Ce s-ar face lumea fara Indonezia?

„Trebuie sa fim suficient de curajosi pentru a intreba: Ce s-ar face lumea fara Indonezia?” Cand ministrul indonezian al comertului, d-na Mari Pangestu, a adresat recent aceasta intrebare compatriotilor sai, a avut in minte rolul tarii sale ca prim furnizor global de marfuri importante. Intrebarea s-ar fi putut referi la fel de bine la relevanta mai larga a Indoneziei in lume. Pe cat de pompoasa ar putea suna, remarca ofera totusi un contrapunct la vizibilitatea internationala extrem de scazuta a tarii, rezultatul unui amestec intre consideratie, politici focalizate spre interior si o lipsa persistenta de lideri care sa realizeze o pozitie articulata a tarii pe scena lumii, este de parere Philip Bowring, semnatarul articolului din International Herald Tribune, citat de Rompres. Indonezia este pe cale sa preia presedintia Consiliului de Securitate al ONU. Este putin probabil ca acest lucru sa modifice profilul sau international, dar ofera o ocazie de a examina de ce Indonezia este mai importanta decat apare de obicei si de ce nu reuseste sa lase o amprenta mai evidenta. A treia tara democratica Indonezia este a patra cea mai populata tara din lume, cea mai mare tara predominant musulmana si a treia tara democratica (dupa India si SUA), un arhipelag de 3.000 de mile care domina principalele cai maritime internationale - stramtorile Malacca, Sunda Lombok si Makassar. Indonezia nu este insa luata foarte in serios ca tara musulmana. Desi musulmanii din Orientul Mijlociu si lumea araba in special au multe de invatat din traditia si toleranta religioasa a statului indonezian, musulmanii din Asia de Vest si arabii care cer un statut special ca sursa a religiei, manifesta un interes scazut in a invata de la cei din Est. Desi lumea exterioara este impresionata de cresterea economica a Chinei si Indiei, rareori se opreste sa observe transformarea in egala masura remarcabila a politicilor indoneziene din ultimii 10 ani, de la caderea regimului autoritar al presedintelui Suhearto, care a condus tara timp de 30 de ani. Indonezia detine in prezent cel mai deschis, mai extins si mai descentralizat sistem democratic din Asia de Sud-Est, realizat probabil cu ceva costuri in materie de crestere economica, dar cu putine tulburari localizate si cu solutionari ale conflictelor din Aceh si Timorul de Est, prin eforturi proprii. Este, de asemenea, o societate remarcabil de pluralista, o dovada fiind pozitia ministrului comertului Mari Pangestu, prima femeie indoneziana de etnie chineza din cabinet, si avand o vitalitate culturala care face de rusine o mare parte din regiunea obsedata de bani. Desigur ca nu este lipsita de tensiuni locale si varsari de sange ocazionale. Dar ofera un contrast salutar cu tari vecine mai mici, dar cu mai mare vizibilitate, si prospere precum Malayezia, o tara cu intoleranta religioasa crescanda si marcata de o divizare rasiala ce se adanceste, si Singapore, un stat in care dezvoltarea sociala si politica se afla cu mult in urma economiei sale bazata pe investitii straine. Totusi, in pofida calitatilor si dimensiunii sale, influenta Indoneziei este redusa. Eforturile sale de a fi un jucator au fost lipsite de entuziasm, si chiar si liniile sale aeriene nationale nu zboara catre Europa. Ar trebui sa fie liderul firesc al Asociatiei Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), cu sediul la Jakarta, care anul acesta sarbatoreste 40 de ani de la infiintare. Dar vocea diplomatica a Indoneziei ramane aproape tacuta. Daca exista vreo tara care sa aiba sansa de a convinge junta birmaneza sa isi schimbe metodele, sa se democratizeze treptat fara a se destrama, aceasta este Indonezia. A reusit o tranzitie chiar de la un foarte diferit si mai de succes tip de guvern autoritar. Spre deosebire de Singapore, Thailanda si Malayezia, Indonezia nu are interese locale comerciale care sa dicteze politica Myanmarului. Dar ezitarea in a se impune, de a devia de la doctrina erei Suharto a ‘’non-ingerintei’’, de a prelua conducerea ASEAN mai degraba decat de a fi un jucator intr-o echipa fara lider, a lasat conducerea abordarii ASEAN fata de Myanmar pe seama Singapore, unde generalii birmanezi si sotiile lor se simt ca acasa. Intre tigrii economiei asiatice Acelasi lucru se poate spune si despre economia sa. Poate ca Indonezia nu a fost niciodata o economie „tigru” si a suferit mai mult ca oricare alta tara de pe urma crizei asiatice. Este posibil sa aiba mai multe probleme legat de coruptie si birocratie decat competitorii sai asiatici majori. A avut chiar curajul sa nu cedeze in fata cererii fiecarui investitor strain, acordand niveluri de protectie a locurilor de munca, protectie nemaiauzita in China. Si nici nu isi imbogateste politicienii asa cum face Partidul Comunist din China, este de parere semnatarul articolului. Dintr-o perspectiva mai indelungata, cei 40 de ani de cand China si Indonezia au fost amandoua traumatizate, la mijlocul anilor ’60, merita sa i se acorde credit. Ochii strainilor ar putea fi indreptati asupra Chinei si Indiei. Este posibil ca resursele naturale sa fie mai insuficiente decat forta de munca ieftina a celor doua tari. Este mai putin dependenta, cel putin comparativ cu China, de cererea Occidentului de fabricanti asiatici. Amestecul de resurse, de baza, demografie atractiva, cultura vibranta si potential al cererii interne din Indonezia a trecut in cea mai mare parte nelaudat, nici macar din partea unui guvern atat de focalizat asupra problemelor interne si politicilor locale. Pe scurt, Indonezia si restul lumii ar putea beneficia in mai mare masura de pe urma unei mai bune cunoasteri reciproce. The International Herald Tribune