Câteva reflecții privind viitorul mineritului din Maramureș

 Continuăm seria interviurilor exclusive despre mineritul neferos, despre mineritul maramureșean, despre minerit, în general. În acest număr, publicăm o analiză foarte interesantă a unui reputat geolog și profesor universitar, Gheorghe Popescu. Acesta predă la Universitatea București, dar a avut o activitate intensă în această zonă și a lucrat cu marii geologi ai României. Profesorul Gheorghe Popescu face o analiză incredibilă a mineritului maramureșean, oferind multe răspunsuri la întrebările puse și nepuse de către specialiști, oficiali ai statului, de către oameni. Dialogul a „curs” uniform, clar, ferm. Am vorbit despre minerit neferos, despre rezervele maramureșene, despre metale rare, despre redeschiderea mineritului. Am amintit despre Nicolae Bud, unul dintre reputații specialiști în minerit. Mulțumim domnului profesor și să sperăm că se vor întâmpla și lucruri bune în Maramureș, în minerit în general.

„Situația mineritului din Maramureș este problematică, similară cu cea a mineritului din țara noastră, în general. Cel metalifer a devenit doar simbolic, reducându-se la o singură unitate extractivă, cariera de cupru de la Roșia Poieni – Cuprumin Abrud.  Această situație este în contrast cu potențialul de resurse de cupru și aur, care a cunoscut o creștere semnificativă în ultimele trei decenii ale secolului XX, mai precis, între anii 1973 – 1989. Noi dispuneam atunci de 14 structuri (zăcăminte) cupro – aurifere, puse în evidență în Munții Metaliferi (Roșia Poieni, Bucium Tarnița, Bucureșci – Rovina, Musariu Nou, Bolcana, etc....), plus încă trei structuri mineralizate, tip porphyry copper, în Munții Banatului, și alte doua zăcăminte de metale rare: Ni (Valea Vâlsanului) și Mo (Jolotca, Ditrău). Toate însumau câteva miliarde de tone minereu diseminat (cu conținuturi scăzute). Concluzia pe care o împărtășesc mai toți specialiștii este că noi dispunem de resurse de cupru și aur de invidiat, numai că doar trei dintre acestea au suscitat atenția investitorilor străini și, din păcate, niciuna nu a obținut licența de exploatare, în lipsa avizelor de mediu.

Problema protecției mediului a devenit un criteriu foarte important pentru minerit, mai ales după aderarea la Comunitatea Europeană. Specialiștii în minerit, dar și geologii și procesatorii (preparatorii), consideră că, în unele cazuri, opoziția celor de la mediu este exagerată și că dumnealor se limitează doar la oprirea proiectelor miniere, fără a se implica în căutarea de soluții constructive în vederea reabilitării mediului afectat de lucrările miniere. De fapt, modul de abordare a îndeplinirii criteriilor de mediu în cazul exploatării resurselor minerale este inadecvat şi din perspectiva factorii de decizie. Pentru dezvoltarea industriei miniere, trebuie să se conlucreze cu bună credință, și, aș adăuga eu, și cu simț patriotic, nu numai prin implicarea geologilor și minerilor, ci și a procesatorilor, economiștilor și ecologiștilor. Drept urmare,  verdictul pentru începerea unei exploatări miniere trebuie să fie dat nu de o singură persoană (specialist), ci de un colectiv multidisciplinar.

Referitor la Maramureș, deși tradițional este cunoscut ca furnizor de minereuri polimetalice (Cu, Pb, Zn), a reprezentat, atât în trecutul îndepărtat, cât și mai recent, în deceniile 70 și 80 ale secolului trecut, un important furnizor de aur și argint (zăcămintele Săsar și Șuior, mai ales). Din zăcămintele polimetalice, aurul și argintul se extrăgeau ca subproduse din concentratul metalurgic.

În viitor, cred că soarta mineritului din Maramureș (Munții Gutâi și Oaș, mai ales) stă în valorificarea completă și complexă a minereurilor polimetalice, unde, alături de metalele principale Cu, Pb, Zn, Au, Ag, să se extragă și alte elemente minore: nichel, cobalt, seleniu, telur, cadmiu, stibiu, bismut, indiu, galiu si taliu, sesizate mai demult în compoziția minereurilor polimetalice și auro-argentifere,  și care pot avea caracter de subprodus metalurgic. Dar, pentru realizarea acestui deziderat, două cerințe se impun:

- utilizarea unor tehnici analitice performante (moderne), care să ne permită să obținem date veridice (exacte) privind conținuturile acestor elemente în minerale utile (blendă, galenă, calcopirită, pirită, pirotină, tetraedrit și alte sulfosăruri de plumb, stibiu, cupru, argint);

- accesul şi deținerea unor tehnologii moderne de extracție a metalelor din minerale amintite, care să permită o valorificare cât mai completă a materiilor prime minerale extrase; cu alte cuvinte, trebuie să crească randamentul de extracție a metalelor.

