Cea mai importantă poruncă a fost dată de Mântuitorul în Săptămâna Mare

Pentru fiecare creștin dreptmăritor, Săptămâna Mare a postului Sfintelor Paști este cea mai emoționantă săptămână a anului bisericesc. A apărut, în traducerea românească, cartea  lui Nick Page, intitulată „Cea mai lungă săptămână”. Autorul cărții descrie fiecare zi a acestei săptămâni și se termină cartea cu aceste cuvinte: „Acesta este adevărul despre Săptămâna Mare, cea mai lungă săptămână. Ea nu s-a sfârșit niciodată”. Extraordinare cuvinte! Tocmai pentru faptul că ea nu se sfârșește niciodată, este numită „Cea mai  lungă săptămână”.

Pr. dr. Nicolae Lauruc

În această Săptămână, Mântuitorul ne-a lăsat învățături foarte profunde, dar ne-a lăsat și cea mai importantă poruncă pentru toți creștinii, din toate timpurile și din toate locurile. În Joia Mare, Domnul nostru Iisus Hristos a luat parte, cu ucenicii Săi, la ultima cină pascală vechitestamentară, dar această cină a primit alt miez, de aceea este și numită „Cina cea de Taină”. În cadrul acesteia, Mântuitorul a instituit Sfânta Taină a Împărtășaniei, numită și Sfânta Euharistie. „Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și dând ucenicilor, a zis: Luați mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelorˮ (Mt.26,26-27). Sfântul Evanghelist Luca spune - doar el - că Mântuitorul „...luând pâine, mul­țu­mind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea  (Lc.22,19). Aceasta este noua  poruncă. Având în vedere insti­tuirea Sfintei Taine a Împăr­tășaniei și a celor ce urmează după aceasta, postul din Săptă­mâna Mare  „...do­bân­dește o  dimensiune diferită: din ascetic și pedagogic, el de­vine euharistic”, spune Makarios Simonopetritul, un mare tâlcuitor al Triodului.
Sfântul Apostol Pavel spune că și lui i s-a descoperit taina celei mai mari porunci. „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat și vouă, că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și mulțumind a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți spre po­menirea Mea. Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Meaˮ(1Cor .11, 23-25). Sfântul Apostol Pavel mai menționează, spu­nând creștinilor :„...moartea Dom­nului vestiți – făcând aceasta - până când va veni Elˮ (1 Cor.11,26).
Cu ceva vreme înainte, un slujitor bisericesc apusean mi-a spus: ,,pentru noi a participa la Litur­ghie este o poruncă, o lege”. Dar trebuie de știut bine faptul că și pentru creștinii răsă­riteni participarea la Liturghie este poruncă.  Să vedem, în cele ce urmează, cum interpretează sfinții părinți această mare poruncă a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Nicolae Cabasila spune că Mântuitorul, „El Însuși a poruncit Sfinților Apostoli, iar prin ei Bisericii întregi, să săvâr­șească această Taină, zicând: «Aceasta să faceți întru po­menirea Mea» (Lc.22,19). Și nu le-ar fi poruncit acest lucru, dacă nu le-ar fi dat și puterea de a-l face. Care este această putere? - E Sfântul Duh, puterea care a înar­mat de sus pe Sfinții Apostoli”. Sfântul Neofit Zăvorâtul scrie că: „Hristos, binecuvântând pâinea dospită și frângând-o, a dat ucenicilor Lui, legiuind un nou Legământ, ca simbol, fără mește­șugire, al Trupului Lui celui nou”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, acest mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, tâlcuiește porunca Mântui­torului prin prisma Paștelui vechi. „Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a legii vechi și i-a mutat pe ucenicii Săi la o altă masă, la o masă preaînfri­coșă­toare, spunând: «Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu»…sângele jertfei vechitestamentare s-a vărsat spre mântuirea celor întâi născuți în Egipt; Acesta, însă, spre iertarea păcatelor întregii lumi…Vezi cât de mare sârguință Își dă Domnul ca să ne amintească necontenit că a murit pentru noi”.

