Câți români făceau parte din rețeaua informativă a Securității?

La 35 de ani de la căderea regimului comunist, există încă numeroase controverse și întrebări fără răspuns. Una dintre ele se referă la numărul celor care erau „turnători” la Securitate. De la exagerări de tipul „din doi români, unul era turnător la Securitate”, până la negarea eficienței și importanței rețelei informative sau la găsirea de circumstanțe atenuante și scuze pentru fiecare caz ajuns în discuția publică, până acum răspunsurile au fost vagi și în extremă. Recent, CNSAS a început să publice însă cifre.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS - a început să publice statistici importante legate de numărul românilor care făceau parte din rețeaua informativă a Securității, în diferite decade ale regimului comunist. Astfel, conform evidențelor întocmite chiar de către Securitate pentru uz intern, în luna decembrie 1969, rețeaua informativă era alcătuită din 83.410 persoane, dintre care 66.144 acționau în mediul urban, în timp ce 17.266 supravegheau mediul rural. Din datele oficiale, populația totală a României în anul 1969 era de aproximativ 19.700.000 de persoane.

Conform situaţiilor predate de fosta poliţie politică, doar în perioada 1970-1979 acestor informatori li s-au adăugat alții, peste 121.000 de persoane. Dintre acești colaboratori noi, aproximativ 99.000 erau bărbaţi și 21.000 aveau studii superioare. Peste 800 erau elevi minori la data recrutării, iar 1700 erau studenţi.

Situaţia statistică a colaboratorilor Securităţii, în ultima decadă a regimului ceauşist, arată fără dubii că supravegherea cetăţenilor români a crescut în intensitate, comparativ cu perioadele anterioare.

Oamenii o duceau foarte greu în „epoca de aur”, dar asta nu însemna că PCR încerca să facă ceva concret pentru a remedia lipsa hranei, a energiei electrice, a căldurii sau degringolada economiei. Răspunsul regimului comunist de la București la creșterea tensiunilor sociale a fost intensificarea represiunii. Securitatea a primit sarcina de a se concentra pe luarea unor măsuri dure de urmărire a nemulţumiţilor, care deveneau tot mai vocali şi al căror număr creştea pe măsură ce condiţiile de trai se deteriorau progresiv.

Astfel, în perioada 1980-1989, au fost recrutaţi cei mai mulţi informatori din toată istoria României comuniste, peste 200.000 de persoane. Doar în anul 1989 au fost efectuate peste 25.000 de recrutări, în contextul în care regimurile comuniste se prăbușeau unul după altul în jurul României. Estimarea a fost făcută luând în calcul şi dosarele distruse sau sustrase în decembrie 1989.

Rezultă că o treime din numărul total al colaboratorilor Securităţii din întreaga perioadă comunistă a fost recrutată în ultimii ani ai regimului, 1980-1989. Desigur, aceştia se adăugau celor care fuseseră deja recrutaţi în perioadele anterioare. Astfel, dacă la cei 120.000 de recrutaţi în decada 1970-1979 îi adăugăm pe cei recrutați în perioada 1980-1989, avem cel puţin 320.000 de colaboratori recrutați în ultimii 20 de ani de ceauşism, adică jumătate din numărul total al colaboratorilor pe care Securitatea i-a recrutat de la înfiinţare.

Numărul total al colaboratorilor Securităţii recrutaţi de la înfiinţarea acesteia, în 1948, până la prăbuşirea regimului comunist din România, în 1989, poate fi aproximat la minimum 650.000 de persoane. Două precizări. La această cifră trebuie adăugate categoriile de surse folosite de Securitate fără ca acestea să fie înregistrate în evidențele rețelei informative. De exemplu, surse oficiale, surse ocazionale, persoane de sprijin etc. A doua precizare este că vorbim doar despre sursele folosite de către direcțiile interne ale Securităţii, evidențele CIE (Centrul de Informații Externe) fiind separate.

Din cei 650.000 de colaboratori, pentru circa 23.000 există consemnat faptul că au refuzat colaborarea. Foarte puţini, însă, au spus nu de la început. Cei mai mulţi au refuzat după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de colaborare.

Aproximativ 100.000 au fost abandonaţi ca fiind „fără posibilităţi” (un alt fel de a spune că s-au eschivat de la colaborare. De asemenea, „fără posibilităţi” mai putea însemna că nu au fost apreciaţi corect de către ofiţerii recrutori în privinţa potenţialului colaborării sau că şi-au schimbat domiciliul, locul de muncă etc. şi nu mai pot fi folosiți în mediul respectiv).

Cifrele prezentate sunt o dovadă în plus că teoria conform căreia perioada târzie a comunismului românesc a marcat un timp „de relaxare a represiunii” este falsă. Din contră, represiunea s-a accentuat, măsurile de control asupra populației au crescut în intensitate, iar metodele s-au rafinat.

Toată lumea era suspectă

Cele 250.000 de dosare de urmărire deschise de Securitate în ultima decadă a regimului comunist (1980-1989) arată, în linii mari, astfel:

206.000 dintre titulari erau bărbaţi. 50.000 aveau studii superioare, iar 35.000 erau pensionari.

În domeniul universitar erau cam 18.500 de urmăriţi, din care 2300 cadre didactice, 800 de cercetători şi 300 de doctoranzi străini, iar pentru personalul din treptele inferioare ale învăţământului (profesori, învăţători, educatori, pedagogi) erau deschise 8.000 de dosare.

10.500 erau ingineri, cărora li se adăugau 1.900 de subingineri, 700 de laboranţi şi 780 de proiectanţi. De asemenea, erau cuprinşi în diferite forme de urmărire şi 500 de arhitecţi.

La capitolul sănătate, sunt prinşi în evidenţe 5.700 de urmăriți, 1.500 erau în sistemul juridic şi aproape 3000 se numărau între membrii cultelor.

În domeniul artei, erau supravegheate informativ cel puţin 2.000 de persoane, din care 300 de actori, 320 de pictori, 100 de balerini/ balerine, 90 de sculptori, 100 de scriitori. În plus, erau urmăriţi 150 de muzeografi, 250 de bibliotecari şi 500 de ziarişti.

2700 erau turişti străini.

Peste 21.000 de agricultori (cuprinşi în C.A.P.-uri, sau cu gospodării individuale) erau şi ei puşi în urmărire de Securitate.

Regimul comunist considera clasa muncitoare ca având cea mai înaintată conştiinţă revoluţionară şi, deci, principalul susţinător al P.C.R. Cu toate acestea, numai între 1980-1989, peste 45.000 de mii de dosare au avut ca titulari membri ai acestei categorii sociale. Între ei se numărau 16.600 de muncitori, 2.100 de maiştri, 1.900 de mecanici (de toate tipurile), 3.500 de electricieni, 6.300 de lăcătuşi, 1.200 de sudori, 1.000 de zidari, 800 de mineri.

Sursa: cnsas