria statului cand nu sunt folositi de principalii candidati, se acorda altor aspiranti sau sunt pastrati pentru urmatorul ciclu electoral. Capacitatea sa de a colecta fonduri este, cu siguranta, principalul avantaj pe care doamna Clinton il are asupra rivalilor sai democrati pentru nominalizarea ei in postul de candidat din partea Partidului Democrat. Hillary Clinton a mostenit de la sot o intreaga masinarie specializata in strangerea de fonduri si aproape toate persoanele specializate in aceasta activitate, incepand cu lobby-stul Vernon Jordan, una din cele mai puternice figuri de la Washington la care se adauga importanti finantisti, precum Roger Altman sau Maureen White, fost responsabil al finantelor al Comitetului National al Partidului Democrat. Multe din eforturile destinate strangerii fondurilor se axeaza in principal asupra Californiei si a puternicei industrii a spectacolului, cu care familia Clinton au relatii excelente. Unii dintre cei mai buni aliati din acest sector, precum regizorul si producatorul Steven Spielberg, inca nu si-au dezvaluit intentiile, dar se presupune ca isi vor mentine sprijinul pentru fosta prima doamna. Doar cativa dintre cei mai puternici colectori de fonduri care au lucrat cu Bill Clinton au trecut in tabara lui Obama. Este o decizie foarte grea pentru unii oameni care, in principal, traiesc din aceste influente si care sunt obligati sa „mizeze” cu anticipatie pe „calul castigator”. Atat Clinton cat si Obama spera sa stranga in jur de 100 de milioane de dolari pana la sfarsitul anului. Senatoarea de New York are deja in conturile sale, potrivit unor surse apropiate campaniei, 14 milioane de dolari. Asteptarile de a strange cat mai multi bani variaza, desigur, in functie de sondajele care vor aparea in urmatoarele luni. Sau poate invers. El Pais