Întâlnim o exegeză foarte pro­fundă și la sfântul Chiril al Alexandriei. „Hristos este în noi - spune el - în chip dumnezeiesc, prin Duhul Sfânt. El se amestecă oarecum cu trupurile noastre prin Sfântul Său Trup și cinstitul Său Sânge și pe acestea noi le avem în binecuvântarea Sa cea tainică, în pâine și în vin. Dar, pentru ca să nu ne slăbim noi și să ne înmuiem, văzând trup și sânge așezate pe sfintele mese ale bisericilor, Dumnezeu fiind îngăduitor față de slăbiciunile noastre, a așezat în pâine și în vin puterea vieții și le-a prefăcut pe ele ca să aibă lucrarea Trupului Său...și, pentru ca trupul vieții să se găsească în noi, ca o sămânță de viață făcătoare”.
Pentru sfântul Justin Popovici, întemeierea Sfintei Taine a Euharistiei este dovada dumnezeirii lui Iisus Hristos, precum și a faptului că este Mântuitorul lumii. „Cum să nu fie Iisus Dumnezeu și Mântuitorul lumii, când la Cina cea de Taină a întemeiat Sfânta Taină a Euharistiei, fiindcă Sângele Lui se varsă spre iertarea păcatelor”.

Sfântul Vasile cel Mare are o exegeză inedită a Sfintei Taine a Împărtășaniei. „Cu ce motive (ra­țiune) se cuvine să mâncăm Tru­pul și să bem Sângele Domnului? – se întreabă el - O facem aceasta
în amintirea ascultării  lui
Hristos până la moarte, pentru ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia care pentru noi a murit și a înviat”.

La întrebarea cum o primim, cum o abordăm Sfânta Taină a Euharistiei, găsim un răspuns foarte profund la marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloaie „Euharistia nu se abordează exclusiv, nici în principal, ca pe un lucru, ci ca act, ca oficiere și mai ales ca un act de adunare (părin­tele Stăniloaie a avut în vedere instituirea Euharistiei în cadrul unui ceremonial de cântări), ca manifestare comună integrală a întregii Biserici...Mielul Hristos poate fi aflat ca jertfă în sufletul celui ce se silește să-și facă sufletul un a l t a r, pe care să se jertfească  Mielul ceresc din care să se împărtășească (creștinul), jertfindu-se Tatălui, împreună cu El, devenind și el miel blând și bun de jertfă după chipul Mielului ceresc...jertfit pe jertfelnicul comun al Bisericii, sau al comunității”.
Extraordinară învățătură! Deci, Sfânta Euharistie înseamnă zidirea omului nou, dar numai în cadrul Bisericii, ca Trup tainic al Domnului, căci și aceasta se zidește prin ea, spre a deveni, în eshaton Mi­reasa Mielului.

Jean Claude Larchet, mare teolog al Ortodoxiei, ne îndeamnă să ne înnoim atitudinea noastră  față de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia primim hrana mai presus de toată hrana lumească, căci „...hrana cea duhovnicească hrănește, curăță, întărește, sprijină și ferește de tot răul trupul și sufletul».

Tot despre prețuirea acestui mare dar pentru întreaga lume – Sfânta Liturghie - ne-a lăsat o învățătură foarte ziditoare părintele Arsenie Boca. „Precum taina pocăinței - care este potirul Euharistiei în înțelesul părintelui Arsenie Boca și al sfinților părinți – este judecata  milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit și iubitorii de smerenie dau de darul acesta, ase­menea și Sfânta Jertfă a Mântui­torului din Sfânta Liturghie as­cun­­de iarăși, sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii. Сei vechi știau pricina pentru care nu se arată antihrist în zilele lor.... Sfânta Liturghie este aceea care oprește să nu se arate antihristul, adică omul nelegiuirii (2 Tes.2,3), decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulțimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu – Tatăl să sfârșească lumea, însă Dumnezeu - Fiul, Cel ce este Iubirea de oameni și de toată firea, mereu se aduce pe Sine  Jertfă sfântă înaintea lui Dumnezeu - Tatăl, mijlocind (prin Liturghie) milostivirea de la El”. Mântuitorul mijlocește pentru noi, căci  El este  „Doctorul  cel mi­lostiv  și Iubitor, care vrea să-i tămăduiască pe toți oamenii, fără deosebire. El are milă și față de cei ce-L resping, se roagă și pentru cei ce-L batjocoresc, și-L prigonesc. Are îndelungă răbdare și cu cei ce-L tăgăduiesc, sau Îl insultă prin vorbele, gândurile și faptele lor”, menționează  așa de profund Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, al Maramureșului, Sălajului și Clujului.
Însă, toată această milă dumne­zeiască se arată mai ales prin sluj­ba dumnezeiască a Sfintei Li­turghii. Iată de ce Săptămâna Mare nu se sfârșește!