• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 28 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 2 Aprilie , 2007

Cazul GAZETA: Incalcarea grava a drepturilor omului

Saptamana trecuta, jurnalistul Liviu Man a aparut in fata Comisiei Drepturilor Omului din Camera Deputatilor, prezentand abuzurile savarsite impotriva sa, atat de catre procurorii de caz, Mircea Hrudei si Daciana Deritei, cat si de catre politistii de la DIICOT. Liviu Man le-a spus deputatilor ca a fost mentinut, timp de 60 de zile, in penitenciar, in izolare totala, contrar prevederilor legale. In urma audierilor, unul dintre membrii Comisiei, Ioan Aurel Rus, a declarat ca aspectele semnalate de Liviu Man reprezinta grave incalcari ale drepturilor omului. El a sustinut ca, impreuna cu colegii lui din Comisie, va solicita audierea pe acest caz a ministrului Justitiei, a Procurorului General, a ministrului Administratiei si Internelor si a sefului Penitenciarelor din Romania. In fata Comisiei pentru apararea drepturilor omului, Liviu Man a aratat ca i s-au incalcat cele mai elementare drepturi: dreptul la imagine, prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare. Liviu Man a povestit, totodata, ca organele de ancheta, Politia, respectiv Parchetul, i-au incalcat in mod grav drepturile in timpul desfasurarii anchetei. „Am fost incarcerat 60 de zile la izolare, ceea ce contravine legii. Legea prevede o perioada maxima de detentie la izolare, de 10 zile, pentru infractorii periculosi. L-am intrebat pe seful Penitenciarului de ce sunt tinut la izolare, iar el mi-a spus ca asa au cerut procurorii”, a sustinut Liviu Man. Liviu Man a aratat in Comisia pentru drepturile omului ca politisti DIICOT i-au cerut sa faca denunturi impotriva deputatului PD Daniel Buda, a primarului Clujului, Emil Boc, si a doi judecatori clujeni, Marius si Alina Lupea, in schimbul promisiunii ca va fi pus in libertate. In tot acest timp, ceilalti colegi ai lui, co-inculpati, au fost indemnati de aceleasi organe sa faca denunturi impotriva sa. „Ni s-a cerut fiecaruia dintre noi sa facem denunturi. Mie mi s-a cerut sa fac denunturi impotriva unor persoane publice. Aici as aminti pe presedintele PD, Emil Boc, pe doi judecatori clujeni si pe deputatul Daniel Buda, care pana sa fi devenit colegul dumneavoastra a fost avocatul ziarelor noastre. In tot acest timp, colegii mei erau indemnati sa faca denunturi impotriva mea, in schimbul promisiunii ca vor fi pusi in libertate”, a mai spus Liviu Man. 60 de zile de izolare Ioan Aurel Rus, membru in Comisia pentru apararea drepturilor omului, ne-a declarat ca, in urma audierilor, considera ca in acest caz putem vorbi despre incalcari grave ale drepturilor omului. Mai mult, el a sustinut ca este la cunostinta cu modul in care „Daciana Deritei si gasca ei” au instrumentat alte cazuri in judetul Bistrita, fiind vorba si aici despre incalcari ale legii. „E cunoscut ce poate face Daciana Deritei si gasca ei. Ma refer aici la cazul Jimbolia si la cazul patronului Istrate de la Fivoli. Ziaristul Liviu Man a ridicat problema unor grave incalcari ale legii. De exemplu, problema izolatorului. Sunt extrem de surprins! El a fost tinut la izolare 60 de zile. Liviu Man a povestit si cum un anume Filip, angajat la DIICOT, a facut presiuni asupra lui si a sotiei sale. Adica nu era de ajuns prin ce a trecut biata femeie, a trebuit sa fie supusa si unor asemenea presiuni. Nu sunt de acord cu ce s-a intamplat! Va asigur ca nu vom sta cu mainile in san! Ii vom audia pe ministrul Justitiei, pe ministrul Administratiei si Internelor, pe seful Penitenciarelor si pe Procurorul General pentru a da lamuriri cu privire la acest caz”, a mai spus Rus. Deputatii, surprinsi de acest caz Mihai Neamt, avocatul lui Liviu Man, prezent la audieri a declarat ca membrii acestei Comisii au fost foarte interesati de abuzurile comise asupra lui Liviu Man. „Deputatii din comisia pentru drepturile omului s-au declarat surprinsi in primul rand de declaratiile domnului Liviu Man cu privire la perioada in care a fost mentinut in detentie. Mai precis, deputatii au fost surprinsi de perioada de 60 de zile in care Liviu Man a fost mentinut in izolare, cu toate ca prevederile legale spun ca un detinut nu trebuie mentinut la izolare mai mult de 10 zile si asta cu conditia in care a savarsit fapte grave in timpul detentiei. Respectiva comisie va formula un raport cu privire la sesizarile pe care le-a facut domnul Liviu Man. Rolul comisiei nu este sa judece pe fondul cazului, ci membrii comisiilor sunt interesati doar de incalcarile drepturilor fundamentale ale omului. Raportul pe care il va prezenta comisia va avea rolul de a face in asa fel incat abuzurile care s-au comis asupra celui care a fost audiat in plenul comisiei sa nu se mai comita”, a declarat Neamt. Justitie sau intimidare? Contactat telefonic, Liviu Man ne-a spus ca el a prezentat obiectiv ceea ce i s-a intamplat in ultimele cinci luni si ca respectiva audiere ar fi avut loc chiar si in cazul in care el s-ar fi aflat in stare de arest. „Comisia pentru Drepturile Omului, care il are presedinte pe deputatul Nicolae Paun, s-a aratat extrem de interesata de faptele pe care le-am prezentat. Atat eu, cat si avocatul meu, am facut referire la abuzurile la care am fost supusi de organele DIICOT Cluj si Administratia Nationala a Penitenciarelor. Am spus numai adevarul, adica ceea ce mi s-a intamplat in ultimele cinci luni de detentie si am vorbit in detaliu despre drepturile care mi-au fost incalcate. Am depus si memorii scrise, prin avocatul meu. Membrii comisiei au luat act de aceste abuzuri si mi-au adresat intrebari suplimentare. Au spus textual, ca asa nu mai merge, ca s-a umplut paharul si ca aceasta nu e justitie, ci e o chestiune de intimidare stalinista. In Saptamana Patimilor vor fi chemati inaintea Comisiei Monica Macovei, ministrul Justitiei, Codruta Kovesi, Procurorul General, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Acestia vor raspunde vizavi de acuzatiile pe care eu si avocatul le-am formulat in plenul Comisiei. Apoi, prin vot, membrii Comisiei isi vor exprima punctul de vedere. Aceasta audiere ar fi avut loc chiar daca m-as fi aflat in stare de arest, eu fiind eliberat abia vinerea trecuta. Comunicarea privind audierea mi-a fost trimisa in inchisoare, la Braila. Din fericire, nu a mai fost cazul, instanta braileana punandu-ma in libertate”, a afirmat Liviu Man. Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.