Cea mai importantă fericire a creștinului

Ne este bine cunoscut grupul celor nouă fericiri, pe care le-a rostit Mântuitorul în predica de pe Munte (Mt.5,3-12). Aceste fericiri le auzim în fiecare duminică la   Sfânta Liturghie. Avem, însă, în ultima carte a Sfintei Scripturi, în Apocalipsă, un număr de șapte fericiri (1,3; 14,13; 16,15;19,9; 20,6; 22,7 și 22,14), iar ultima este cea mai importantă dintre toate fericirile Sfintei Scripturi.
Iată textul ultimei fericiri din Sfânta Scriptură: „Fericiți cei ce spală veșmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieții și prin porți să intre în cetate” (Apoc. 22,14). Despre ce fel de veșminte, despre ce fel de haină este vorba în această fericire?
Îndată ce s-a turnat apă peste cel ce se botează, îndată ce a fost afundat de trei ori în apă, în numele Sfintei Treimi, se cântă - în numele botezatului - următorul tropar: „Dă-mi mie h a i n ă luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult-milostive Dumnezeul nostru”. Această haină luminoasă este haina lui Hristos, simbolizată prin acea pânză albă (crâșmă), adusă de către nași la Botez. Din păcate, prea puțin se știe despre simbolistica acestei pânze albe. Cel ce s-a botezat în numele Sfintei Treimi este dezbrăcat de „hainele de piele” ale vechiului Adam și este îmbrăcat în haina Noului Adam. „Hainele de piele” (Fac.3, 21) sunt „simbolul morții”, spune Sfântul Efrem Sirul. Haina Noului Adam este simbolul vieții veșnice și luminoase. Din aceste considerente se cântă, de trei ori, după ce se dă pecetea darului Sfântului Duh  celui nou-botezat : „Сâți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Gal.3,27). Această haină a Botezului trebuie mereu curățată.

Însăși definiția științifică a fericirii ne ajută să o înțelegem că ea pri­vește viața sufletului omului. Conform DEX, fericirea înseamnă: „Stare de mulțumire sufletească deplină, satisfacție totală”. Extraordinar de interesantă definiție!
Fericitul Augustin, tâlcuind acel text al fericirii, spune:„...sufletele noastre păcătuiesc continuu și de aceea este nevoie să spălăm sufletele”. Un alt mare exeget al Sfintei Scripturi, Oecumenius, tâlcuind acea fericire apocaliptică, zice: „Fericiți sunt, dar, cei care bine viețuiesc și se curăță pe sine de toată întinăciunea păcatului”. Nu se poate trăi în curăție fără Sfânta Taină a Pocăinței. Iată ce spune despre aceasta Sfântul Simeon Noul Teolog: „Pocăința este adevărata ușă, care face ieșirea din întuneric și intrarea în lumină. Deci cel care n-a intrat în lumină n-a trecut cum trebuie prin ușa pocăinței”. Trebuie să ne dezobiș­nuim a privi spovedania prin prisma vieții preotului duhovnic. Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii, la pocăință are o învățătură foarte adâncă. „Intră în biserică, pocăiește-te! Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ți dă pedeapsă pentru păcat, ci iertare de păcat... Preotul slujitor numai că împrumută limba și mâna sa, în rest totul aparține Domnului”.
Pentru aceasta, este nevoie să avem mare încredere în Mântuitorul sufletelor noastre, să venim la El cu iubire smerită. Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: „…dispre­țuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la po­căință?” (Rom.2,4). Sfântul Justin Popovici, tâlcuind Epistolele Sfântului Ioan Teologul, spune: „...se cade să purtăm în sufletul nostru iubirea  lui  Hristos și să o lucrăm. Iar Domnul, Cel ce este prietenul oamenilor și care știe slăbiciunea firii omenești, va ierta păcatele celui ce și le recunoaște, celui ce și le mărturisește”.
Omul, dacă își murdărește casa, nu o sparge și zidește alta în loc, ci o curăță, înnoiește tot interiorul și eventual exteriorul. Ceva asemănător se întâmplă în viața noastră duhovnicească, Botezul nu se mai repetă (Efes.4,5), ci se  înnoiește prin Sfânta Taină a Pocăinței. Jean-Claude Larchet, în monumentala sa lucrare „Viața sacramentală”, vorbind despre buna spovedanie, zice: „Slobozit din cursele păcatului, omul nu mai este mânat ca robul de vechile rele, ci devine deplin stăpân pe  sine. Taina Pocăinței îi redă puterile primite prin Botez și Mirungere, îi înnoiește întreaga făptură”.

