Casa de pe graniţă

Teatrul Municipal Baia Mare prezintă Casa de pe graniţă, după Slawomir Mrozek (traducere de Stan Velea). Este o premieră a acestei stagiuni teatrale a Municipalulului băimărean care se bucură de o nouă colaborare cu regizorul Marcel Ţop.

Un exerciţiu al imaginarului concentraţionar

„Prin mijlocul casei e trasată graniţa care desparte două lumi. Poate fi una a realului şi una a invizibilului. E dificil să o respecţi, iar trecerea de partea cealaltă poate fi fatală. Fiecare mişcare a  personajelor e urmărită cu atenţie. Nu mai există pic de intimitate, iar sacrul se lasă pierdut  în  necunoscut. De undeva de departe,  firele lui atrag personajele imperceptibil. E vremea pentru viaţă, dar pârghiile libertăţii au fost suspendate.

„Casa de pe graniţă”  însumează un loc al antagonismelor, al conflictelor interioare, al subtilităţilor formale.

Un exerciţiu al imaginarului concentraţionar prins în „chingile” realului, în care diplomaţi, vameşi sunt  „funcţionari” ai Istoriei care contabilizează vieţile oamenilor. A trăi devine o corvoadă, iar libertatea e o năzuinţă ce cu greu poate fi atinsă. Istoria îşi  are mecanismele ei de subjugare şi alienare. Un loc al  paradoxurilor măcinate de delirul istoric. La masa Istoriei totul e  contabilizat. Chiar şi sarmalele. Chiar şi paharul de pălincă.”

Ana Liliana Ilea

Un Eugene Ionesco al Poloniei

Slawomir Mrozek s-a născut la 29 iunie 1930 la Borzecin, în sudul Poloniei. A absolvit Academia de Arte Frumoase din Cracovia. Cele mai importante piese de teatru din creaţia sa sunt: „Poliţia” (1958), „Calvarul lui Piotr Ohey” (1959), „Curcanul” (1960), „În largul mării” (1961), „Strip-tease” (1961), „Tango” (1964), „Croitorul” (1964), „Casa de pe graniţă” (1967), „Emigranţii” (1974), „Pe jos” (1980), „Alfa” (1982), „Portretul” (1985), „Dragoste în Crimeea” (1994).

Slawomir Mrozek este unul dintre reprezentanţii teatrului deriziunii, supranumit „un Eugene Ionesco al Poloniei”. În teatrul său, comicul şi absurdul se întrepătrund într-un melanj grotesc, pornind de la ironia fină până la burlescul manifest. Cauzele neliniştilor personajelor sunt dilatate, nonconformismul acestora configurând o notă specifică. Miturile sunt pulverizate, iar raţiunile etice, sociale şi istorice sunt caricate îndelung. Retras în ultimii ani ai vieţii în Franţa, moare la Nisa pe 15 august 2013.

Un regizor dispus să încerce orice gen şi orice text

Marcel Ţop s-a născut pe 25 septembrie 1977 în Cegu Silvaniei, dar a copilărit în Maramureş, bunicii lui fiind de loc din Băiţa de sub Codru.

Ca regizor a fost întotdeauna interesat să stârnească în oameni reacţii sincere şi puternice şi să se provoace pe sine.

A pus în scenă „Amadeus” la Opera Naţională, dar şi numeroase texte contemporane, la Green Hours şi în alte spaţii independente, de la „Natural Born Fuckers” la „Deformaţii” şi de la „G.O.D.” la „Dumnezeul de a doua zi” sau „Kasa Poporului „,  „Woyzeck Transilvania” la Teatrul de Nord din Satu Mare, „Hamlet”, prezentat la Teatrul Nottara din Bucureşti şi – mai ales – „Butoiul cu praf şi pulbere” la Teatrul Municipal din Baia Mare.