Noi nu dispunem de laboratoare omologate, cu aparatură modernă, care să ne furnizeze date analitice credibile, pe baza cărora să poată fi calculate rezerve geologice competitive, care să fie recunoscute la bursă și să poată concura pe piața metalelor. Un exemplu convingător în acest sens a fost depozitul de pirită auriferă şi arseniferă de la Şuior, de pe platforma fostei Flotații Centrale din Baia Mare. El nu a putut fi valorificat inițial, pentru că nu dispuneam de tehnologia care să extragă aurul dintr-un concentrat cu conținut de arseniu peste normele sanitare admise. Acesta a constituit un pericol ecologic pentru Baia Mare, deoarece arseniul din sulfuri, fiind ușor de solubilizat, ajungea în apa râului Săsar şi în sol. În schimb, produsul minier avea un conținut de aur interesant, şi, în consecință, s-a propus comercializarea acestuia către o companie străină. Cumpărătorul a ridicat obiecții privitoare la exactitatea analizelor de aur prezentate de Compania REMIN, care fuseseră făcute cu ani în urmă şi nu puteau servi ca bază a unei discuții în vederea vânzării produsului. A fost nevoie de reanalizarea concentratului de către un laborator acreditat; acesta a fost cel de la Gura Roșiei (Abrud) şi, în consecință, s-a reușit valorificarea sa, iar Baia Mare a scăpat de o bombă ecologică. Sigur că au intrat şi niște bani în bugetul statului.

Referitor la închiderile de mine, o decizie greu de suportat pentru multe persoane, familii si localități, atât din Maramureș, cât şi din alte unități administrative din țara noastră, se știe şi s-a recunoscut public faptul că nu a avut rațiuni geologico-economice, ci mai degrabă politice, nerespectându-se principiul fundamental al compensării. În Franța, restrângerile de personal din minerit au fost compensate prin angajarea muncitorilor în construcții (70% din salariații disponibilizați din minerit au fost angajați în construcția de autostrăzi, de exemplu).

Problemele actuale din industria resurselor minerale au făcut obiectul unor discuții, în ultimele luni ale anului trecut, la Ministerul Economiei, ca urmare a solicitării Comisiei Europene de a se elabora o Strategie privind resursele minerale neenergetice, orizont 2035, în general, și în particular pentru resursele minerale critice. Această inițiativă a derivat din actualizarea Strategiei industriale de către U.E., în perioada 2020-2022, şi a cadrului pentru reactivarea producției şi reconstrucției, plus dubla transformare industrială, ecologică si digitală, cu scopul de a asigura reziliența în contextul provocărilor apărute în lanțurile globale de aprovizionare cu materii prime și alimente. Pentru reușita realizării dublei transformări, ecologică și digitală, este vital accesul la materii prime critice. Din analiza detaliată a sectoarelor strategice, pentru interesul european se aduc în prim-plan șase domenii, considerate că pot aduce schimbarea în industrie: materii prime, baterii, ingrediente active farmaceutice, hidrogen, semiconductori etc.

Politica europeană în domeniul climei şi al energiei va necesita o cantitate mare de metale şi minerale pentru tehnologiile de vârf. De aici, rezultă că Europa va trebui să își mărească capacitatea pentru toate etapele lanțului valoric al materiilor prime și anume: minerit, reciclare şi extragere de minereuri, rafinare şi transformare.

Pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Planul pentru materiile prime critice, Comisia Europeană a înființat Alianța Europeană în Domeniul Materiilor Prime (E.R.M.A.), care se va axa pe nevoile cele mai presante, cum ar fi creșterea rezilienței în ceea ce privește lanțul valoric al pământurilor rare, magneților, metalelor de bază s.a. Comisia Europeană va colabora cu statele membre şi cu regiunile economice pentru a identifica proiectele de minerit şi de prelucrare din cadrul U.E., care pot fi operaționale până în 2025.