În descrierea Liturghiei cerești, Mântuitorul este numit „Miel înjunghiat”, dar care nu șade pe tron, ci este văzut „stând” și care avea „șapte coarne și șapte ochi” (Apoc.5,6). Părintele Galeriu spunea că: „este văzut stând, pentru că mijlocește la Tatăl ceresc pentru mântuirea noastră”. El face toate noi, prin cele șapte Sfinte Taine (căci El este săvârșitorul lor), care în Apocalipsă au denumiri simbolice interesante: Botezul-puterea, Mirungerea-bogăția, Pocăința-înțelepciune, Împărtășania-tărie, Preoția-cinste, Cununia-slavă, Maslul-binecuvântare (Apoca.5,12). Nu ne permite situația aceasta a le detalia, însă doresc să amintesc că Păstorul lui Herma spune că: „Pocăința este o mare înțelep­ciune”. Sfântul Grigorie Teologul tâlcuind cuvintele psalmistului: „Fericiți cei cărora li s-au iertat fărădelegile și cărora li s-au acoperit păcatele” (Ps.31,1), spune: „…aceas­ta este ispravă a desăvârșitei curății”.

Multă rugăciune trebuie să depunem ca să înțelegem că spovedania nu trebuie făcută doar o dată în an și atunci în mare grabă, ci foarte des, măcar în cele patru posturi și nu numai atunci când ne cununăm sau înainte de moarte. Sfântul Vasile cel Mare spune că: „Pocăința trebuie făcută în cursul vieții întregi”.
O altă problemă grea, încă neînțe­leasă de mulți, este renunțarea la spovedania tip interviu. Psalmistul zice: „...mărturisi-voi împotriva mea fărădelegea mea Domnului și Tu ai iertat necredința inimii mele” (Ps.31,5). Sfântul Apostol Pavel zice: „Căci de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați” ( 1 Cor.11,31 ). Și când ne autojudecăm, dacă nu atunci când singuri ne spunem greșelile în scaunul spovedaniei. Într-adevăr ,,fericit” este omul care știe ce înseamnă Sfânta Taină a Pocăinței, indiferent cine ar fi și ce funcții ar avea. Fericită este acea familie care și-a învățat copiii să se spovedească bine. Acest lucru trebuie să-l spunem cu multă înțelepciune copiilor noștri, pentru că în felul acesta le asigurăm un viitor liniștit. „Dacă vreți să aveți bătrânețe ușoară, străduiți-vă să aveți tinerețe curată” ne spunea studenților de la facultate marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloaie. Părintele Arsenie Papacioc avea și sfin­ția sa o vorbă de aur: „Tine­rețea dacă ar ști, iar bătrânețea dacă ar putea”.
Noi, creștinii care trăim în lume, având diverse obligații trebuie să știm că cea mai mare datorie a noastră este să-L preamărim pe Bunul Dumnezeu și să ne luptăm pentru dobândirea mântuirii. Noi ne spălăm păcatele prin lacrimile, părerile de rău prin spovedanie și ne albim sufletele prin Sângele cel Sfânt al Mântuitorului. Mucenicii și-au spălat păcatele prin sângele lor. Mărturisirea noastră sinceră și profundă ne apropie foarte mult de mărturisitorii Domnului, încercați de tot felul de prigoniri. Într-un studiu despre „Taina Mărturisirii” (publicat în revista Ortodoxia din 1979) vrednicul de luminoasă amintire, părintele Constantin Galeriu, spune următoarele: „Prin mărturisire se înțelege eliberarea de păcat...întâlnirea cu Hristos. Mărturisirea păcatelor cu mărturisirea lui Hristos, în Evanghelie, una fac. Prin mărturisire (grecescul – omologhia) ne aflăm în același cuvânt, nu cu altul, ci numai cu Dumnezeu - Cuvântul, în același Duh cu El”.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în acest Post al Nașterii Domnului să putem ajunge a fi una cu Dumnezeu - Cuvântul întrupat pentru mântuirea noastră.