Ce planuri „coc” SUA si NATO la Marea Neagra?

Recunoscand independenta Abhaziei si Osetiei de Sud, presedintele rus Dmitri Medvedev a creat premize pentru formarea unei noi paritati militare in Caucaz si in apele Marii Negre. Aceasta decizie ii permite Rusiei sa-si creasca potentialul militar pe teritoriul celor doua republici, pentru a putea respinge in timp util o agresiune. Potrivit cotidianului rus Utro, preluat de Agerpres, temeri privind o atare agresiune exista si inca unele destul de intemeiate: este vorba despre cresterea in Marea Neagra a concentrarii de nave militare ale NATO, de crearea deasupra regiunii a unei puternice retele de monitorizare prin satelit, de incercarile de a desfasura in Caucaz o retea de control electronic de mare performanta, capabila sa asigure coridoare aeriene pentru deplasarea de bombardiere grele, si de aducerea in Georgia, sub forma unor „ajutoare umanitare”, a unor cantitati impresionante de arme moderne. Toate acestea sunt jocurile SUA si NATO. Prin modificarea statutului Abhaziei si Osetiei de Sud, Rusia a primit posibilitatea de a coopera cu ele precum cu niste state independente si de a schimba caracterul si calitatea prezentei sale militare in aceste teritorii. Adica, a luat decizia de a-si completa tactica de explicare a pozitiilor sale printr-o strategie de stapanire prin forta, orientata spre sprijinirea pacii in regiune si distrugerea scenariilor care amenintau interesele geopolitice ale Moscovei, noteaza cotidianul rus. Incercand sa raspunda la intrebarea ce planuri pun la cale SUA si aliatii lor din cadrul NATO, analistii propun trei scenarii de evolutie a evenimentelor. Primul este legat de planurile revansarde ale Georgiei la adresa Abhaziei si Osetiei de Sud. Cu acest plan cadreaza foarte bine informatiile privind miscarile unitatilor militare georgiene, actiunile de diversiune si spionaj, repararea sistemului georgian de radiolocatie si de orientare prin satelit, precum si a crucisatoarelor purtatoare de rachete. Al doilea scenariu se refera la Ucraina care, potrivit politicienilor americani, va deveni „urmatoarea tinta a agresiunii rusesti”. Potrivit Utro, asemenea pronosticuri au unele temeiuri: relatiile dintre Moscova si Kiev, departe de a fi unele idilice, s-au tensionat si mai mult pe fondul evenimentelor din Osetia de Sud. De asemenea, este invocat sprijinul fara rezerve acordat de Iuscenko lui Saakasvili, livrarile din Ucraina in Georgia de „arme ce fusesera folosite la uciderea de cetateni rusi si in seria de scandaluri din jurul portului Sevastopol”. Partea ucraineana cere din ce in ce mai insistent retragerea bazei militare a Flotei Ruse din Crimeea si a promis ca nu va primi inapoi navele militare rusesti care au luat parte la actiunile militare din Abhazia. In conditiile in care Rusia avea un net avantaj militar-strategic, amenintarile Kievului sunau ridicol, insa, odata cu aparitia in apele Marii Negre a unor nave militare ale NATO situatia s-a schimbat si la ora actuala se poate vorbi despre o paritate de forte. In sfarsit, al treilea scenariu se refera la planurile SUA de a initia un atac preventiv la adresa Iranului. Acest subiect a atras atentia expertilor inca acum doi ani, iar atunci, in calitate de cel mai probabil partener al Washingtonului era numita Georgia. Se planuia amplasarea pe teritoriul georgian a unei baze de transbordare si a intregii infrastructuri de sustinere. Imediat dupa declansarea actiunilor militare pe teritoriul Osetiei de Sud, unii analisti au legat atacul georgian de problema iraniana si chiar l-au catalogat drept „operatiune de acoperire”. Esenta acestei versiuni consta in aceea ca lui Saakasvili i s-a ordonat sa „faca putina galagie” in republicile separatiste, pentru a provoca Rusia, iar amestecul Moscovei in conflict a oferit posibilitatea pentru aparitia in regiune a fortelor NATO. Oricat de complicat ar fi acest ultim scenariu, el se potriveste destul de bine cu recentele exercitii militare ale NATO in Oceanul Atlantic si cu manevrele lor ulterioare in regiunea Golfului Persic. De asemenea, respectiva versiune corespunde strategiei politice a actualei Administratii de la Washington, care doreste sa rezolve toate problemele inainte de alegerile prezidentiale. Un alt argument in favoarea scenariului iranian il constituie ultimele stiri ce parvin din Israel, care-si manifesta din ce in ce mai des intentia de a initia atacuri la adresa obiectivelor nucleare ale Iranului fara o sanctionare din partea Washingtonului. Cu alte cuvinte, pana acum imaginea era una evident dezechilibrata. SUA si aliatii lor isi agitau in mod deschis armele, care puteau fi in orice moment folosite pentru solutionarea problemei Caucazului, Crimeii sau Iranului, in timp ce, restrictionata de „cele sase principii” ale acordului privind reglementarea pasnica, Rusia nu avea posibilitatea de a-si majora contingentul militar in vederea apararii Abhaziei si Osetiei de Sud. Prin recunoasterea independentei celor doua republici din Caucaz, situatia s-a schimbat in mod radical. De fapt, Medvedev „a rasturnat” masa pe care se ducea jocul impotriva Moscovei. Preluand initiativa, Rusia a demonstrat lumii intregi ca este capabila sa-si rezolve in mod independent problemele, ghidandu-se dupa propriile interese si fara a se sinchisi de „partenerii” sai. Utro