Comisia va dezvolta parteneriate strategice internaționale pentru aprovizionarea cu materii prime critice care nu se găsesc în Europa. Prin strategiile elaborate şi acțiunile grupurilor de lucru, au fost emise recomandări pentru actualizarea listei materiilor prime critice pentru U.E.

În acest sens, au fost selectate 41 de elemente la nivelul anului 2011, 54 de elemente în 2014, 61 elemente în 2017, iar în 2020 au fost luate in considerare şi evaluate 83 de elemente. Dintre acestea, doar 30 au rămas pe lista de elemente/ minerale critice esențiale pentru dezvoltarea U.E: stibiu, baritina, beriliu, bismut, boraţi, cobalt, cărbune cocsificabil, fluorina, galiu, germaniu, grafit, hafniu, heliu, indiu, magneziu, niobiu, elemente platinice, fosforite, scandiu, siliciu, tantal, pământuri rare, wolfram, vanadiu, bauxita, litiu, titan, stronțiu.

În această situație, realizarea unei evaluări a bazei naționale de materii prime minerale critice are o importanță cu totul deosebită, întrucât răspunde necesităților de a identifica şi exploata resurse de materii prime extrem de valoroase şi indispensabile economiei U.E., care altfel ar trebui procurate din alte surse.

Principalii beneficiari ai materiilor prime critice sunt operatorii care activează în domeniul tehnologiilor de vârf (aerospațiale, aeronautică, electronică, echipamente medicale, baterii solare, laptopuri), al semiconductorilor (telefonie mobila, G.P.S., internet, fibre optice), al automaticii şi electronicii, industriei metalurgice, al preparării minereurilor (prin tehnologii curate), industria aliajelor, a materialelor refractare şi a polimerilor etc.

În momentul de față, există, la nivel european, o cerere crescândă pentru galiu, niobiu, cobalt, pământuri rare ușoare, indiu, cocs, grafit, cromit, germaniu, elemente platinice, beriliu, fluorina, magnezit, stibiu.

În Romania, dintre materiile prime minerale, există potențial pentru:

-         Nisipuri cuarțoase şi grafit, sub forma de rezerve cunoscute cu posibilități de exploatare;

-         Minerale de bor şi fosforite, sub formă de resurse potențiale;

-         Crom, magneziu, germaniu şi telur, sub formă de resurse potențiale moderate ca amploare;

-         Stibiu, wolfram și pământuri rare, sub formă de resurse potențiale neomologate;

-         Cobalt, indiu, niobiu, galiu, minerale ale elementelor platinice, sub formă de resurse ipotetice.

Dintre obiectivele strategice menționate în Strategie, face parte şi deschiderea de mine noi în unitățile metalogenetice miniere clasice. De aici, rezultă că Districtul Baia Mare, care este unul dintre acestea, prezintă interes atât pentru extracția minereurilor neferoase polimetalice (Zn, Pb, Cu), cât şi pentru cele de metale prețioase (Au, Ag). De asemenea, aici trebuie efectuate, în continuare, cercetări moderne – mai ales cu aparatură analitică omologată internațional, privind potențialul de elemente critice pentru care exista indicii clare de existență pentru: seleniu, telur, cobalt, bismut, stibiu, indiu şi cadmiu. Numai după ce avem date certe privind conținuturile în aceste elemente şi un calcul de rezerve al acestora pe structuri mineralizate (câmpuri miniere), putem să trecem la faza superioară, a proiectării de noi unități extractive.

Un alt obiectiv din Strategia nou elaborată este pregătirea specialiștilor ce vor pune în operă obiectivele economice. În acest moment, resimțim cât de utile ne-ar fi fost unitățile de învățământ şi cercetare care au funcționat în Baia Mare, desființate sau restrânse până la sucombare. Este vorba de celebra Întreprindere de Prospecțiuni şi Explorări Geologice (I.P.E.G) din zonă – unitate de cercetare şi explorare geologică care a contribuit enorm la cunoașterea geologico – minieră a Munților Gutâi, Oaș, Țibleș, Rodna şi Maramureș. Apoi, Institutul de Cercetări pentru Metalurgie Neferoasă (I.C.P.M.N.), care a oferit suportul științific al intenselor activități de extracție şi procesare a minereurilor din zonă, şi despre care, eu unul nu știu cum a dispărut şi nici ce s-a întâmplat cu personalul. Nu trebuie uitată nici fosta Școală Tehnică de Geologie, care a funcționat cu succes în anii ’60 – ’70 ai secolului trecut. În cazul reînceperii activității de extracție minieră, toate aceste unități trebuie să fie reînființate într-o formă sau alta, pentru că altfel nu se poate lucra. În acest caz, nu se poate importa forța de lucru, trebuie să ne pregătim cadrele noastre.  

În Strategia României pentru resurse minerale neenergetice orizont 2035 sunt prevăzute câteva direcții de realizare a acestui deziderat, cum ar fi:

-         Înființarea de unități teritoriale de cercetare sub tutela Institutului Geologic al României.

-         Obținerea calificării de tehnician geolog în cadrul Facultăților de profil de la Universitățile din București, Iași, Cluj, Petroșani şi Ploiești, după absolvirea anului II de studii.

-         Înființarea de școli tehnice de profil minier, petrolier, pentru pregătirea  maiștrilor de specialitate.

Toate acestea vor putea fi realizate după aprobarea Strategiei de către C.S.A.T. şi Guvern. În plus, va trebui ca, la nivel central şi local, să fie desemnate cadre competente, cu spirit de inițiativă, devotate țării şi capabile să negocieze cu partenerii europeni care dețin tehnologiile de vârf ale noilor industrii. Este o perioadă dificilă, cea care urmează, şi nu vom putea s-o parcurgem decât dacă ne mobilizăm exemplar şi vom şti să cooperăm cu cei mai valoroși actori din domeniile geologiei şi mineritului european şi mondial.

Dacă, totuși, vorbim de geologia şi mineritul maramureșean, nu putem să omitem o problemă cu specific cultural, grație existenței în această regiune a foarte multor minerale, între care cele mai frumoase constituie celebrele flori de mină. Pe lângă valoarea estetică, care le-a făcut cunoscute în toată lumea, acestea cuprind şi specii minerale rare, care conferă unora dintre minele din Maramureș calitatea de locus tipicus, adică de loc unde au fost descoperite pentru prima oară pe Glob.  Amintim în acest context, semseyitul descoperit mai întâi în mina Baia Sprie şi apoi la Herja, Ilba, Cavnic, Băiuţ, Rodna şi Toroiaga. Tot la Baia Sprie a fost descoperit mai întâi andoritul, descris ulterior și la Dealul Crucii şi Herja. Continuând lista unicatelor mineralogice, amintim fizelyitul, descoperit prima oară în lume la Herja, şi fülöppitul, descris mai întâi la Dealul Crucii.

Florile de mină constituie una din perlele mineralogice ale Maramureșului, şi, ca o recunoaștere şi prețuire a lor,  maramureșenii au înființat un Muzeu de Mineralogie, în care au strâns nestematele minerale din zonă într-o clădire pe măsură. Este cel mai frumos muzeu regional de mineralogie din Europa, în care sunt expuse mineralele amintite, plus faimoasele flori de mină,  unice. Aceste asociații minerale spectaculoase, cuprind exemplare de minerale cu valoare estetică excepțională, datorită formelor geometrice, culorii şi modului de asociere: de la Herja, cristalele de galenă de mărimea pumnului, blenda neagră (marmatitul), pirotina lamelară de formă hexagonală având culoarea bronzului, stibina centimetrică în snopi radiari (pe care o găsim şi la Băiuţ), calcitul de culoare roz şi neagră (raportat şi la Baia Sprie); de la Cavnic, rodocrozitul şi rodonitul, precum şi exemplare de o rară frumusețe de gips” - Prof. Univ. dr. Gheorghe C. Popescu,  Universitatea  București, Facultatea de Geologie şi Geofizică.

 Privitor la controversa în legătură cu modul în care au fost făcute închiderile de mine din Maramureș și cum s-au luat deciziile în forurile superioare, eu unul nu ştiu nimic concret.  Dar dacă atunci unele sindicate din mineritul maramureșean au susținut numirea domnului Nicolae Bud ca secretar de stat în minister, asta a fost ceva bun şi important. A fost bun, pentru că domnia sa, sigur, s-ar fi luptat pentru ca reducerea personalului și închiderea minelor să se facă după criterii economice, raționale, fapt care ar fi avut consecințe mult mai bune. Spun asta, deoarece Domnul Bud a dovedit ulterior în lucrările sale că stăpânește cu prisosință fenomenul, ceea ce l-a condus la realizarea a două cărți de anvergură (Proiectele miniere. Evaluare din perspectiva dezvoltării durabile şi La hotarul dintre milenii. Mineritul încotro?) care au fost premiate de Academia Romană şi constituie lucrări de referință care sunt utilizate ca material didactic la Facultățile de minerit şi Geologie economică.